Primul doctor infectat cu coronavirus la Spitalul Suceava s-a vindecat și s-a întors la muncă

62116973
Pro TV

Medicul infecționist Olguța Sturdza este primul pacient din Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava care s-a vindecat de COVID-19. Doctorița se va întoarce la muncă, urmând să intre în gardă chiar din această seară.

 

După două teste negative consecutive, doctorița a revenit joi la serviciu, alături de colegii săi, scrie Monitorul de Suceava. 

Olguța Sturdza a declarat că reîncepe munca în forță, joi seara urmând să intre de gardă pe secția Medicală, unde este nevoie de ea.

„Sper să fiu de folos, să ajut cât mai mulți pacienți. Am fost foarte mâhnită când am văzut că erau pacienți foarte mulți, iar colegii rămași nu mai făceau față.

Am păstrat permanent legătura telefonic cu colegii mei și am încercat să ajut cât de mult am putut”, a spus medicul.

Doctorița a arătat că s-a îmbolnăvit în data de 17 martie, s-a testat și după ce rezultatul a fost pozitiv s-a internat și a început tratamentul, după care s-a autoizolat la domiciliu și l-a continuat, pentru a lăsa patul de spital liber pentru alți pacienți:

„În primele zile a fost mai greu, dar după 5-7 zile de tratament încep să se vadă îmbunătățirile. Am vrut să mă vindec, am gândit mereu pozitiv și îndemn pacienții să facă la fel”.

”Sunt optimistă”

În ceea ce privește viitorul, dr. Olguța Sturdza s-a arătat optimistă.

„Spitalul Suceava este unul de elită, foarte bine dotat și cu personal medical competent, cu foarte buni profesioniști.

Sunt optimistă, cred că ne vom redresa și vom fi din nou fruntea.

A fost o perioadă nefericită, dar avem resurse să revenim și să ne luptăm cu boala, să avem tot mai mulți pacienți vindecați.

Suntem conștienți că vor fi și cazuri severe, dar suntem aici și vom lupta cu toate forțele pentru pacienții noștri”, a mai spus încrezătoare doctorița Olguța Sturdza.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62118285
După coronavirus, potopul. Pandemia ar putea declanșa un flagel mondial al șomajului

Pandemia de coronavirus ar putea fi urmată de un flagel mondial al șomajului, iar cifrele vorbesc despre zeci de milioane de șomeri. Există și vești bune: după încheierea crizei coronavirus, revenirea economică va fi cea mai rapidă din istorie.

62118281
Criminalitatea, în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut

Rata criminalității din România a scăzut comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat Poliția Română prin intermediul unei postări pe Facebook.

62118277
Care este situația la Spitalul ”Sf. Ioan”. Medicii au rămas pe baricade, cu o singură excepție

Una dintre secţiile de nefrologie închise chiar ieri este cea din Spitalul ”Sfântul Ioan” din Capitală. Conducerea unităţii sanitare a luat această decizie după ce un pacient internat acolo a fost diagnosticat cu COVID-19.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.