Prințul Charles, întâmpinat cu produse tradiționale la Viscri. Ce promisiuni a făcut

×
Publicitate

La sfârşitul parfumatei luni a lui florar, Prinţul Charles a sosit în Transilvania. Aşa cum ne-a obişnuit în ultimii ani, Alteţa Sa Regală s-a reîntors aici pentru a admira din nou pajiştile multicolore şi a-i întâlni pe ţăranii români.

Zeci de fermieri l-au aşteptat în curtea casei sale din Viscri, cu mesele încărcate de bunătăţi tradionale. Prinţul le-a gustat rând pe rând şi a promis că cele mai reuşite vor fi prezentate în străinătate ca marca nobilă a ţării noastre.

Ca la palat, producători români au adus unul după altul merinde alese la casa din Viscri a prinţului Charles. Producătorii sunt din Transilvania, Bucovina, Delta Dunării, Maramureş şi Banat. Iar printre bunătăţi s-au numărat produse savuroase din lapte de capră, dar şi peşte din Delta, sucuri naturale şi miere.

Apicultor: „Miere de salcâm, de tei, polifloră, toate combinaţiile, cu scorţişoară, cu muguri de brad. I-a plăcut şi i-am şi trimis de câteva ori în Anglia."

Reporter: „Cu ce produse vă mândriţi?”
Fermier: „Cu sucul de mere, cu ţuică de gutui, cu ţuică din prune. Ele au fost plantate într-un teren verificat, soiurile sunt fără niciun fel de amestec. În România nu se apreciază."

Scopul întâlnirii a fost acela de a-i ajuta pe producători să-şi valorifice produsele chiar şi peste hotare.

Aura Woodward, predesintele fundaţiei prinţului Charles: „Fundaţia Prinţul de Whales a derulat un sondaj în 5 regiuni istorice ale ţării ca să identificăm mâncare şi produse sănătoase. Alteţa Sa vă vorbi cu fiecare dintre producătorii prezenţi aici şi va încerca să afle despre produse şi despre maniera în care ei pot să-şi vândă aceste produse.”

La Viscri, Prinţul de Wales a fost întâmpinat cu zâmbete şi de către turişti, români şi străini.

Turist: „Am venit absolut întâmplător.”
Reporter: „Pe prinţ aţi reuşit să-l vedeţi?”
Turist: „Foarte puţin. Poate acum când iese.”
Reporter: „Îl aşteptaţi?”
Turist: „Foarte mult."

Turist din Germania: „L-am văzut la televizor de multe ori, dar faţă în faţă nu."

Prinţul Charles este de miercuri în vizită în România şi, cu siguranţă, se va plimba şi pe dealurile cu pajişti înflorite, pe care le îndrăgeşte nespus.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61940775
Prima reacţie a Comisiei Europene, după decizia CCR care impune revocarea lui Kovesi

Comisia Europeană a evocat Mecanismul de Cooperare şi Verificare în declaraţia oficială.

61963596
Explozie puternică într-un bloc din Brăila. Bucăți dintr-un balcon s-au desprins

A fost panică, joi dimineaţă, într-un cartier din Brăila. Oamenii au auzit o bubuitură puternică, apoi un nor de fum gros a început să se ridice de la etajul al treilea al unui bloc.

61937943
Manda: 6 milioane de români au fost interceptați de SRI

Peste şase milioane de persoane au fost interceptate în perioada 2005 - 2016, a afirmat joi preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii, Claudiu Manda, citând un raport elaborat de comisie.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.