Raed Arafat spune că IGSU verifică dacă adăposturile antiaeriene sunt pregătite: ”Din păcate, sunt utilizate cu alte scopuri”

62237336
Agerpres

Secretarul de stat din MAI, şeful DSU Raed Arafat a declarat că Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă verifică starea adăposturilor de protecţie civilă, el precizând că, din păcate, unele adăposturi din blocuri sunt utilizate cu alte scopuri.

”Eu locuiesc într-un bloc unde are zonă de boxe şi adăpostul, care e gol, nu e pregătit”, a mai arătat Arafat vineri, la Palatul Victoria, potrivit News.

El a mai spus că, în unele zone se pot rezolva rapid, dar, dacă s-au compartimentat în depozite, atunci trebuie ca aceste depozite să fie modificate şi redat spaţiului scopul iniţial.

”Inventarierea există, o cunoaştem, vizita a arătat că sunt adăposturi la asociaţiile de proprietari, la autorităţile locale şi un număr de adăposturi care nu au fost predate autorităţilor locale. IGSU lucrează pentru inventarierea acestora”, a spus secretarul de stat.

Raed Arafat a precizat că, ”din păcate, unele adăposturi din blocuri sunt utilizate cu alte scopuri”.

”La noi foarte puțin probabil să fie această nevoie”

”Vor trebui refăcute şi va trebui redată destinaţia lor, se ocupă IGSU”, a spus Arafat, adăugând că se vor intensifica controalele, pentru a vedea dacă se respectă regulile pentru care au fost create şi să rămână funcţionale, aşa cum era destinaţia iniţială.

Întrebat câte astfel de adăposturi nu mai respectă scopul iniţial, Raed Arafat a arătat că nu are acest număr.

”Eu locuiesc într-un bloc unde are zonă de boxe şi are şi adăpostul, care e gol. E adevărat că nu e pregătit, cu pături. Trebuie să existe un minimum necesar, să fie depozitat acolo, şi curăţat, pentru că multe nu sunt curăţate pentru a ţine oamenii o perioadă în ele. La noi foarte puţin probabil să fie această nevoie, dar trebuie să fim pregătiţi, din timp”, a spus el.

Cere asociațiilor de proprietari să le pună la punct

Raed Arafat a mai afirmat că, la acest moment, ”apelează la asociaţiile de proprietari şi autorităţile locale să le pună la punct, chiar dacă e un spaţiul care va rămâne gol, pentrru că ăsta este rolul lui, arătând că aceasta este indicaţia şi asta face IGSU, controlează ca aceste adăposturi să fie goale.

Secretarul de stat a mai spus că deja s-a demarat controlul, şi în unele zone se pot rezolva rapid, dar, dacă s-au compartimentat în depozite, atunci trebuie ca aceste depozite să fie modificate.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62245927
"Indiferența cutremurătoare", un reportaj semnat de Alex Dima, duminică, la "România, te iubesc!"

Se împlinesc 45 de ani de la cutremurul din 1977, iar datele arată că 1 din 4 bucureșteni va fi afectat dacă istoria s-ar repeta.

62245922
Românii au primit în casele lor mii de refugiați ucraineni. Rusoaică fugită din Kiev: ”E un coșmar, țara ta să te bombardeze”

După o călătorie de mai bine de 48 de ore, 1.100 de refugiaţi, majoritatea azeri, au ajuns joi noapte cu trenul la Bucureşti, în Gara de Nord.  

62245925
Dubla tragedie aviatică de la Constanța, anchetată în dosare penale separate. Sunt ridicate rămășițele aeronavelor

Între timp, la Constanța, anchetatorii au deschis dosare penale în cazul celor două accidente aviatice, soldate cu moartea a 8 militari români.

Recomandări
Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 2
Noi arestări pentru violențele din Piața Victoriei. Cine sunt instigatorii trimiși după gratii

Şapte dintre persoanele pentru care procurorii au solicitat, miercuri, arestarea preventivă pentru participarea la violenţele de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei din Capitală au primit mandate de arestare preventivă.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Shutterstock 2556663443
Germanii s-au săturat de fraudele comise de români și bulgari în domeniul beneficiilor sociale

Germania va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, relatează AFP.