Punctele de trecere a frontierei Zimnicea şi Turnu Măgurele, închise din cauza vremii nefavorabile

62115634

Traficul prin punctele de trecere a frontierei Zimnicea şi Turnu Măgurele, pe graniţa cu Bulgaria, este suspendat, sâmbătă după amiază, circulaţia cu bacul nefiind posibilă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Punctele de trecere a frontierei de la Zimnicea şi Turnu Măgurele, pe graniţa cu Bulgaria, unde autovehiculele trec Dunărea pe bac, sunt închise, sâmbătă după amiază, din cauza vremii nefavorabile.

Oficiali ai Poliţiei de Frontieră au declarat pentru News.ro că în punctul de trecere a frontierei Zimnicea bacul a încetat să mai facă curse între cele două maluri ale Dunării începând cu ora 11:30, iar la Turnu Măgurele traficul a fost închis o jumătate de oră mai târziu.

În aceste condiţii, punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu este aglomerat, autoturismele aşteptând, în medie, 50 de minute pentru ieşire din ţară şi 30 de minute la intrarea în România dinspre Bulgaria.

Pe sensul de intrare în România este aglomeraţie şi în mai multe puncte de trecere a frontierei din vestul ţării. Astfel, sunt coloane de maşini la intrarea din Ungaria spre România la Nădlac, Nădlac II şi Urziceni, unde timpul mediu de aşteptare pentru formalităţile vamale este de o oră.

Cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei din vestul ţării este cel de la Petea, unde autoturismele care intră dinspre Ungaria aşteaptă 80 de minute pentru formalităţile vamale.
Pe graniţa cu Republica Moldova, la intrarea în ţară este aglomeraţie în vama Albiţa, unde autoturismele aşteaptă 70 de minute pentru formalităţile vamale.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62412869
Acoperișuri smulse de vântul puternic, în Sibiu, de pe mai multe blocuri. VIDEO

Vântul suflă cu putere în Sibiu, acolo unde mai multe acoperișuri de tablă de pe blocuri au fost desprinse sâmbătă.

62270110
Ce recomandă CFR Călători turiştilor care vor să ajungă în staţiunile de pe Valea Prahovei. Trafic îngreunat de vreme

CFR Călători recomandă turiştilor care vor să ajungă în staţiunile de pe Valea Prahovei, dar şi la alte destinaţii, să achiziţioneze bilete atât la trenurile Interregio, cât şi la trenurile Regio.

62347756
Un bărbat din Constanţa a fost găsit mort într-o locuinţă. Ce au descoperit polițiștii sosiți la fața locului

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost găsit mort într-o locuinţă din Constanţa, iar pe trupul său poliţiştii au descoperit urme de violenţă.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.