Prima reacţie oficială în cazul documentului postat de Vâlcov. Autorităţile vor să îl verifice pe protestatar
A apărut prima reacție a Guvernului în cazul scandalului iscat de Darius Valcov, consilierul premierului Viorica Dancilă, care a pus pe Facebook o postare controversată, despre starea de sănătate a unui protestatar #rezist.
Potrivit Ministerului Muncii, acel act nu ar reprezenta o fișămedicală, ci un act administrativ din dosarul pe pensionare.
Cel vizat, tatăl a trei copii, consideră gestul drept un semn de intimidare, și e decis să își caute dreptatea în instanță. Totodată, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a început o anchetă.
Sandu Matei, protestatar REZIST: "Problema socială, pentru că în locul meu poate să fie oricine din țară asta, indiferent că este om politic sau om civic, este că ei au acces foarte ușor la datele noastre confidențiale."
Sandu Matei, membru al mișcării Rezist, spune că în 2006 a fost examinat la Policlinica Vitan pentru că avea nevoie de fișa medicală ca să se pensioneze. Avea probleme respiratorii.
Atunci a fost diagnosticat și cu o afecțiune psihică.
Sandu Matei, protestatar REZIST: "În acea perioadă am avut o problemă foarte gravă în familie, am rămas bărbat tânăr cu două fete mici."
Omul a primit fișa medicală și s-a pensionat.
Datele lui personale au fost făcute publice pe pagină de Facebook a lui Valcov. Consilierul premierului a avut și un comentariu jignitor la adresa bărbatului.
Ion Militaru, avocat: "Fie că vorbim de o persoană privată, chiar de una publică, este strict interzisă de o serie de acte normative. Dacă se va ajunge la o trimitere în judecată, putem vorbi și de câțiva ani de închisoare."
Reprezentanții cabinetului de expertiză acolo unde a fost emis documentul în urmă cu 12 ani au refuzat să ne răspunde la întrebări și ne-au trimis la superiorii lor, la Casa de Pensii a Municipiului București. Și aici conducerea instituției a refuzat să ofere un răspuns oficial.
Cei de la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal s-au sesizat pentru distribuire de date sensibile. Darius Valcov riscă să scape doar cu un avertisment sau poate primi o amendă de câteva milioane de euro.
Întrebat dacă Valcov ar trebui să plece din guvern, președintele senatului a ocolit un răspuns direct.
Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului: "Indiferent cine face un asemenea lucru nu este ceva normal."
În timp ce partidele din opoziție, dar și un europarlamentar ALDE i-au cerut demisia lui Valcov, liderul PSD i-a luat apărarea.
Liviu Dragnea: "Cred că a fost o acțiune nefericită, dar să îi tratăm pe toți în același registru și cu aceeași măsură. Nu am văzut inflamari în anii în care erau date publicității rechizitorii, informații din dosar. Nu s-a cerut demisia nimănui atunci."
Valcov nu a răspuns solicitărilor de a lămuri situația. În schimb, a publicat ceva mai târziu o nouă postare pe pagină lui de Facebook, în care a asociat mișcarea REZIST și imaginea președintelui Klaus Iohannis cu însemnele naziste.
Imediat, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România, Elie Wiesel, a catalogat această postare drept un derapaj grav și o infracțiune.
Dan Barna, președintele USR: "Dacă domnul Dragnea nu se disociază de domnul Valcov îl face complice? Nu îl face, el este. Ei sunt o gașcă de penali. Cum poți să te disociezi de argatii tăi?"
Protestatarul a anunțat că va apela inclusiv la forurile europene în legătură cu publicarea unor date confidențiale.
Președintele României nu și-a anunțat intenția de a declanșa o acțiune împotriva lui Valcov.
Corpul de control al Ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale a demarat o verificare
Corpul de control al Ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale a demarat luni o verificare vis-a-vis de informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la o persoana beneficiară de pensie de invaliditate, informează ministerul printr-un comunicat remis AGERPRES.
