Prima reacție a Gabriel Resources, după ce Roșia Montană a intrat în Patrimoniul UNESCO. Efectele de pe bursă

61965343
Inquam Photos/ Octav Ganea

Compania canadiană Gabriel Resources, care exploata aur la Roşia Montană, nu a exclus lansarea unei noi acţiuni în justiţie în urma protejării locației de către UNESCO. Aceasta s-a văzut imediat pe bursă.

 

Gabriel Resources, care deţine din 1999 o concesiune minieră la Roșia Montană, şi-a propus exploatarea în patru cariere şi utilizarea unor cantităţi mari de cianură pentru a extrage 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

Marți, Roşia Montană a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, iar ca zonă protejată este imposibilă continuarea exploatărilor în zonă.

Până la acest moment, sub presiunea unei mobilizări de amploare, guvernele succesive au refuzat să emită un acord esenţial pentru lansarea lucrărilor.

Evocând o ''expropriere'', Gabriel Resources a depus în 2015 o cerere de arbitraj internaţional şi a solicitat României daune în valoare de câteva miliarde de dolari.

În aşteptarea verdictului, în 2022, compania, contactată de AFP, nu a exclus lansarea unei noi acţiuni în justiţie în urma includerii sitului Roşia Montană pe lista regiunilor aflate în pericol.

Gabriel Resources, cădere pe bursă

 

Până atunci însă, anunțul imposibilității de a mai exploata aurul din Roșia Montană a avut efecte imediate pe Bursa din Toronto, unde este listată Gabriel Resources. La deschidere, acțiunile au scăzut vertiginos, ajungând la un declin de 8%, pentru ca apoi să mai recupereze până la valoare de - 6.67%. Mai exact, fiecare acțiune a companiei miniere valora cu 2 cenți mai puțin, față de valoarea de 0,30 USD cu care se închisese tranzacționarea în ziua precedentă. 

Cererea de înscriere în Patrimoniul Mondial ''contravine obligaţiilor ce revin României, în temeiul tratatelor internaţionale, în relaţiile sale cu Gabriel Resources'', a declarat compania într-un comunicat emis marţi şi citat de AFP. Compania a notat că proiectul său minier ar fi ''generat profituri economice enorme'' pentru România.

Fostele mine romane de aur de la Roşia Montană, incluse marţi pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, cu ocazia reuniunii anuale a Comitetului Patrimoniului Mondial, la Fuzhou, în China, reprezintă complexul minier roman ''cel mai important, mai extins şi mai variat din lume'', potrivit UNESCO.

 

ONU a cerut Guvernului României să nu permită exploatarea acestui sit

 

Întinse pe şapte kilometri, aceste mine de aur datând din secolele al II-lea şi al III-lea, conţin cea mai mare rezervă de aur din Europa, scrie EFE.

La Roşia Montană au fost descoperite tăbliţe din lemn cerat conţinând texte gravate datând din aceeaşi perioadă, ce ''oferă o imagine autentică despre viaţa de zi cu zi şi practicile culturale ale acestei vechi comunităţi miniere''. Acest sit ''şi-a găsit locul pe care îl merită, după 25 de ani de eforturi'' desfăşurate de societatea civilă, a declarat pentru AFP Sorin Jurca, locuitor angajat în conservarea acestei zone.

Aceste galerii sunt, însă, ''vulnerabile'', a avertizat agenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care a lansat un apel guvernului român să le protejeze şi ''să nu elibereze un permis de extracţie'' pe teritoriul acestui sit.

A 44-a sesiune, extinsă, a Comitetului Patrimoniului Mondial are loc la Fouzhou, în China, în perioada 16-31 iulie 2021.

Articol recomandat de sport.ro
Flagelul drogurilor în România. Confesiunile și adevărurile dure spuse de un fost polițist la Antidrog
Flagelul drogurilor în România. Confesiunile și adevărurile dure spuse de un fost polițist la Antidrog
Citește și...
62204272
Se pregătește a treia doză de vaccin. Valeriu Gheorghiță: „Nu vrem să facem rapelul doar de dragul de a face o doză în plus”

127 de oameni s-au infectat cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore, majoritatea cu tulpina Delta. A crescut și numărul deceselor, nu doar al infectărilor. Sunt cinci morți, răpuși de această variantă agresivă a coronavirusului. Toți erau nevaccinați.

61907181
Roșia Montană a fost înscrisă în Patrimoniul UNESCO. Ce urmează acum, după ce aurul nu mai poate fi exploatat

Peisajul cultural minier Roșia Montană a fost înscris, marți, în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

62204258
România, lovită de caniculă. Sute de persoane au leșinat pe stradă și au avut nevoie de intervenția medicilor

Aproape toată țara se încinge în această săptămână, acoperită de un cod galben de caniculă pentru București și 34 de județe. La serviciul de ambulanță sunt peste o sută de apeluri pe zi, pentru oameni care cad pe stradă, doborâți de puterea soarelui.

Recomandări
Politia politie
Incident grav la sediul poliției din Alba Iulia. Un bărbat cu o pușcă și o grenadă de tip airsoft a cerut să fie ... împușcat

Incident grav, sâmbătă seara, la sediul poliției din Alba Iulia. Un bărbat de 43 de ani, înarmat cu o pușcă și o grenadă de tip airsoft, a intrat în sediul Inspectoratului de Poliție.

Franta proteste
Proteste violente în Franța, Italia și Albania. Autoritățile franceze au reținut peste 1000 de oameni, iar cele italiene 500

A fost o noapte cu proteste violente în Franța, Italia și Albania. În marile orașe din Hexagon, oamenii au manifestat pașnic peste zi. Spre seară s-a lăsat, însă, cu lupte de stradă.

62576553
Infotrafic: Ceață densă pe autostrăzile A0, A2 și A3 și în 29 de județe. Vizibilitate redusă sub 50 de metri

Centrul Infotrafic avertizează că, duminică dimineaţă, se circulă în condiţii de ceaţă densă pe A0 Centura Bucureşti, A2 Bucureşti-Constanţa şi A3 Bucureşti-Braşov, dar şi pe drumuri din 29 de judeţe.