Protest cu portocale în faţa Palatului Cotroceni. Pleșoianu: ”Iohannis, într-o eroare totală”

61941325
Inquam Photos/ Octav Ganea

Aproximativ 100 de persoane au participat, sâmbătă, la un protest în faţa Palatului Cotroceni, manifestarea intitulată ”Eu merg la portocale”, fiind organizată de Initiaţiva Civică 3.0 a fostului ofiţer SRI Daniel Dragomir.

La manifestaţie au participat aproximativ 100 de persoane care au scandat "Iohannis şi DNA au distrus Justiţia" sau "DNA, fără cucuvea", relatează Agerpres. O parte dintre manifestanţi au adus cu ei portocale.

Protestatarii anti-prezidenţiali au primit răspuns din partea câtorva persoane aflate pe trotuarul opus al străzii, care au cântat imnul naţional şi au scandat, la rândul lor, lozinci precum "PSD, ciuma roşie" sau "Nu vrem să fim conduşi de hoţi". Aceştia au avut asupra lor o portavoce cu ajutorul căreia au încercat să intre în dialog cu cei care manifestau împotriva lui Iohannis.

La eveniment a fost prezent şi deputatul PSD Liviu Pleşoianu, care a declarat că preşedintele Iohannis este singurul care ”nu a auzit de portocalele de Ploieşti”, afirmând că şeful statului este ”într-o derută logică totală”.

protest cotroceni

Mobilizarea s-a făcut, în principal, pe reţelele de socializare unde a fost creat evenimentul ”Eu merg la portocale” de către Initiaţiva Civică 3.0 a fostului ofiţer SRI Daniel Dragomir.

Manifestanţii au avut portocale ”bune, nu de la Ploieşti”, făcându-se aluzie la procurorul DNA Mircea Negulescu, zis ”Portocală”. Printre manifestanţi a fost și deputatul PSD Liviu Pleşoianu care a declarat presei că preşedintele Klaus Iohannis este ”într-o eroare totală”.

”Într-un singur loc din ţară, aici, la Palatul Controceni, se pare că nu s-a auzit de portocalele de Ploieşti. Domnul Iohannis este într-o derută logică totală, lucru care este foarte grav pentru toată lumea, indiferent ce simpatii politice avem. Domnul Iohannis a spus că nu a ascultat probele audio, că nu a citit nici stenogramele, dar s-a pronunţat că este o încercare foarte jalnică a unor penali. Atunci de ce te exprimi, de unde ştii ce vorbeşti?”, a spus Pleşoianu.

protest cotroceni

La rândul său, fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a precizat că nu este vorba despre numărul de manifestanţi care ies în faţa Palatului Cotroceni, ci despre mesajul pe care aceştia doresc să-l transmită.

El a spus că ”fiecare om are dreptul la o judecată corectă” şi a apreciat că ”abuzurile trebuie să înceteze”.

Mai multe echipaje de poliţie şi jandarmi au mers la faţa locului.

protest cotroceni

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61606259
Parlamentul vrea să interzică RA-APPS să mai vândă din bunurile confiscate de la Ceaușescu

Parlamentarii vor să interzică regiei de protocol a statului, în proprietatea căreia se află bunurile confiscate de la familia Ceaușescu, să mai vândă din aceste active, deși multe nu reprezintă bunuri de patrimoniu și nici nu au o semnificație istorică.

61881488
Băsescu, despre unirea cu R. Moldova: ”A început. 34 de localități au votat în consiliile locale”

Liderul PMP Traian Băsescu scrie, pe Facebook, că „a început Unirea”, precizând că, până în acest moment, 34 de localităţi din Republica Moldova au votat în consiliile locale unirea cu România.

61937904
Scandalul polițistului agresor. ”Stările atipice” ale polițistului, semnalate printr-un formular

Ministerul Afacerilor Interne a finalizat o nouă metodologie privind cunoaşterea personalului, elementul de noutate fiind introducerea unui formular de semnalare.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.