Probleme în Sistemul de Garanție-Returnare după un an de funcționare. Proiect pilot cu aparate mobile în sate

×
Publicitate

După un an de funcționare a Sistemului de Garanție-Returnare, încă există probleme în mediul rural. Administratorii sistemului vor încerca un proiect pilot cu aparate mobile care să adune ambalajele din sat în sat.

Între timp, numărul mare de recipiente i-a prins nepregătiți pe marii reciclatori din România. Aproape jumătate din cantitatea de sticlă colectată este trimisă la export.

Sticla colectată, trimisă la export din lipsă de capacitate internă

Pentru aluminiu și PET-uri, companiile locale au reușit să gestioneze marile cantități venite în urma Sistemului de Garanție-Returnare.

Însă, situația este diferită pentru sticlă. România are doar trei mari reciclatori, insuficienți pentru volumul mare colectat. Astfel, 40% din totalul sticlei colectate anul trecut a fost exportat. Prețurile de vânzare sunt foarte mici, spun administratorii sistemului.

Radu Pascu, directorul comercial al RetuRO: „Fără precedent, peste 20 de tone de sticlă pe lună, foarte greu de absorbit de către aceștia. De aceea, am fost nevoiți să mergem și către piețele externe – Ungaria, Republica Moldova, Polonia și chiar o cantitate mai mică către Turcia, folosind toate mijloacele de transport: camioane, tren sau vapor.”

Peste 3 miliarde de ambalaje colectate într-un an

RetuRO a colectat anul trecut de la consumatori peste 3 miliarde de ambalaje și a predat 230.000 de tone de ambalaje.

Însă, în mediul rural, cifrele sunt încă mici. Pentru a îmbunătăți procesul, administratorii sistemului vor lansa un program pilot cu aparate automate mobile, care să fie transportate în sate și comune pentru a aduna ambalajele mai eficient.

Program pilot pentru mediul rural: aparate mobile pentru colectarea ambalajelor

Inițiativa este inspirată din Ungaria, unde astfel de aparate mobile sunt deja utilizate cu succes.

Gemma Webb, CEO RetuRO: „O să colectăm anul acesta peste 6 miliarde de ambalaje. Una dintre inițiativele pentru mediul rural la care ne gândim este să lansăm sisteme automate mobile. Aceste RVM-uri mobile vor merge la comercianții din satele mici, astfel încât locuitorii să returneze ambalajele mai rapid și să fie plătiți.”

Ministerul Mediului are în plan să finanțeze cu până la 75% dezvoltarea de noi fabrici de reciclare. Bugetul disponibil este de 220 de milioane de euro, sumă suficientă pentru înființarea a 26 de fabrici noi.

Momentan, însă, nu este clar când va începe programul, deoarece înscrierile au fost deja prelungite de mai multe ori.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Dulapurile stradale au împânzit mediul rural. Oamenii comandă tot mai mult. Piața de comerţ online a depășit 8 miliarde euro

Piața de comerţ online din România crește constant și ar putea depăși 8 miliarde de euro în 2025 conform specialiştilor.

România riscă să piardă milioane de euro, bani europeni, din cauza întârzierilor în modernizarea căii ferate Cluj-Oradea

România riscă să piardă milioane de euro, bani europeni, cu care ar trebui să modernizeze și să electrifice calea ferată care leagă Clujul de frontiera cu Ungaria.

Fermierii sacrifică mieii mai devreme de teama contaminării turmelor cu pestă. Cât costă un kilogram de carne în măcelării

Carnea de miel a apărut în hale și măcelării cu două săptămâni mai devreme decât în anii trecuți. Asta pentru că mulți fermieri sunt îngroziți de o potențială extindere a pestei micilor rumegătoare.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.