Chiar dacă temperaturile nu sunt caniculare, medicii ne îndeamnă să ne protejăm. Să folosim creme și să purtăm bumbac. Și cel mai important, să bem cât mai multă apă.
Soarele arde cu putere, fapt considerat neobișnuit pentru această lună.
Un indice de șapte spre opt înseamnă că radiațiile ultraviolete sunt la un nivel foarte ridicat și reprezintă un pericol clar pentru sănătate.
Potrivit meteorologilor, la aceasta contribuie distrugerea, de la an la an, a stratului de ozon.
Mia Stamate, meteorolog: „Nu este nevoie neapărat să avem caniculă pentru ca acest indice de radiație ultravioletă să fie ridicat; depinde și de grosimea stratului de ozon și de încărcătura cu particule suspendate în atmosferă.”
Dermatologii atrag atenția că razele UV ne afectează chiar și atunci când nu simțim disconfort imediat. În doar 10–15 minute, pielea poate fi arsă.
Reporter: „Cât factor de protecție?”
Irena Smadea, dermatolog: „50 plus pentru cei care au patologii și pentru copii până la 4–5 ani; pălării de soare; haine din fibre naturale, in, bumbac, numai bumbac, vă rog, nu mai purtați plastic vara!”
Esential este să ne protejăm și ochii.
Alex Florea, specialist optometrist: „De razele UV ne protejăm prin lentile de soare, ochelari de soare certificați UV400 sau lentilele transition, care se închid în funcție de intensitatea soarelui.”
Iar specialiștii spun că pericolul nu vine doar din razele directe ale soarelui. Putem fi afectați și când ne aflăm sub umbrelă sau în mașină.
Alex Trandafir, climatolog: „Inclusiv solul reflectă radiația UV; apa reflectă radiația UV; și în mașină, foarte multă lume omite că atunci când conduci te expui enorm la soare.”
În aceste zile, la mare, mulți turiști profită de vremea bună și vor să „fure” primul bronz. Acest domn s-a așezat pe un scaun, în valuri.
Reporter: „V-ați dat cu vreo protecție?”
Bărbat: „Nuuu, nu-mi dau niciodată.”
Reporter: „Nu vă ardeți?”
Bărbat: „Nu, mă înnegresc doar atât.”
Reporter: „V-ați cam și înroșit puțin!”
Femeie: „Așa e pielea mea, nu mă înroșesc.”
Corespondent Știrile PRO TV: „În miezul zilei, zonele cu umbră, dar și umbrela devin cele mai importante refugii. La fel de important este și hidratarea. Beți cât mai multă apă sau chiar limonadă, dar evitați, pe cât posibil, alcoolul, pentru că duce la deshidratare.”
Meteorologii avertizează că, din cauza schimbărilor climatice, perioadele cu radiații ultraviolete intense vor deveni mai lungi.