Accidente și vacanțe ruinate de viscol. Zona unde vântul a bătut cu 100 de km/h

×
Publicitate

Iarna a pus stăpânire pe 14 judeţe, situate de-a lungul Carpaţilor. Cel mai rău este la munte, unde ninge viscolit, iar zăpada de pe şosele a provocat numeroase accidente.

Sus în staţiuni mulţi turişti sunt blocaţi şi nu mai pot coborî până nu scade intensitatea vântului, care bate la rafală cu 100 de kilometri pe oră.

Viscolul a blocat drumul spre Rânca, unde pe parcursul zilei a fost cod portocaliu de vreme rea. Vântul a bătut cu până la 100 de kilometri pe oră şi a spulberat ore bune zăpada.

Turiştii care aveau plănuită o vacanţă în staţiune au făcut cale-ntoarsă. Inclusiv drumarii au rămas cu un utilaj în troiene.

"Ne-a prins viscolul aici, condiţiile sunt inumane, nu am văzut aşa vânt în viaţa mea, bate cu rafală de 130, nu se poate urca, nu se vede”, a spus un șofer.

viscol

Jandarmii montani au cerut ajutorul drumarilor ca să urce în staţiune. La fel şi un localnic, nevoit să coboare pentru a ajunge la o înmormântare.

A nins puternic şi la Bâlea. Maşinile au fost înghiţite complet de troiene, iar cabanele abia se mai zăreau şi ele.

"Ieri am ajuns, erau 11 grade. Acum vedeţi cum e, jumate de metru de zăpadă”, a spus un turist.

viscol

Unii şi-au curăţat autoturismele şi au plecat acasă. Cei rămaşi au fost sfătuiţi să fie extrem de precauţi dacă vor să o ia la pas prin nămeţi.

În Alba, 8 turişti s-au rătăcit. 6 schiori olandezi s-au abătut de pe pârtiile din Arieşeni, au ajuns într-o vale şi au sunat să fie salvaţi. Salvamontiştii şi jandarmii montani i-au recuperat după o oră şi jumătate.

Drumurile din ţară n-au fost nici ele ferite de incidente. Pe autostradă, între Sălişte şi Sibiu, un camion a derapat pe zăpada apoasă, a rupt balustrada care desparte sensurile şi s-a izbit de un TIR.

viscol

În Covasna, un TIR a agăţat cablurile electrice şi a pus la pământ un stâlp.

Alte două vehicule de mare tonaj au alunecat şi au aterizat pe un câmp din judeţul Braşov.

Din fericire nimeni nu a fost rănit.

50 de utilaje au curăţat drumurile din judeţul Braşov şi au împrăştiat tone de sare.

Traficul aerian a fost şi el dat peste cap de vremea severă. 8 curse au avut întârzieri de până la 3 ore pe Aeroportul Internaţional din Sibiu.

Marți seara sunt în vigoare mai multe avertizări meteo. Un cod galben de precipitaţii şi intensificări ale vântului, ce vizează toate judeţele situate de-a lungului arcului carpatic este valabil până mâine dimineaţă, la ora 8. În zonele montane va fi chiar viscol puternic, până la 4 dimineaţa, potrivit meteorologilor.

În Capitală a plouat o bună parte din zi şi de marți seară sunt anunţate ninsori. Aşadar este posibil ca miercuri să avem zăpadă de până la 5 centimetri.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62020997
Bătrâni bătuți fără milă de un recidivist. Ce sumă le-a furat din locuință

Doi bătrâni din Harghita au fost atacaţi în casa lor, bătuţi crunt şi jefuiţi, iar tâlharul i-a lăsat fără 30.000 de lei.

62020978
Şofer de autocar lăsat fără permis din cauza unei poze găsite de poliţişti pe Facebook

Caz mai puţin obişnuit în Arad, unde un şofer a rămas o lună fără permis ca urmare a unei fotografii postată pe un grup de pe Facebook.

62020337
A lucrat în spital cu acte false. O femeie a falsificat o diplomă medicală

După scandalul falsului medic italian, apare altul! O femeie lucra ca voluntar la Spitalul Județean Ilfov, deși nu avea actele în regulă. Ba chiar ar fi avut acces în sala de operații.

Recomandări
Comisia europeana oameni pe strada
România, chemată să dea explicații la Bruxelles. Domeniile în care Comisia Europeană cere măsuri

Comisia Europeană a deschis sau a avansat mai multe proceduri de infringement împotriva României.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Shutterstock medic asistent spital romania
Cine plătește diferența dintre tariful CNAS și costul real al unui serviciu medical. Concluziile unui studiu ASE

Tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitaliceşti nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE).