Proteste în Capitală împotriva tehnologiei 5G. Cum ne poate afecta „pericolul iminent”

62106111
Getty

Câteva zeci de persoane protestează sâmbătă după-amiază, la Piaţa Universităţii, împotriva implementării tehnologiei 5G în România, acţiunea fiind organizată de către Coaliţia Stop 5G.

„Organizăm acest miting pentru a atrage atenţia autorităţilor publice cu privire la pericolele implementării 5G în România, o tehnologie care este făcută şi se doreşte a fi legiferată fără studii de impact, fără analize, fără cercetare şi fără consultarea populaţiei", a declarat Eugen Lucan, reprezentantul Asociaţiei Angel România, membru al Coaliţiei Stop 5G.

Potrivit acestuia, tehnologia 5G aduce prejudicii în special drepturilor fundamentale ale omului, respectiv la dreptul la sănătate şi viaţa privată, relatează Agerpres.

„Pericolul iminent care provine de la această tehnologie se datorează faptului că vom avea din 50 în 50 metri antene care vor emite în frecvenţa 5G, cu impact asupra sănătăţii oamenilor şi care pot conduce la dispariţia unor habitate foarte importante pentru om", a menţionat Eugen Lucan.

Acţiunea de protest este autorizată, conform reprezentantului Asociaţiei Angel, urmând ca manifestanţii, care poartă pancarte cu mesajul 'STOP 5G" să se deplaseze în marş până la Piaţa Romană, iar apoi să se întoarcă la Piaţa Universităţii, pe platoul din faţa Teatrului Naţional.

Coaliţia Stop 5G a anunţat organizarea pentru sâmbătă a unor acţiuni similare şi la Craiova, Râmnicu Vâlcea şi Braşov, 25 ianuarie fiind declarată de Coaliţia Internaţională Stop 5G ca "zi de protest împotriva implementării tehnologiei de comunicaţii wireless 5G".

Scopul protestelor

 

Potrivit unui comunicat transmis de către organizatori, scopul protestului este acela de a împiedica montarea a milioane de antene 5G pe Pământ şi a 50.000 de sateliţi 5G în spaţiu, dar şi pentru a stabili întâlniri de urgenţă la nivel înalt cu funcţionarii din organizaţiile guvernamentale şi organizaţiile internaţionale.

„Problema o constituie radiaţia undelor electromagnetice, care se intensifică constant de mai bine de două decenii prin amploarea evoluţiei tehnologiei wireless. Tehnologia wireless 5G va aduce o creştere uriaşă a poluării electromagnetice, într-un timp foarte scurt, în oraşe, suburbii, parcuri, rezervaţii naturale, oceane, până şi în Groenlanda şi Antarctica. În loc de turnuri cu antene la distanţe de câţiva kilometri unul faţă de altul, vor fi amplasate antene celulare de mici dimensiuni, dar foarte puternice, în medie la fiecare a treia locuinţă. În loc de 2.000 de sateliţi care orbitează Pamântul în prezent, vor fi în cel mai scurt timp 50.000 de sateliţi", se afirmă în comunicatul Coaliţiei STOP 5G.

Potrivit sursei citate, printre protestatari sunt şi "persoane care au fost afectate atât de grav de dispozitivele wireless încât nu se mai pot integra în societate".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62106097
Pățania unui șofer care a setat GPS-ul pentru „drumul cel mai scurt” spre Chişinău

Un bărbat care se îndrepta cu maşina din Scoţia spre Republica Moldova şi care se rătăcise în Ţinutul Pădurenilor din judeţul Hunedoara a fost salvat de pompieri.

62106090
VIDEO viral. Un bărbat a salvat cu cafea caldă trei pui de pisică prinşi în gheaţă

Un bărbat din Canada a salvat trei pui de pisică care își prinseseră cozile în gheață, cu ajutorul unui termos plin cu cafea caldă, relatează CTV News.

62106058
Unui șofer din Timișoara i s-a făcut rău la volan și a intrat în mai multe mașini parcate

Mai multe maşini au fost lovite într-o parcare din Timişoara, vineri seară, după ce unui bărbat i s-a făcut rău la volan.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.