Protest față de votul de modificare a legilor justiției. Deputaţii, huiduiţi la ieşirea din Parlament. VIDEO

×
Publicitate

Peste 400 de oameni au ieşit în stradă miercuri seară în faţa Parlamentului, în timp ce în Camera Deputaţilor se dezbătea legea 303/2004 privind statutul magistraţilor.

UPDATE 23:30 Parlamentarii au fost huiduiţi, miercuri seară, la ieşirea din Parlament de către cei aproximativ 400 de manifestanţi. Parlamentarii USR au ieşit cu lanternele telefoanelor aprinse şi s-au alăturat manifestanţilor, pe care i-au aplaudat, mulţumindu-le că au venit să împiedice adoptarea legilor justiţiei.

La finalul dezbaterilor din Camera Deputaţilor, parlamentarii puterii au fost huiduţi de către manifestanţi, în timp ce parlamentarii USR au ieşit cu lanternele telefoanelor aprinse şi li s-au alăturat protestatarilor.

"Vă mulţumim, contează foarte mult să veniţi aici, măcar am reuşit să nu avem votul final. Este performanţa tuturor că nu s-a ajuns la vot. Este trist că se întâmplă în aceste zile, în care regele a murit. Mesajul a fost de decenţă, dar domnul Dragnea dăduse ordin să se profite de aceste momente, sperând că societatea nu va reacţiona", a spus liderul USR, Dan Barna.

Traficul a fost oprit din nou, pentru scurt timp, pe bulevardul Naţiunile Unite, după ce un grup de protestatari a alergat spre o altă poartă, pe unde ieşeau parlamentarii cu maşinile.

UPDATE 22:20 Un alt incident s-a produs la protest când două persoane au acuzat că o maşină care a ieşit din curtea Palatului Parlamentului le-ar fi atins. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, Poliţia Rutieră urmează să stabilească dacă s-a produs vreo infracţiune sau vreo abatere de la regimul rutier.

Patru persoane au fost duse la Brigada Rutieră - parlamentarul care se afla în mașina, șoferul acestuia și cei doi protestatari.

UPDATE 21:55 O persoană care participa la protestul din apropierea Palatului Parlamentului a fost condusă la secţie şi riscă o amendă de 500 de lei întrucât a rămas pe trecerea de pietoni pentru a determina maşinile să se oprească după ce jandarmeria eliberase traficul, a declarat, purtătorul de cuvânt al jandarmeriei, Georgian Enache.

UPDATE 21:50 Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, spune că nu au fost incidente, ci doar neînţelegeri în momentul în care manifestanţii au vrut să blocheze traficul rutier. El a spus că jandarmeria nu va tolera nici manifestaţiile violente, nici blocarea circulaţiei.

"Nu vom tolera manifestaţiile violente, nu suntem de acord cu blocarea traficului şi nu este permisă perturbarea activităţii instituţiilor publice. În rest, cei care vin vor beneficia de protecţia noastră", a afirmat Enache. Întrebat despre numărul jandarmilor mobilizaţi la protest, el a evitat să pronunţe o cifră, spunând că sunt "echipaje suficiente astfel încât să poată gestiona orice situaţie".

protest parlament

În Parcul Izvor, în faţa Palatului Parlamentului, numărul protestatarilor a crescut, depăşind 400.

Manifestanţii huiduie, suflă în vuvuzele şi scandează "PSD, ciuma roşie!", "Pui de hoţi şi de mafioţi!", "Elicoptere pentru hahalere!", "Hoţii", "Dragnea la puşcărie!", "Parlament penal, marş la tribunal!”, "Justiţie, nu corupţie".

protest parlament

La un moment dat, protestatarii i-au împins pe jandarmi, au rupt cordonul şi au blocat bulevardul Naţiunilor Unite. Jandarmii s-au regrupat şi i-au împins pe manifestanţi în alveola din Piaţa Constituţiei, fiind deblocat traficul.

Numărul forţelor de ordine mobilizate este impresionant.

protest

protest parlament

Au loc proteste şi la Cluj-Napoca, unde zeci de oameni au mers în marş pe străzile oraşului, strigând "Justiţie, nu corupţie". "În acest moment legile Justiţiei sunt votate în plen. Dezbaterea a fost boicotată şi procedurile nu sunt respectate. Suntem în situaţia în care o gaşcă de infractori vor să treacă pe repede înainte legalizarea furtului", spun iniţiatorii protestului.

Articol recomandat de sport.ro
Pică transferul la Real Madrid? Iubita l-a dat de gol
Pică transferul la Real Madrid? Iubita l-a dat de gol
Citește și...
Traficul va fi închis luni pe mai multe tronsoane de pe Transfăgărăşan. Recomandările poliţiştilor rutieri

Traficul rutier se va închide, luni, 6 iulie, pe mai multe tronsoane de drum ale DN 7C – Transfăgărăşan pentru desfăşurarea a două evenimente, unul fiind sportiv, iar celălalt, o şedinţă foto privată, cu autoturisme. 

Misiuni contracronometru. Un turist a murit pe munte, alți doi au fost salvați cu elicopterul. Recomandările salvamontiștilor

În plin sezon al drumețiilor pe munte, salvatorii sunt permanent în misiune. Au intervenit, în 24 de ore, în zeci de situații.

Accident cu trei răniți în stațiunea 2 Mai. Un autocar a lovit o mașină de poliție, pe care a proiectat-o într-o motocicletă

Cum șoselele sunt aglomerate, în aceste zile de vacanță, prudența este obligatorie!

Recomandări
După triumful de la Cannes, filmul „Fjord” al lui Cristian Mungiu intră în cursa pentru Premiile Oscar. Costurile sunt uriașe

După succesul de la Cannes, filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, face un pas important spre Oscar. 

Donald Trump și-a trecut în declarația de avere proiectul Trump Tower din Cluj-Napoca. 927 de pagini de bunăstare | DOCUMENT

Donald Trump și-a trecut în declarația oficială de avere proiectul Trump Tower din Cluj-Napoca, pe care compania sa de dezvoltare imobiliară urmează să-l ridice în orașul transilvănean. Trump are o avere totală estimată la 6,5 miliarde de dolari.

Bricul Mircea a făcut senzație la parada de Ziua Americii, în New York. ”A fost incredibil!”

Bricul istoric Mircea a participat cu succes la parada organizată de Ziua Americii în New York. Velierul de epocă a putut fi admirat pe râul Hudson timp de 4 ore și poate fi vizitat în Brooklyn până marți.