Presupuse gropi comune descoperite în curtea Cercului Militar din Caransebeş

62057605

Institutul IICCMER a comunicat, miercuri, rezultatele unei campanii de investigaţii arheologice în Caransebeş, la presupuse gropi comune sau individuale ale unor opozanţi anticomunişti.

Potrivit unui comunicat al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în curtea Cercului MIlitar din oraş au fost descoperite două schelete umane, dar şi resturi scheletice de la alte două persoane.

IICCMER informează că cercetarea de teren, efectuată în colaborare cu Parchetul Militar Timişoara, a urmărit verificarea unor informaţii potrivit cărora, în curtea unui imobil din oraş, ar exista mai multe gropi individuale şi comune unde se presupune că au fost înhumaţi mai mulţi opozanţi anticomunişti, care au fost omorâţi în anchetele Securităţii sau au fost executaţi prin împuşcare în urma unor sentinţe judecătoreşti.

”În luna august 2017 la institut s-a primit o petiţie din partea unei persoane originare din municipiul Caransebeş, care ne-a adus la cunoştinţă faptul că în cursul anul 1977, în calitatea ce o avea atunci de arheolog la Muzeul de Istorie din oraş, a fost martor ocular la descoperirea câtorva schelete umane care, după inventarul funerar găsit asupra lor, se puteau data cronologic în perioada anilor 50 ai secolului trecut. Scheletele au fost descoperite în curtea clădirii care atunci adăpostea Casa Armatei din oraş, astăzi Cercul Militar, cu prilejul săpăturilor la fundaţia unui bloc cu destinaţie de cămin pentru cadrele militare”, se arată în comunicat.

IICCMER: Execuţii au avut loc în curtea Cercului Militar

 

În continuare se precizează că în clădirea în care funcţionează Cercul Militar a avut sediul, timp de câţiva ani, ”Comandamentul Unic Teritorial Timiş, o structură militarizată a Securităţii comuniste, înfiinţată în ianuarie 1949, care a coordonat toate acţiunile represive îndreptate împotriva grupărilor de partizani anticomunişti din zona Banatului”.

În apropiere, într-o clădire situată pe strada Horia, până în anul 1959 s-a aflat sediul Securităţii din Caransebeş.

”Prin sediul Securităţii şi prin penitenciarul din Caransebeş au trecut foarte mulţi partizani anticomunişti şi sprijinitori ai acestora din grupurile de rezistenţă bănăţene, care au fost capturaţi, arestaţi şi torturaţi aici, unii fiind dispăruţi fără urmă până în ziua de astăzi. În unitatea carcerală au avut loc mai multe execuţii prin împuşcare a unor partizani condamnaţi la moarte prin sentinţe judecătoreşti. Conform unor mărturii, unele execuţii au fost făcute chiar în curtea Cercului Militar de astăzi, cadavrele fiind îngropate undeva în zonă. Una dintre execuţiile petrecute în acest spaţiu a avut loc în 12 august 1953, când au fost împuşcaţi partizanii Victor Curescu, Gheorghe Balica şi Iancu Baderca pentru apartenenţă la organizaţia colonelului Ion Uţă”, mai arată sursa citată, citată de News.ro.

Intervenţia arheologică a avut loc în zona blocului – cămin, în apropierea fundaţiei.

”În apropiere de gardul spre fostul penitenciar, s-au descoperit două schelete umane, unul la adâncimea de 1,65 m, având membrele inferioare orientate spre răsărit, iar celălalt la adâncimea de 1,23 m, având picioarele spre apus. Din păcate, cele două schelete au fost deranjate parţial în părţile lor superioare de o groapă contemporană în care se aflau resturi de materiale de construcţie folosite la ridicarea blocului. Această situaţie a făcut ca stratigrafia orizontală să fie compromisă şi să nu putem face precizarea exactă dacă este vorba de o groapă comună de înhumare sau de două gropi individuale suprapuse parţial”, se mai arată în comunicat.

Cei doi defuncţi nu au fost depuşi în sicrie şi sunt lipsiţi de resturi provenite din vestimentaţie.

”În pământ s-au mai găsit însă fragmente scheletice provenite de la alţi doi defuncţi, despre care deocamdată nu putem spune că ar fi într-o relaţie directă cu cele două schelete descoperite in situ. Deocamdată, în actualul stadiu al cercetării, nu avem indicii certe care să arate că este vorba neapărat despre oameni executaţi prin împuşcare sau ucişi prin alte metode de Securitate, însă împrejurările, mărturiile şi unele documente din fondul arhivistic al fostei Securităţi ne fac să credem că lucrurile ar fi aşa”, mai arată sursa citată.

IICCMER a depus şi o sesizare la Parchetul Militar Teritorial Timişoara, care a deschis în acest caz un dosar de cercetare penală.

Cazul fiind unul de o complexitate deosebită, în directă conlucrare cu Parchetul Militar, urmează ca cercetările din teren să fie reluate şi continuate prin verificarea până la epuizare a tuturor spaţiilor libere în care se mai poate interveni astăzi prin săpătură.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Femeia care l-a fermecat pe Ionuț Chirilă: "Cine e? Lasă-mă lângă ea"
Femeia care l-a fermecat pe Ionuț Chirilă: "Cine e? Lasă-mă lângă ea"
Citește și...
Cum a rămas un bulgar fără Mercedesul de 100.000 euro, după ce a trecut granița

Două autoturisme de lux care erau căutate în Italia şi Spania, după ce ar fi fost furate, au fost descoperite, în ultimele 24 de ore, când se încerca scoaterea lor din România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Ce a pățit o tânără după ce a făcut cumpărături de 600 de lei cu un card găsit

O tânără din judeţul Arad este cercetată penal pentru operaţiuni bancare frauduloase, după ce s-a folosit de un card pe care l-ar fi găsit la casa de marcat a unui supermarket, ea plătind de mai multe ori cumpărături în valoare totală de 600 de lei.

Milionar german prins că negocia o fată de 14 ani în România. Ce s-a găsit în cabana lui

Procurorii cer arestarea lor preventivă. Este vorba despre iniţiatorul grupării, un bărbat de 25 de ani, dar şi de surorile şi iubita lui.

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea care șterge anumite datorii la TVA, inclusiv dobânzi și penalități. Cine beneficiază

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, marţi, că a promulgat o lege importantă care corectează o inechitate produsă în aplicarea regimului TVA şi vine în sprijinul contribuabililor afectaţi.

USR a depus o nouă lege a integrității, dar fără „amendamentul anti-Fritz", pentru ca România să nu piardă banii din PNRR

Parlamentarii USR au depus un nou proiect privind integritatea, fără „amendamentul anti-Fritz", a anunţat liderul senatorilor partidului, Sorin Şipoş. El a explicat că acest proiect, dacă va fi adoptat, va salva banii din PNRR pentru România.

DIICOT a extins urmărirea penală în dosarul Nordis. Peste 100 de persoane au depus 50 de noi plângeri pentru înșelăciune

Procurorii DIICOT au extins urmărirea penală în dosarul Nordis, în care au fost reținute 11 persoane, printre care Laura Vicol și soțul său, Vladimir Ciorbă.