Primăria unei comune a desființat cozile de la ghișee și a digitalizat complet sistemul

×
Publicitate

Birocraţia continuă să sufoce România, deşi suntem în plină eră a tehnologiei, când orice plată, a unui impozit de pildă, ar putea fi rezolvată mult mai uşor de pe telefon sau calculator.

În timp ce în ţară este haos, cei din primăria Şelimbăr arată că totul depinde de voinţa oamenilor. Aşadar, au reuşit să digitalizeze tot sistemul pentru cetăţeni şi nimeni nu mai aşteaptă la ghişee. 

Pentru digitalizarea primăriei din Şelimbăr, una dintre cele mai dezvoltate comune din ţară, autorităţile au plătit 80.000 de lei, din bugetul local. În ultimul deceniu, zona s-a extins, iar populaţia s-a triplat, ajungând acum la aproximativ 15.000 de locuitori.

Marius Grecu, primarul comunei Șelimbăr: "Acest proiect a pornit din dorinţa de a le uşura timpul liber al cetăţenilor."

Oamenii pot depune, de pildă, cereri pentru certificate de urbanism, adeverinţe agricole, pot plăti taxe, impozite şi amenzi.

"S-a dinamizat procesul de a lua şi preda aceste hârtii de care nu mai scăpăm niciodată", spune un locuitor.

Implementat de un an şi jumătate, sistemul a redus din costurile operaţionale ale primăriei cu 30 la sută. Toate documentele sunt arhivate acum electronic, iar costurile pentru serviciile poştale au scăzut şi ele cu 20 la sută.

Sunt însă infinit mai multe zone sufocate de birocraţie.

În comuna Tileagd, din Bihor, la serviciul agricol de exemplu oamenii încă vin cu dosare pline cu zeci de pagini de documente.

Liviu Hosu, viceprimar comună Tileagd: "Asta presupune că multe probleme s-ar rezolva mult mai rapid. La taxe şi impozite ar fi utilă, poate sunt unii care ar dori să îşi plătească taxele şi impozitele on-line."

Cei de la Casa de Asigurări de Sănătate din Braşov primesc online documente şi cereri de la pacienţi. În schimb, pentru a ridica tot ce au cerut, oamenii trebuie să se deplaseze la sediul instituţiei.

Ancuța Daisa, purtătorul de cuvânt al CAs Braşov: "Casa de Asigurări de Sănătate are implementate proceduri şi sisteme prin care se pot transmite online, în sistem securizat, documentele solicitate de asiguraţi."

În ceea ce priveşte Starea Civilă, de pildă, Guvernul a anunţat că va face un proiect de informatizare, care va fi gata abia peste 3 ani, cât va dura scanarea actelor din arhive.
 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
61895254
Cutremur de 5,8 în România. Raed Arafat a explicat de ce sistemul RO-ALERT nu a trimis notificări

Un cutremur cu magnitudinea 5,8 pe scara Richter s-a produs duminică dimineață, la ora 3:38, în judeţul Buzău, în zona seismică Vrancea. Seismul s-a resimţit destul de puternic în Capitală

61996519
Cutremur în România. Mircea Radulian a explicat de ce seismul produs are și efect benefic

Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, susține că apariția unui astfel de cutremur în România, ca cel de duminică dimineață, poate avea un efect benefic.

61996520
Ambulanţa Bucureşti - Ilfov: 25 de apeluri pentru atacuri de panică după cutremur

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a înregistrat, în prima jumătate de oră după cutremurul cu magnitudine 5,8 din noaptea de sâmbătă spre duminică, 25 de apeluri pentru atacuri de panică, după care situaţia a revenit la normal.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.