"Din primele cercetări s-a constatat că, pe un cont de socializare, a apărut o decizie de încadrare în grad de invaliditate a unei persoane, în vederea emiterii deciziei de pensionare, adică de un act administrativ. Deci nu avem de-a face cu un certificat medical, de fişe BP2, FIAM sau alte documente medicale de confirmare a unui diagnostic. Este un act administrativ, cu valabilitatea de un an, mai precis între 2006 şi 2007, care nu mai produce niciun fel de efecte juridice şi care a mai fost menţionat în presă, în Decembrie 2017, în urma unei altercaţii din Piata Victoriei, când un pensionar a fost agresat cu un box. Acest act administrativ se întocmeşte în mai multe exemplare şi un exemplar ajunge inclusiv la angajator, pentru ca invaliditatea de gradul 3 permite dreptul la muncă pe o perioada de 4 ore/zi şi orice angajator potenţial are obligaţia să îl solicite, caracterul nefiind astfel unul secret", precizează MMJS.
Conform sursei citate, la baza unei astfel de Decizii stau următoarele documente, după caz: Fişa BP2/ adeverinţa de confirmare eliberată de direcţia de sănătate publică, în caz de boală profesională;
FIAM (formular de înregistrare a accidentelor de muncă)/proces verbal avizat de inspectoratul de muncă de la locul accidentului sau adeverinţa de confirmare a înregistrării accidentului de muncă; documente medicale eliberate de medicul de specialitate care confirmă diagnosticul, în caz de schizofrenie/neoplasm/SIDA, iar pentru afecţiunea neoplazică se anexează şi rezultatul examenului histopatologic; certificatul emis de comisia de expertiza medico-militară, în caz de boală contractată în cadrul serviciului militar sau şcolilor militare.
"Având în vedere afirmaţiile domnului în cauză, pe o reţea de socializare, pe care noi le tratăm ca fiind adevărate, că în perioada 2006 a avut un eveniment în familie cauzat de pierderea soţiei şi a trebuit să fie 'tată şi mamă' pentru doi copii minori, respectiv de 2 şi 8 ani, dar că în prezent boala nu mai este de actualitate, corpul de control urmează să verifice şi alte aspecte. Respectiv, dacă la vremea aceea a fost sesizată direcţia de protecţie a copilului şi în ce mod au reacţionat autorităţile pentru protejarea minorilor, dată fiind situaţia tatălui întreţinător (...) şi de ce beneficiază în continuare de pensie de invaliditate gradul 3 dacă diagnosticul s-a modificat şi are capacitate de muncă deplină, aşa cum susţine", subliniază reprezentanţii ministerului.
Partidul Mişcarea Populară (PMP) a cerut luni premierului Viorica Dăncilă să-l demită pe consilierul de stat Darius Vâlcov pentru publicarea unor acte medicale ale unui opozant politic, din care ar reieşi că acesta a suferit în urmă cu mai bine de 10 ani de tulburări psihice.
"Dincolo de aspectele penale şi civile, fapta este incompatibilă cu statutul de înalt demnitar al statului român, demonstrând că Guvernul Dăncilă nu are niciun fel de reţinere în a folosi mijloace specifice poliţiei politice comuniste în înlăturarea opozanţilor. Ţinând cont de accesul la informaţiile furnizate de SRI (cum ar fi numele celor care protestează în stradă împotriva Guvernului) şi accesul direct al baza de date privind sănătatea întregii populaţii existentă la CNAS, gestionată de către ofiţeri STS sau indirect, prin "reţeaua de păsărici care lasă documente la uşa domnului Vâlcov" apreciem că în prezent nicio o persoană care se manifestă împotriva PSD sau a lui Liviu Dragnea, din rândul simplilor cetăţeni, politicieni, jurnalişti etc, nu mai are garantată confidenţialitatea datelor privitoare la starea sa de sănătate sau a copiilor săi. Solicităm imperativ ca, pe lângă demiterea domnului Vâlcov, miniştrii Sănătăţii şi cel al Justiţiei, Sorina Pintea şi respectiv Tudorel Toader, preşedintele Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal Ancuţa Gianina Opre, să îşi precizeze poziţia faţă de această faptă deplorabilă şi să anunţe ce măsuri iau în considerare pentru ca pedepsirea penală a unor asemenea fapte să descurajeze orice alt politician care ar fi tentat să repete conduita domnului Vâlcov", a afirmat deputatul PMP Petru Movilă, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
Darius Vâlcov a postat pe Facebook fişa medicală a unui protestatar din Piaţa Victoriei, fişă eliberată în data de 19.06.2006, din care ar rezulta că acesta ar avea probleme psihice, motiv pentru care mai mulţi politicieni i-au cerut demisia.
Sursa: Pro TV
Etichete: protestatari, consilier, darius valcov, fisa medicala,
Dată publicare:
03-09-2018 22:55