Președintele egiptean Abdel Fattah El-Sisi, primit de Iohannis. Despre ce au discutat

62055563
Presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, la Cotroceni pe omologul său egiptean Abdel Fattah El-Sisi. 

 Cei doi şefi de stat au evaluat posibilităţile concrete de a dinamiza şi aprofunda cooperarea bilaterală, pe toate domeniile de interes comun, în special în cel economic, informează News.ro.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita oficială a preşedintelui Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah El-Sisi, a avut loc la invitaţia omologului român. Klaus Iohannis îl primeşte, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele egipean.

„Vizita înaltului oficial în România se înscrie în dinamica foarte bună a contactelor bilaterale la nivel înalt din ultima perioadă, cei doi şefi de stat având contacte dese în cadru multilateral, inclusiv cu ocazia Forumului la nivel înalt Africa-Europa (Viena, 17-18 decembrie 2018), a Conferinţei de Securitate de la München (15-16 februarie 2019) şi a Forumului UE-Liga Statelor Arabe (SharmEl-Sheikh, 23 februarie 2019). Totodată, vizita oficială a Preşedintelui Abdel Fattah El-Sisi reflectă soliditatea relaţiei bilaterale, precum şi faptul că Egiptul, factor important în asigurarea stabilităţii şi securităţii regionale, este unul dintre prietenii tradiţionali ai României în regiune", informează sursa citată.

Cu prilejul consultărilor oficiale, cei doi şefi de stat au evaluat posibilităţile concrete de a dinamiza şi aprofunda cooperarea bilaterală, pe toate domeniile de interes comun, în special în cel economic.

De asemenea, cei doi şefi de stat au trecut în revistă realizările celor două ţări din perspectiva exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi de către Egipt a Preşedinţiei Uniunii Africane.

Iohannis: România sprijină cu tărie consolidarea parteneriatului Uniunea Europeană-Egipt în toate componentele sale

 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, într-o declaraţie de presă comună cu preşedintele Egiptului, Abdel Fattah El-Sisi, că România sprijină cu tărie consolidarea parteneriatului Uniunea Europeană-Egipt în toate componentele sale.

„Acest parteneriat este important pentru stabilitatea şi prosperitatea Mediteranei, a Orientului Mijlociu şi a Africii, dar, evident, şi a Europei", a afirmat Iohannis, conform News.ro.

 „Această vizită se înscrie în dialogul intens la nivel înalt pe care l-am avut în ultimul timp, fiind a treia noastră interacţiune în decurs de 6 luni - şi sunt convins că acest ritm energic va stimula relaţia noastră bilaterală pe toate palierele relevante. După 113 ani de relaţii diplomatice, relaţia noastră este foarte solidă, Egiptul fiind unul dintre prietenii tradiţionali ai României în regiunea Orientului Mijlociu şi în Africa. În cadrul consultărilor de astăzi, am exprimat satisfacţia pentru nivelul în creştere al schimburilor comerciale bilaterale, Egiptul fiind unul dintre principalii parteneri comerciali ai României în regiune", a afirmat Klaus Iohannis, în declaraţia de presă.

Şeful statului român a pledat pentru diversificarea comerţului şi stimularea investiţiilor reciproce în domenii precum IT, turism, energia, industria, construcţiile civile şi infrastructura.

„Am exprimat convingerea că recenta rundă a Comitetului mixt de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică, desfăşurată la Cairo în februarie acest an, a avut un rol important în dezvoltarea cooperării economice şi sectoriale dintre ţările noastre. Având în vedere faptul că, în prezent, România exercită Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, iar Egiptul pe cea a Uniunii Africane, evidenţierea priorităţilor, respectiv a realizărilor pe care le-am avut în cadrul acestor mandate a ocupat, fireşte, un loc important", a spus Iohannis.

Potrivit acestuia, România a fost întotdeauna - dintr-o perspectivă bilaterală şi, în ultimii 12 ani, ca stat membru al Uniunii Europene - un prieten şi un susţinător al Egiptului, inclusiv prin sprijinirea implementării programelor Uniunii Europene de acordare de asistenţă.

