Doar 20% dintre sinistrații din Suceava, afectați de inundații, aveau asigurare. Vor primi 20.000 euro despăgubiri

×
Publicitate

La Broșteni, în Suceava, au ajuns primele containere de la Guvern, în care oamenii rămași fără case în urma inundațiilor se pot adăposti.

Peste 600 de sinistrați au nevoie de ajutor. Foarte puțini aveau locuințele asigurate în caz de dezastru.

Potrivit primarului din Broșteni, sunt peste 600 de localnici din oraș și împrejurimi care nu se pot întoarce la casele lor devastate de ape.

Sunt adăpostiți peste noapte în cămine și școli sau la rudele lor, care locuiesc în apropiere. Potrivit Asigurătorilor Împotriva Dezastrelor Naturale, puțin peste 20% dintre sinistrați au asigurare obligatorie pentru locuința lor, în caz de dezastru natural.

Aceia pot primi până la 20.000 de euro despăgubiri. Din păcate, restul victimelor vor avea nevoie de sprijin ca să-și refacă locuințele.

Joi au ajuns și primele 20 de containere de la Guvern, care servesc drept locuințe temporare pentru sinistrați. În urmă cu câteva ore a ajuns în Broșteni și ministrul Mediului, care a mers în teren și a discutat cu localnicii.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62473256
Profesorul SNSPA Marius Pieleanu, implicat într-un nou scandal după noi mărturii despre presupuse abuzuri sexuale
Rectorul universității SNSPA, Remus Pricopie, a solicitat Parchetului General să comunice dacă există plângeri penale în cazul acuzațiilor de abuz sexual, aduse profesorului Marius Pieleanu.
62548374
Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker joi, 31 iulie. Premiu de peste 5,2 milioane de euro la Joker
Joi, 31 iulie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
61965763
Forumul Judecătorilor: Modificările privind pensionarea şi pensiile ar putea determina demisia a peste 1.000 de magistraţi
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România este de părere că propunerile Guvernului de modificare a vârstei şi cuantumului pensiilor ar putea determina pensionarea sau demisia "imediată" a peste 1.000 de judecători şi procurori.