Programările pentru etapa a 2-a de vaccinare anti Covid în România încep în 15 ianuarie. Unde și cum se fac

×
Codul embed a fost copiat

Pe 15 ianuarie, la ora 15, încep înscrierile pentru a doua etapă de vaccinare. Sunt vizați toți românii trecuți de 65 de ani, cei cu boli cronice și angajații din domenii esențiale.

Președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, a declarat că, din 15 ianuarie, se pot face programări ale populației pentru a primi vaccinul Pfizer sau Moderna.

Aceste programări se vor putea face prin platforma online, personal, prin medicul de familie, prin serviciile de call-center sau prin direcţiile de asistenţă socială din cadrul primăriilor. 

Potrivit acestuia, în etapa a doua vor intra în acelaşi timp atât persoanele care sunt la grupa de risc pentru forme severe, persoanele cu vârsta peste 65 de ani cu boli cronice, precum şi persoanele care deservesc activităţi esenţiale.

 

Citește și
Alexandru Sinea
Directorul DSP Alba, după vaccinare: Nu am nici semnal mai bun la telefon şi nici nu prind bulgarii fără antenă

Cum se fac programările

 

Pentru persoanele care sunt în evidenţă cu boli cronice sub vârsta de 65 de ani, a mai precizat el, programarea se face "prin medicul de familie".

”Platforma va fi gata pe 15 ianuarie. De la ora 3 se va putea începe programarea persoanelor pentru etapa a 2-a în centrele de vaccinare care vor fi pregătite. Modalitatea de programare va fi pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani, programarea se poate face individual, se poate face prin medicul de familie, se poate face prin serviciile de call center. Și aici, ca noutate, vom avea un număr unic la nivel național, pe care vi-l pot și spune: 021.414.44.25. Practic, sunând la acest număr, apelurile vor fi preluate în cele 42 de call-centere distribuite la nivelul fiecărui județ.

O altă modalitate de programare, prin direcția de asistență socială din primării sau prin intermediul aparținătorilor care pot să-și facă cont și să înscrie până la 10 persoane dintre aparținători din familie.

Pentru persoanele care sunt în evidență cu boli cronice sub vârsta de 65 de ani, programarea se face în mod corect prin medicul de familie. Dacă persoana respectivă nu are acces la un medic de familie sau nu are un medic de familie se poate face programare prin serviciul de call center, individual, prin pagina web, prin Direcția de Asistență Socială sau la fel prin intermediul aparținătorilor.

De asemenea, pentru persoanele care deservesc activități esențiale, programarea se face prin angajator și, de asemenea, atunci când angajatorul înscrie persoanele pe care le are angajate sau în contract de prestări pentru acele activități esențiale, beneficiarul poate să-și stabilească după ce este validat de angajator ziua și centrul unde vrea să se vaccineze” - a declarat Valeriu Gheorghiță.

El a precizat că pentru a doua etapă vor fi operaţionalizate 750 de centre, cu peste 1.700 de puncte de vaccinare.

"În momentul de faţă, din numărul de centre de vaccinare destinat pentru unităţile medicale, pentru lucrătorii din sistemul medical şi social, de pildă, astăzi, se vaccinează în circa 235 de centre. Pentru etapa a doua sunt identificate şi vor fi operaţionalizate 750 de centre, dintre care 100 de centre rămân deja din centrele din unităţile medicale. Aceste 750 de centre vor avea circa 1.766 de puncte de vaccinare, ceea ce vor asigura la capacitate maximă peste 100.000 de peroane care se pot vaccina în fiecare zi. Din acest punct de vedere am identificat categoriile de boli cronice pentru etapa a doua. Pe lângă persoanele cu vârsta peste 65 de ani, vorbim de persoane care sunt diagnosticate cu diabet zaharat, persoane cu obezitate, persoane cu boli cardiovasculare cronice, cu boli cronice renale, cu boli pulmonare cronice, persoane cu afecţiuni oncologice, persoane cu boli autoimune, de asemenea, persoanele cu imunodepresii, atât prin boli sau prin tratamente, şi inclusiv persoanele cu infecţie HIV-SIDA".

 

Unde se amenajează centrele de vaccinare

 

În București vor fi amenajate 200 de centre de vaccinare. Probabil că cel mai mare va fi la Romexpo. Vor avea capacități diferite. Unele vor fi în spitale, altele în alte instituții de stat sau private.