„România sprijină cu tărie consolidarea parteneriatului Uniunea Europeană-Egipt în toate componentele sale. Acest parteneriat este important pentru stabilitatea şi prosperitatea Mediteranei, a Orientului Mijlociu şi a Africii, dar, evident, şi a Europei. Salut, pe această cale, progresul înregistrat pe paliere importante ale cooperării dintre Uniunea Europeană şi Egipt, precum dezvoltarea socio-economică, cercetarea ştiinţifică, energia, gestionarea migraţiei şi combaterea terorismului. În cadrul discuţiilor de astăzi am avut, de asemenea, un schimb de opinii cu privire la evoluţiile înregistrate într-o serie de dosare regionale. Atât România, cât şi Egiptul sunt interesate de stabilizarea situaţiilor de criză din Orientul Mijlociu şi zonele de vecinătate ale ambelor ţări, de combaterea terorismului, gestionarea fluxurilor migratorii, creşterea economică sustenabilă", a afirmat preşedintele Klaus Iohannis.

El şi-a arătat aprecierea pentru eforturile întreprinse de Egipt şi de preşedintele Abdel Fattah El-Sisi în vederea consolidării securităţii regionale, precum şi pentru contribuţia activă la gestionarea migraţiei.

„Egiptul are un rol important în regiune şi, prin abordarea sa echilibrată faţă de provocările complexe din zonă, reprezintă un factor esenţial moderator în Orientul Mijlociu şi Africa", a mai spus Iohannis.

Preşedintele Egiptului: Trebuie să căutăm căi paşnice de a rezolva crizele din Orientul Mijlociu

 

Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah El-Sisi, a declarat, miercuri, că trebuie căutate „căi paşnice" pentru rezolvarea crizelor din Orientul Mijlociu şi a apreciat poziţia omologului său român, Klaus Iohannis, cu privire la soluţia celor două state în cazul conflictului israeliano-palestinian, informează Agerpres.

„Trebuie să căutăm căi paşnice de a rezolva crizele din Orientul Mijlociu care trebuie să se producă, printre altele, în cadrul soluţionării conflictului israeliano-palestinian care să-i permită poporului palestinian să-şi înfiinţeze un stat în limitele graniţelor din '67. Am apreciat poziţia foarte fermă a domnului preşedinte cu privire la problematica Egiptului, la problematica Palestinei, care trebuie să se bazeze pe soluţia a două state şi a două capitale", spus oficialul egiptean la Palatul Cotroceni, după întrevederea cu preşedintele Klaus Iohannis.

El a apreciat relaţia bilaterală dintre România şi Egipt.

„Mi-am exprimat satisfacţia faţă de avântul foarte important pe care l-au cunoscut aceste relaţii datorită contribuţiei preşedintelui Klaus Iohannis în ultima perioadă. (...) În această perioadă, relaţia dintre cele două ţări a cunoscut un salt foarte important, mai ales în privinţa comerţului şi a turismului, având în vedere că a crescut fluxul de turişti în direcţia Sharm El Sheikh laolaltă cu dezvoltarea relaţiilor în privinţa politicii şi consultările reciproce care se produc la nivelul relaţiilor şi al problemelor internaţionale", a spus preşedintele Egiptului.

Abdel Fattah El-Sisi a vorbit de contribuţia preşedintelui Iohannis, cu ocazia Preşedinţiei României la Consiliul UE, la dezvoltarea relaţiilor cu Egipt.

Preşedintele Egiptului a menţionat că discuţiile au vizat şi combaterea terorismului.

„Am subliniat importanţa eforturilor internaţionale de a face faţă pericolului terorismului", a arătat Abdel Fattah El-Sisi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Ce s-a întâmplat cu deţinutul din Dâmboviţa care a evadat marţi din penitenciar

Deținutul din Dâmbovița, care a evadat dintr-un spațiu de lucru, a fost capturat marti seara după șase ore de libertate. Individul a parcurs zece kilometri pe câmp și prin pădure până într-o comună învecinată, unde s-a ascuns într-o casă părăsită.

Trei răniți în Argeș, după un accident cu două autoturisme și un autobuz

Trei persoane au fost rănite, marți seară, după un accident produs pe DN 73, în zona localităţii argeşene Mioveni, în care au fost implicate un autobuz și două autoturisme.

Deţinutul de la Penitenciarul Găeşti care a evadat marţi a fost prins

Deţinutul de la Penitenciarul Găeşti care a evadat marţi, în jurul prânzului, de la un punct de lucru din Băleni a fost prins, informează IPJ Dâmboviţa.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.