Primar Constanța: O furtună de o asemenea violenţă nu cred că a fost vreodată în oraș. Care sunt prioritățile autorităților

62403580
Pro TV

Primarul din Constanșa, Vergil Chiţac, a afirmat că o furtună de o asemenea violenţă, cum a fost cea de sâmbătă noapte nu a fost vreodată în oraș şi a afirmat că vântul puternic a pus la pământ copaci sănătoşi, scrie News.ro.

 

„O furtună de o asemenea violenţă nu cred că a fost vreodată în Constanţa. Am făcut un tur prin oraş, am evaluat daunele şi aş vrea să mulţumesc tuturor celor care intervenit în condiţii foarte vitrege. Facem orice pentru a restabili viaţa normală.

Au căzut copaci sănătoşi, dar şi copaci care, în aparenţă, par sănătoşi, dar sunt putrezi la interior. Vreau să înţeleagă toată lumea, în momentul în care tăiem copaci, nu o facem de plăcere, ci ca să evităm astfel de accidente.

Copacii de pe spaţiul verde vor fi degajaţi în zilele următoare. Prioritare sunt degajarea străzilor şi restabilirea electricităţii, dar vreau să îi asigur pe constănţeni că toate sesizările lor au ajuns la noi şi le vom soluţiona”, a declarat primarul Constanţei, Vergil Chiţac.

De asemenea, echipele Primăriei Constanţa, ale societăţilor de întreţinere a spaţiilor verzi şi ale ISU Dobrogea intervin în permanenţă până la rezolvarea tuturor sesizărilor.

„În urma fenemenelor meteorologice extreme de noaptea trecută, în municipiul Constanţa au căzut 92 de copaci, dintre care 12 peste autoturisme, foarte multe crengi au fost rupte de vântul puternic, mai multe panouri informative au fost luate de vânt, zeci de acoperişuri s-au desprins şi au căzut”, au mai transmis reprezentanţii Primăriei.

De asemenea, mai multe zone din oraş au fost inundate. Cantităţile de precipitaţii au depăşit în unele zone debitele de preluare ale sistemului de canalizare de la nivelul municipiului Constanţa.

Cele mai multe sesizări au venit din zonele Piaţa Chiliei, Soveja – Delfinariu, Faleză Nord – Pescărie, intersecţia bulevardului Alexandru Lăpuşneanu cu strada Sucevei, dar şi de pe strada Baba Novac, bulevardul Ferdinand, bulevardul I.C. Brătianu.

Reprezentanţii Primăriei Constanţa au mai adăugat că în ceea ce priveşte furnizarea energiei electrice, au fost înregistrate deranjamente multiple, care sunt în curs de remediere, precum şi mai mulţi stâlpi înclinaţi ce vor fi remediaţi în funcţie de urgenţă. Iluminatul stradal nu a funcţionat în mai multe cartiere ale oraşului.

Noaptea trecută, au fost retrase autobuzele electrice in intervalul orar 24:00-04:00 şi au fost inlocuite cu autobuze ISUZU. Spre dimineaţă, autobuzele electrice au fost scoase, din nou, pe traseu.

Un velier şi mai multe bărci pescăreşti s-au scufundat în portul turistic Tomis din municipiul Constanţa, din cauza vântului puternic şi a ploii torenţiale.

Municipiul Constanţa s-a aflat sâmbătă seara, dar şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, sub avertizări cod roşu de ploi şi de vânt puternic, rafalele depăşind peste 100 de km/h.

Articol recomandat de sport.ro
Trei dintr-o lovitură pentru Rusia! Rezultatul care îl bucură pe Vladimir Putin
Trei dintr-o lovitură pentru Rusia! Rezultatul care îl bucură pe Vladimir Putin
Citește și...
62403676
Domenica Ercolani, cea mai vârstnică persoană din Italia, a murit la 113 ani

Cea mai vârstnică persoană din Italia, Domenica Ercolani, născută la Urbino şi casnică întreaga sa viaţă, a murit vineri, la Pesaro, în regiunea Marche, la vârsta de 113 ani, transmite duminică ANSA.

62401249
Doi dintre suspecţii în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner au fost prinşi. Unde au fost găsiți

Doi dintre suspecţii în cazul uciderii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner au fost prinşi. Este vorba despre Minae Marian Crstian și Ghiță Laurențiu, care se aflau în Regatul Unit.

62398689
Accident rutier într-o localitate din Ploiești. Șase persoane au fost transportate de urgență la spital

Şase persoane au fost rănite, duminică, într-un accident rutier care s-a produs în localitatea prahoveană Izvoarele, pe Strada Bisericii.

Recomandări
Luca niculescu id237175 inquam photos george calin
PNL, decizie finală privind „Guvernul Niculescu”. Liberalii susțin propunerea lui Bolojan și vor vota noul Cabinet

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit sâmbătă și a decis ca parlamentarii liberali să voteze în favoarea învestirii Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Votul are loc, marți (20 octombrie), în Parlament.

Congres pnl 7
Reacția lui Ilie Bolojan după ce PNL a decis să voteze „Executivul Niculescu” și să intre în opoziție: „Un vot condiționat”

PNL a decis să voteze pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu și intrarea formațiunii în opoziție, a anunțat sâmbătă liderul partidului, Ilie Bolojan, după o ședință de peste trei ore. El a precizat că votul este condiționat.

Shutterstock oameni la guvern
Datoria guvernamentală a României a depășit 1.200 de miliarde de lei în iulie 2026. Cu cât a crescut într-o singură lună

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde lei, în creştere de la 1.197 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF).