Prima reacție a Patriarhiei după ce Iohannis a cerut să se revină asupra "așa-zisului acord cu MAI"

62115370

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, afirmă că acordul Patriarhiei Române cu MAI a fost unul "interinstituţional, oficial şi public" şi precizează că "nu Biserica ia deciziile, ea doar le respectă".

Patriarhia Română reacționează astfel la declarațiile făcute de președintele Klaus Iohannis, miercuri, înainte de o întâlnire la Cotroceni, prin care anunța că va cere premierului Ludovic Orban și ministrului de Interne, Marcel Vela, să revină asupra așa-zisului acord între MAI și BOR privind distribuirea Luminii Sfinte în noaptea de Înviere.

"Acordul Patriarhiei Române cu MAI fost fost unul interinstituţional, oficial şi public. Este firesc, în calitate de creştini şi cetăţeni care respectăm riguros Legea, să cerem în contextul celei mai mari Sărbători creştine câteva lucruri esenţiale care nu intră în conflict cu nimic din reglementările în vigoare. Nu Biserica ia deciziile, ea doar le respectă. Asta face BOR riguros de la începutul pandemiei şi îi ajută concret pe cei afectaţi. Până în acest moment, cu aproape 10 milioane de lei. Asta va face Biserica şi mai departe", arată Bănescu, într-o declaraţie acordată miercuri Agerpres.

Anterior, Vasile Bănescu afirma că acordul Patriarhiei cu MAI este "în conţinutul său, până la ultima literă, în consonanţă cu toate reglementările stării de urgenţă" şi subliniază că România este o ţară şi o societate edificate pe valorile creştinismului, "nici creştinopată, nici creştinofobă".

"Acordul Patriarhiei cu MAI este în conţinutul său, până la ultima literă, în consonanţă cu toate reglementările stării de urgenţă în vigoare (valabile în spaţiul public, inclusiv al magazinelor alimentare, al farmaciilor etc). Poliţia Română nu ne asigură tuturor doar protecţia şi ordinea publică, ci face acum şi un gest major de civilitate creştină, un gest de cordialitate civică pentru care toţi cetăţenii ortodocşi ai acestei ţări îşi exprimă tăcut recunoştinţa. Mai puţin ideologii anticreştini mereu de serviciu. Suntem o ţară şi o societate edificate pe valorile culturale şi spirituale ale creştinismului, o societate tolerantă, solidară, civilizată. Nici creştinopată, nici creştinofobă", a declarat miercuri Bănescu.

Bănescu: A oferi Lumina de Paşti celor care o solicită e un gest salutar

 

El a susţinut că a oferi, cu "măsuri de protecţie totală şi perfect legală, Paşti şi Lumina de Paşti celor care le solicită", reprezintă un gest salutar şi nu criticabil.

"A oferi, sub măsuri de protecţie totală şi perfect legală, Paşti şi Lumina de Paşti celor care le solicită şi le primesc prin voluntari acreditaţi şi corespunzător echipaţi (mult mai bine decât curierii care ne aduc mâncare sau produse comandate online), a oferi aceste lucruri în deplină ordine, nu tuturor la întâmplare, este un gest pe care bunul simt, dublat acum atent şi de fireasca grijă faţă de ceilalţi, ne invită în mod firesc să îl salutăm, nu să îl criticăm. Învierea lui Hristos să ne aducă tuturor în suflet lumină, pace şi bucurie în starea de recluziune şi reflexivitate în care ne aflăm în acest an!", a mai spus Vasile Bănescu.

Ministrul Marcel Vela a anunţat, marţi, că, în urma unui acord între MAI şi BOR, distribuirea Sfintei Lumini aduse de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie, se va face de către voluntarii parohiilor şi de către echipajele de ordine publică şi patrulele existente în misiune, începând cu ora 20.00.

Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a precizat că, de multe ori, bunele intenții creează cele mai mari complicații și că va solicita în şedinţa pe care urmează să o aibă cu premierul şi mai mulţi miniştri să se revină asupra acordului încheiat între MAI şi BOR.

Articol recomandat de sport.ro
La 42 de ani, frumoasa Ada Nechita a spus-o direct: "Nu sunt departe de handbal" | FOTO
La 42 de ani, frumoasa Ada Nechita a spus-o direct: "Nu sunt departe de handbal" | FOTO
Citește și...
Licitație de 630.000 de euro pentru studiul de fezabilitate privind dublarea producției de combustibil nuclear la Cernavodă

Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN) a lansat în licitație studiul de fezabilitate pentru dublarea capacității de producție a fasciculelor de combustibil nuclear de tip CANDU-6, contract estimat la 630.000 de euro.

Incendiu la Termocentrala Rovinari. Grupul energetic 5 a fost oprit. Reacția Complexului Energetic Oltenia

Un incendiu a izbucnit, duminică, la Electrocentrala Rovinari din cadrul Complexului Energetic Oltenia, la un container din zona instalaţiei de desulfurare, amplasat în proximitatea traseelor de cabluri electrice.

Patriarhul Daniel, mesaj de Înviere: „Sărbătoare a Sărbătorilor. Învierea lui Hristos aduce bucuria veșnică și sperană”

Învierii Domnului Hristos sau Sfintele Paşti este "Sărbătoare a Sărbătorilor" care luminează şi orientează întreaga viaţă a Bisericii, le-a transmis, duminică, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

Recomandări
Ce înseamnă Învierea. Părintele Sofian: „Lumina care ne înveșmântează cugetul, sufletul și trupul. Înviază totul în jur”

Părintele Sofian Costea a ales calea monahiei, după drept, psihologie, doctorate și ample lucrări științifice. Nevăzător din naștere, el l-a găsit pe Dumnezeu în studiu și a vorbit despre miracolul Învierii, într-un interviu acordat lui Alex Dima.

Schimbări în spitale. Gărzile vor fi organizate diferit, două ture pentru blocul operator și spitalizarea de zi

Spitalele vor putea organiza două ture pentru blocul operator și spitalizarea de zi, iar gărzile se vor împărți în patru categorii. 

Alegeri Ungaria 2026. Viktor Orban ar putea pierde puterea după 16 ani. Prezență uriașă la urne

Ungaria organizează astăzi alegeri pentru desemnarea celor 199 de membri ai Adunării Naționale, într-un scrutin considerat cel mai competitiv din ultimul deceniu. Cele mai recente sondaje indică o înfrângere pentru Viktor Orban, după 16 ani la putere.