Centre mari vor fi amenajate și la Spitalul Floreasca, Palatul Copiilor și în mai multe mall-uri.

Și în țară pregătirile sunt în toi. În Galați, au fost amenajate 3 săli de sport.

"Acestea sunt cabinele de vaccinare, înăuntru vor intra doar pacientul și asistenta care face efectiv vaccinul. La fiecare patru cabine de acest fel se află câte un frigider în care vor fi depozitate dozele".

În Cluj-Napoca și Timișoara mai multe firme și-au pus la dispoziția autorităților birourile pentru amenajarea centrelor de vaccinare.

Dragoș Damian, director general Terapia Cluj: ”Cu cât terminăm mai repede acest proces de vaccinare la nivelul întregii populații, cu atât este mai bine”.

Luni, reprezentații primăriilor au venit la București pentru a le cere guvernanților bani pentru amenajarea centrelor de vaccinare.

Emil Boc, președintele AMR: ”Cheltuielile legate de partea de funcționare a centrelor sunt per ansamblu de la un municipiu mai mic în jur de 3 milioane de euro, la un municipiu mai mare de 5 milioane de euro”.

Ministrul Finanțelor a promis că Guvernul va da acești bani.

Până acum 134.000 de români s-au vaccinat. Au fost raportate reacții adverse la 428 dintre ei. 173 locale, dureri la locul injectării și 255 de reacții generale.

Adică febră, astenie, urticarii. O persoană se poate considera imunizată abia după administrarea celei de-a doua doze.

Dr. Adriana Pistol: ”Imunitatea cu adevărat consistentă, care să apere această persoană, cu șanse de peste 95, 96, 97% să nu se îmbolnăvească de la cineva, se întâmplă de la primirea dozei a doua, încă 10 zile minim".

Primele vaccinuri din etapa a doua vor fi făcute pe 18 ianuarie.
 

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Klaus Iohannis: ”Avem speranța că 2021 va fi anul revenirii la o viață normală. Mă voi vaccina public pe 15 ianuarie”
Klaus Iohannis: ”Avem speranța că 2021 va fi anul revenirii la o viață normală. Mă voi vaccina public pe 15 ianuarie”

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni. Șeful statului a vorbit despre campania de vaccinare și importanța acesteia pentru revenirea la o viață normală.

Directorul DSP Alba, după vaccinare: Nu am nici semnal mai bun la telefon şi nici nu prind bulgarii fără antenă
Directorul DSP Alba, după vaccinare: Nu am nici semnal mai bun la telefon şi nici nu prind bulgarii fără antenă

Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, afirmă, după ce s-a vaccinat împotriva coronavirus, că nu are nici semnal mai bun la telefonul mobil şi nici nu prinde bulgarii fără antenna, scrie News.ro.

ÎPS Teodosie: ”Cel mai mult să știți că vindecă tot rugăciunea, mai mult decât vaccinul”
ÎPS Teodosie: ”Cel mai mult să știți că vindecă tot rugăciunea, mai mult decât vaccinul”

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a făcut precizări, marți, despre poziția sa publică față de campania de vaccinare împotriva noului coronavirus.

Prima tranşă de 14.000 doze de vaccin anti-COVID produs de Moderna va ajunge miercuri în România
Prima tranşă de 14.000 doze de vaccin anti-COVID produs de Moderna va ajunge miercuri în România

Prima tranşă de 14.000 doze de vaccin Moderna va ajunge miercuri la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", informează Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Recomandări
Consultări politice la Cotroceni. AUR refuză să participe: ”Iohannis, pleacă!”. USR intră la discuții separat de PSD și PNL
Consultări politice la Cotroceni. AUR refuză să participe: ”Iohannis, pleacă!”. USR intră la discuții separat de PSD și PNL

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.  

VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit
VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit

Un accident de autocar urmat de un incendiu s-a soldat cu cel puţin 38 de morţi, sâmbătă, în statul brazilian Minas Gerais (sud-est), a anunţat poliţia, citată de AFP, potrivit News.ro.

Mass-media susține că aproape 85.000 de soldați ai Rusiei au fost uciși în războiul din Ucraina, până acum
Mass-media susține că aproape 85.000 de soldați ai Rusiei au fost uciși în războiul din Ucraina, până acum

Jurnaliștii au identificat numele a 84.761 de soldați ruși care au murit - până acum - în timpul invadării Ucrainei, se arată într-o investigație comună realizată de BBC Rusia și Mediazona, potrivit Kyiv Independent