Potrivit prognozelor este suficientă pentru răcirea reactorului încă, cel puțin 9 zile. În acest interval, specialiștii așteaptă ca debitul Dunării să crească, după ce a plouat, în Austria.
După șapte ore de operațiuni, ultimele două barje au fost scufundate în Dunăre. Înainte însă, specialiștii s-au asigurat că primele două barje, coborâte pe fundul fluviului, au ajuns în poziția stabilită.
În jurul acestora au fost deversate sute de tone de piatră, care formează un prag protector și împiedică apa să treacă pe sub ele, prin zonele mai adânci ale albiei.
Iar primele efecte se văd spun experții. La Cernavodă, după măsurătorile făcute în această dimineață, nivelul apei a crescut.
Romeo Urjan, directorul centralei de la Cernavodă: „La Cernavodă, unitatea 2 funcționează în parametri nominali, fără probleme. Duminică dimineață a crescut nivelul în Dunăre la aspirația pompelor din bazinul de răcire cu 4 centimetri. Prognoza arăta o scădere de 4 centimetri, deci efectul net este de o creștere de 8 centimetri.”
Un mesaj asemănător a venit și din partea Ministrului interimar al Transporturilor, Radu Miruță. Într-o postare pe Facebook acesta a dat asigurări că în urma acestor eforturi, este apă suficientă pentru răcirea reactorului 2 pentru cel puțin încă nouă zile. Oficialul le-a mulțumit tuturor celor implicați în operațiunile din ultima săptămână.
La intrarea în țară, debitul Dunării rămâne sub minimul istoric, de aproximativ 1.400 de metri cubi pe secundă. Apele Române estimează însă o creștere treptată în următoarele zile, până la 1.500 de mc/s pe 15 august. Și asta pentru că a plouat în Austria.
Ana Maria Agiu, purtătoare de cuvânt a Administrației Naționale Apele Române: „Nivelele scăzute își mențin această tendință de scădere constantă 2 cm 3 cm, chiar 4 cm mai puțin în fiecare zi, iar intervențiile practic vor să vină cu acești 2-4 cm care pot să fie menținuți o perioadă de timp de câteva zile până când va ajunge acea propagare impropriu zis a viiturii. Este nevoie să menținem și chiar să creștem, oricât de puțin ar fi fiecare centimetru până când vine acea cantitate suplimentară pe care o așteptăm.”
Specialiștii așteaptă să vadă și rezultatele celorlalte intervenții, inclusiv ale lucrărilor de dragare.