Primarul Chișinăului a fost interzis în România și în Schengen „din motive ce ţin de considerente de siguranţă naţională”

62399888
Agerpres

Ion Ceban, primarul Chișinăului, a fost interzis în România din motive de siguranță națională. Alături de el, alți doi indivizi din Republica Moldova nu au dreptul de a intra pe teritoriul național, potrivit unui comunicat transmis de MAE.

Totodată, interdicția este valabilă și pentru întreg Spațiul Schengen. 

Decizia este de resortul instituțiilor competente din România, în conformitate cu reglementările în vigoare în materie, a specificat MAE. 

Interdicția este pe o perioadă de cinci ani, au specificat surse pentru Ziarul de Gardă.  

Cine este Ion Ceban

Aflat la al doilea mandat de primar al Capitalei Republicii Moldova, Ion Ceban a debutat în politică alături de Partidul Comuniştilor din R. Moldova (PCRM), formaţiune de centru-stânga, cunoscută pentru promovarea apropierii de Federaţia Rusă.

Parcursul său politic a fost însă unul sinuos, schimbând taberele în funcţie de conjunctură şi devenind de la prorus şi antieuropean la un adept al integrării europene.

În 2011, alături de PCRM, Ion Ceban devenea pentru prima dată deputat. La scurt timp, ajunge să fie unul dintre fruntaşii protestelor organizate de PCRM împotriva Alianţei pentru Integrare Europeană.

Câteva luni mai târziu, Ceban anunţa că părăseşte PCRM-ul lui Vladimir Voronin pentru a adera la PSRM-ul lui Igor Dodon, care se despărţise şi el de comunişti cu doar câteva luni înainte. Totuşi, Ceban nu renunţă la dezideratul de a „distruge Alianţa pentru Integrare Europeană”.

El a continuat să fie lider al manifestaţiilor anti-aderare la UE. În 2014, coordonând un protest la Bruxelles, în faţa sediului Comisiei Europene, Ceban dădea asigurări: „Nu-mi convine semnarea Acordului de asociere cu UE. Moldova vrea în Uniunea Vamală (cu Rusia - n.r.)”, reaminteşte Ziarul de Gardă.

Tot în 2014, Ion Ceban era unul dintre susţinătorii referendumului nerecunoscut privind independenţa Găgăuziei şi aderarea la aşa-numita uniune vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.

În acelaşi an (2014), este reales în funcţia de deputat pe listele PSRM. Un an mai târziu însă, în 2015, Ion Ceban părăseşte fotoliul de parlamentar pentru a merge în Consiliul Municipal Chişinău (CMC), fiind timp de patru ani preşedinte al grupului PSRM.

În 2018, Ceban a candidat la funcţia de primar al Chişinăului, fiind învins de Andrei Năstase (proeuropean).

Alegerile nu au fost însă validate şi s-au reluat în 2019, când Ceban candidează din nou pentru a deveni primar al capitalei şi de data aceasta reuşeşte să ajungă în funcţia pe care a păstrat-o şi după alegerile locale din 2023, numai că între timp şi-a făcut propriul partid politic.

La doi ani după ce a fost ales pentru prima oară primar al Capitalei cu susţinerea PSRM, Ion Ceban anunţa, de la tribuna Primăriei Chişinău, că părăseşte socialiştii şi lansează Mişcarea Alternativă Naţională (MAN), care, potrivit lui, „va fi o alternativă a actualei guvernări”.

În perioada celui de-al doilea mandat de primar, Ceban şi-a schimbat retorica, devenind brusc pro-european.

Totuşi, deşi în spaţiul public Ceban declara că a devenit susţinător al integrării europene, un document elaborat de Statele Unite ale Americii, în 2022, plasa formaţiunea condusă de Ceban în rândul entităţilor prin care Federaţia Rusă, prin persoana agentului FSB Iurii Gudilin, ar încerca să influenţeze situaţia politică din R. Moldova.

Potrivit documentului referitor la sancţiunile aplicate de SUA în privinţa a 21 de persoane şi entităţi, printre care Ilan Şor şi Vlad Plahotniuc, emis în 2022, Departamentul de Stat al SUA menţiona că eforturile agentului FSB Iurii Gudilin sunt îndreptate spre a oferi susţinere unei noi mişcări politice - MAN, condusă de fostul socialist şi actual primar al capitalei, Ion Ceban, precizează Ziarul de Gardă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Amendă de sute de mii de lei dată de ANSVSA unui restaurant din Arieșeni în urma suspiciunii de toxiinfecție alimentară

ANSVSA a amendat cu 22.000 de lei și a propus suspendarea activității restaurantului unui hotel din Vârtop (Arieșeni), după ce mai mulți copii cazați acolo au prezentat simptome de toxiinfecție alimentară.

CSM își apără pensiile speciale. „O mostră de informare interesată, creată să genereze discordie"

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii vrea să demonteze miturile despre pensiile magistraților și critică prezentarea "interesată" a veniturilor din Justiție în spațiul public.

Un ploieștean a fost amendat cu 4.000 de lei în timp ce își renova imobilul. Pasul greșit care a dus la pedeapsă

Un ploieștean care își renova locuința a fost amendat cu 4.000 de lei după ce a apelat la o persoană cu o căruță pentru a transporta sacii cu moloz, în loc să încheie un contract cu firma de salubritate pentru ridicarea deșeurilor din construcții.

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Negocieri în spatele ușilor închise pentru învestirea Guvernului. De unde sunt curtați parlamentari pentru voturile decisive

PSD numără vot cu vot pentru ca viitoarea nominalizare de premier să nu fie un nou eșec. Deocamdată, UDMR anunță că-l preferă pe Sorin Grindeanu în locul unui independent. 

Doar două state UE au îndeplinit mai puține ținte din PNRR decât România. Câți bani am reușit să obținem

După cinci ani, a venit momentul bilanțului pentru Planul Național de Reziliență și Redresare. Pare că România stă bine la suma de bani atrasă în total.