Haos la priveghiul lui „Emi Pian”, liderul clanului Duduianu. Ce s-a aflat despre ucigașul său

×
Publicitate

La 36 de ore de la incidentul sângeros dintre clanurile din Giulești, polițiștii din Capitală nu au făcut rețineri și nici nu au anunțat oficial cine este ucigașul lui "Emi Pian", liderul clanului Duduianu.

Surse din Poliție ne-au confirmat, însă, că principalul suspect s-ar afla sub pază strictă la Spitalul Elias încă din noaptea atacului. La priveghiul organizat pentru victimă au venit zeci de apropiați care nu au respectat normele de siguranță și au fost amendați cu 14.000 de lei.

Polițiștii au fost în alertă azi-noapte și au făcut controale în zonele în care rivalii se puteau răfui pentru răzbunare.

Sicriul cu trupul fostului lider al clanului Duduianu a ajuns miercuri la locuinţa sa din Rahova şi a fost întâmpinat cu muzica din celebrul film "Nasul".

La priveghi au participat, timp de mai multe ore, sute de persoane, iar toate restricţiile sanitare impuse de autorităţi au fost încălcate. În imaginile postate pe Facebook de martori, se văd zeci de oameni, strânşi în curte, dar şi sub un cort, care nu respecta distanţarea socială şi nu poartă mască.

Poliţiştii din Capitala s-au sesizat şi au dat mai multe amenzi în valoare de 14.000 de lei. Deocamdată, nu au anunţat oficial cum decurge ancheta.

Ştim, însă, că principalul suspect în cazul uciderii lui Emi Pian s-ar fi aflat încă din noaptea crimei în custodia poliţiei.

Surse din Poliţie au confirmat că individul care l-ar fi înjunghiat mortal pe liderul clanului Duduianu, Emi Pian, este internat sub pază strictă la Spitalul Elias din Capitală. De altfel, curtea este păzită de poliţişti şi la fel sunt şi holurile din spital, dar şi salonul în care acesta este internat.

Cum ar fi început conflictul

 

Suspectul a participat marţi noaptea la o partidă de barbut alături de Emi Pian şi alte câteva zeci de persoane într-o casă din Giuleşti. Cearta a pornit de la ordinea în ierarhie, spun surse din anchetă, din cauză că unii tineri nu i-ar mai respecta pe cei în vârstă. Conflictul a degenerat după ce s-a aflat că ambele tabere ar fi dat bani cu camăta aceluiaşi jucător de la masă: 300.000 de euro. Scandalul s-a mutat în stradă, iar Pian şi-ar fi chemat în ajutor şi fraţii. Din spital, principalul suspect a reuşit să stea de vorbă cu anchetatorii.

Individul le-a mărturisit poliţiştilor că a participat la conflict, însă le-a spus că nu-şi aminteşte exact şi pe cine a lovit. Drept urmare, Poliţia Capitalei nu a reuşit să confirme dacă acest individ este şi cel care l-a înjunghiat mortal pe liderul clanului Duduianu. Cert este că în fața anchetatorilor au ajuns la audieri în jur de 20 de persoane.

Între timp, concluziile preliminare ale autopsiei arată că o lovitură în zona femurului i-a fost fatală lui Emi Pian.

Filtre ale polițiștilor, de teama răfuielilor

 

Poliţiştii au patrulat azi noapte în zonele de risc de teamă să izbucnească noi conflicte între clanuri, mai ales că Duduienii au jurat că vor răzbuna uciderea liderului.

La filtrele organizate au participat peste 100 de poliţişti şi jandarmi care au confiscat de la cei controlaţi mai multe cuţite, topoare, petarde, bâte de baseball şi un pistol.

5 bărbaţi s-au ales şi cu dosar pentru că aveau arme albe la ei.

Șofer: "Control de rutină. Opreşte pe toată lumea. Nu m-a oprit pe mine personal. Cu pistolul ce faceţi? Mă joc cu el la baltă. E pe bile de gaz. Petardele sunt de la Revelion. Erau sub roata de rezervă, erau jos".

Comisar şef Valentin Ioniţă, IGPR: "La nivelul Municipiului Bucureşti au fost instituite mai multe filtre pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice. În aceste filtre sunt lucrători de la ordine publică, poliţie rutieră, luptători SIAS şi jandarmeria Română".

Ancheta în cazul Pian este coordonată de poliţiştii de la omoruri şi procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ce nu s-a văzut la TV. Gestul făcut de Gică Hagi după Georgia - România
FOTO Ce nu s-a văzut la TV. Gestul făcut de Gică Hagi după Georgia - România
Citește și...
Angajații Fabricii de Arme Cugir protestează după negocierile cu conducea: Cu salariul minim nu mai vine nimeni în industrie

Salariaţii Fabricii de Arme din Cugir protestează faţă de faptul că nu au obţinut niciun plus salarial în comparaţie cu anul trecut. Muncitorii sunt nemulţumiţi de veniturile mici, arătând că mulţi dintre ei au salariul minim pe economie.

Cea mai sănătoasă legumă din lume. Se găsește și în România și este plină de vitamine

O legumă a obținut scorul perfect de 100 într-un studiu despre nutrienți — și nu este un aliment exotic sau scump și nici greu de găsit în magazine.

Mașina preferată de români. E pe primul loc în topul înmatriculărilor

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 7% în luna mai 2026, faţă de perioada similară din 2025. Cel mai înmatriculat autoturism a fost Dacia, cu 2.132 de unități.

Recomandări
O lună fără guvern. Varianta Eugen Tomac pare că a intrat în blocaj. De ce se opun liderii partidelor

Socoteala președintelui nu pare că se potrivește cu cea a liderilor politici. Potrivit unor surse politice, Nicușor Dan l-ar desemna pe Eugen Tomac pentru funcția de premier, din postura de independent.

Front comun al aliaților României împotriva Rusiei în Consiliul ONU. Ce i-au reproșat reprezentantului Moscovei

Partenerii României din NATO și Uniunea Europeană au condamnat, la sediul ONU din New York, atacul cu dronă rusească de la Galați. 

Atac eșuat al Iranului către două state vecine. Ce s-a întâmplat cu temutele rachete balistice ale Teheranului

Ostilităţile din Golf s-au intensificat din nou miercuri, armata SUA afirmând că atacurile cu rachete iraniene asupra Bahrainului, Kuweitului şi altor ţinte regionale au fost fie dejucate, fie au eşuat, în timp ce diplomaţia dintre Washington şi Teheran.