Protest de amploare al muncitorilor români aflați la muncă în Germania. Nu și-au mai primit salariile de luni de zile

×
Publicitate

Situație dramatică pentru 150 de muncitori români aflați la muncă în Germania, care au ajuns să protesteze, urcați pe clădiri, după ce nu au mai fost plătiți.

 

Muncitorii români, victimele angajatorilor străini

Și nu este un caz singular. Mulți dintre românii care merg să lucreze peste hotare devin victimele angajatorilor străini. Muncesc peste program, trăiesc în condiții greu de imaginat și rămân și neplătiți. Se întâmplă acest lucru pentru că mulți dintre ei nu sunt asigurați și pleacă doar cu ajutorul unor firme intermediare. La nivel european, autoritățile lucrează la un nou regulament, pentru a proteja drepturile muncitorilor străini.

Românii s-au urcat pe acoperișul unor clădiri, în semn de protest

Îmbracați în echipamente de lucru și cu o pancartă în care amenință în germană că vor intra în greva foamei, angajații români muncesc pe diferite șantiere nemțești. Nemulțumiți că nu și-au mai luat salariile de câteva luni, oamenii s-au urcat, în semn de protest, pe acoperișul unor clădiri din Hamburg și din Dusseldorf.

Sunt peste 150 de oameni, angajați ai unei firme românești care are parteneriate cu diferite companii din Germania. Românii au lucrat pentru o fabrică de bere, o clădire de birouri, dar și pentru un aeroport.

Julio Lucas, angajat român: „De trei luni nu ne-a dat nimic. Ideea este că oprim lucrările pe care le-am pornit și apoi mai vedem, nu mai vedem și să vedem dacă reușim să scoatem măcar banii de mâncare, asta e principal și vedem dacă este soluție”.

Românii, victimele abuzurilor patronilor nemți

În ultimii ani, românii au fost de multe ori victimele abuzurilor patronilor nemți și au protestat în fața fermelor și abatoarelor din Germania, nemulțumiți de condițiile de muncă și cazare. Până acum, legislația a fost schimbată doar în industria cărnii, unde nu mai sunt acceptate firmele intermediare de recrutare. De la 1 august, autoritățile au pregătit un nou set de reguli.

Tudor Ancuța, consilier în Germania: „Până de curând, contractele de muncă trebuiau să aibă câteva detalii obligatoriu în ele și, în rest, să decidă angajatul cu angajatorul. De acum încolo, într-un contract de muncă trebuie să apară dacă angajatul trebuie să presteze ore suplimentare, cum sunt acestea plătite și care este perioada de probă”.

Dumitru Costin, președinte BNS: „Avem o rețea creată la nivelul Germaniei, cu circa 20 de centre de asistentă și sprijin pentru lucrătorii români, pe teritoriul Germaniei, cu experți care vorbesc limba română, ne pot contacta, cei de acolo pot interveni”.

La nivelul instuțiilor europene, autoritățile lucrează acum la un regulament pentru a-i proteja pe lucrătorii transfrontalieri.

Dragoș Pîslaru, președintele Comisiei pentru Ocuparea forței de muncă și afaceri sociale din Parlamentul European: „Regulamentul acesta presupune o mult mai bună coordonare în cee ace privește drepturile pe care un muncitor le-ar avea cu privire la alocații familiale, asigurare de șomaj, pensii și alte beneficii subsidiare care țin de protecție la nivel European”.

Peste 1,7 miliarde de euro, trimise acasă de muncitorii români

Ultimele date arătau că aproape șase milioane de români erau plecați la muncă în străinătate, însă oficialii vorbesc acum de cel puțin opt milioane de persoane. În teorie, autoritățile încearcă să îi aducă acasă măcar pe cei care muncesc în agricultură şi în construcţii și le promit salarii similare. Până atunci, românii care muncesc departe de familie rămân o importantă resursă pentru bugetul statului. Numai în primele patru luni ale acestui an, au trimis acasă peste 1,7 miliarde de euro, mult peste aceeași perioadă din 2021.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62045144
România, campioană la pistele pentru bicicliști în afara zonelor urbane. Pasionații cheltuie mii de euro

Dacă în orașe, pistele de biciclete sunt insuficiente, România stă mai bine cu rețeaua de piste în afara zonelor urbane. Sunt trasee special amenajate în păduri, în Deltă sau prin satele din Transilvania.

62274781
Țara noastră fierbe, în continuare, sub arșiță. Episodul de caniculă a depășit recordul atins în 2007

De zile întregi, România fierbe sub arșița care a adus temperaturi insuportabile, de peste 40 de grade, la zeci de stații meteo din țară.

62274748
Individ de 18 ani din Pitești, arestat preventiv pentru tâlhărie. A furat singura încălțăminte a unui om al străzii

Un tânăr de 18 ani din Pitești este arestat preventiv pentru tâlhărie. Potrivit procurorilor, băiatul fugise de mai mult vreme de acasă, își petrecea zilele și nopțile pe străzi şi trăia din furturi.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.