Povestea unui român diagnosticat cu Covid: Între viaţă şi moarte în ATI, timp de 6 săptămâni, fără să-şi vadă salvatorii
Florin Octavian Gheorghe are 36 de ani şi o poveste impresionantă. Tânărul nevăzător a fost tratat anul acesta, în martie, de o formă severă de COVID-19, în secţia de ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti.
Profund marcat de această experienţă, pe care o descrie ca fiind cumplită, dureroasă, din cauza bolii, bărbatul povesteşte ce a simţit şi a trăit în mijlocul medicilor de la unitatea sanitară pe durata celor 6 săptămâni de tratament.
Pentru că nu poate vedea, pacientul a avut parte de foarte multă atenţie din partea medicilor şi asistenţilor şi spune că aceştia au făcut tot posibilul să -i amelioreze starea şi să-i fie alături în cele mai grele momente.
Octavian nu poate uita clipele când pacienţii aflaţi în acelaşi salon cu el cereau în acelaşi timp ajutor şi nici clipele când oameni internaţi în secţia de ATI se stingeau chiar lângă el din cauza complicaţiilor date de boală. La un moment dat, ajunsese să se obişnuiască cu sunetele aparatelor şi îi recunoştea pe cei din spital după voce.
„Pe data de 8 martie am fost testat pozitiv, am fost internat la Spitalul Victor Babeş, acolo domnii doctori au constatat că situaţia s-a agravat, aveam nevoie de loc la ATI însă în Bucureşti nu s-a găsit niciun fel de loc, au căutat în toată ţara loc la ATI şi mi-au găsit la Piteşti, la Spitalul Judeţean. Acolo am fost transferat către ATI. Mi-a făcut Dumnezeu harul de a se îngriji de mine doamna doctor Luminiţa Galbenu, este un înger păzitor pentru oameni, pus de Dumnezeu. Acolo am avut cea mai grea situaţie din viaţa mea pentru că am fost la un pas de a-mi pierde viaţa. Acolo am stat 6 săptămâni, am fost pe mască de CPAP. Am trecut prin clipe groaznice. A fost foarte greu, dureri groaznice produse de la acea mască, pentru că e un chin de a trăi cu masca, la un moment dat am preferat să mă intubeze, le-am cerut doctorilor asta, am spus că prefer să fiu intubat pentru că nu mai pot rezista cu acea mască, am stat 22 de zile cu ea pe faţă, nu puteam să respir deloc, am stat pe 90 de litri de oxigen dar acea mască m-a ajutat să trec peste acest impas. A fost groaznic”, a spus Octavian, pentru News.ro.
"Auzeam felul în care se luptau medicii să îi aducă la viaţă"
Bărbatul nu vedea, dar auzea tot ce se întâmpla în jurul lui.
"Mă panicam foarte tare, mă speriam pentru că, în momentul în care oamenii mureau acolo, conştientizam lucrul ăsta. Auzeam felul în care se manifestau medicii, se luptau să îi aducă la viaţă, să resusciteze pacienţii de acolo, îmi dădeam seama, conştientizam. Auzeam oamenii cum se zbăteau pur şi simplu, aparatele cum sunau, se pronunţau medicii într-un final, oamenii se luptau ca să-i salveze dar din păcate se întâmplau aceste pierderi", continuă el.
„Când încercam să beau o gură de apă, simţeam că îmi cedează organismul, oboseam atât de tare că nu credeam că o să-mi revin vreodată”
„Am cerut să fiu intubat ca să renunţ la acea mască pentru că la un moment dat nu mai puteam. M-a marcat faptul că, în clipa în care încercam să beau o gură de apă, atunci simţeam că îmi cedează organismul şi că, nu ştiu, mă gândeam că, gata, în clipa asta mor, pentru că oboseam atât de tare încât nu credeam că o să-mi mai revin vreodată, nu credeam că o să mai trăiesc, nu credeam că o să mai scap de acolo", a mai povestit el.
Dorinţa cea mai mare pe care a avut-o Octavian în spital
Bărbatul a povestit cât de mult și-ar fi dorit să le poată vedea chipurile medicilor.
"Mi-aş fi dorit să pot să văd expresia domnilor doctori de acolo când salvau oamenii, pentru că simţeam felul în care se bucurau şi cum trăiau acele clipe când reuşeau să salveze un pacient de acolo şi mi-aş fi dorit să văd lucrul ăsta. Îmi amintesc felul cum trăiau acele clipe şi cum discutau între ei despre faptul că au reuşit să salveze încă o viaţă, în fiecare zi când reuşeau treaba asta, pentru dumnealor era cea mai mare realizare şi cea mai mare bucurie", a spus Octavian.
Dr. Galbenu: „A fost extrem de cuminte, a acceptat absolut tot din partea noastră, îmi spunea 'îngerul meu'"
Dr. Luminiţa Galbenu, medic de ATI la Spitalul Judeţean din Piteşti este unul dintre oamenii care l-au îngrijit pe Octavian.
Medicul a rememorat clipele în care pacientul a fost internat în spital şi modul în care a fost marcat de evoluţia acestui pacient special.
"Evoluţia în cazul său a fost destul de dificilă, 6 săptămâni a stat la noi în ATI, în schimb a fost extrem de cuminte, a acceptat absolut tot din partea noastră, nu s-a răzvrătit, ventilatoarele sunt greu de suportat, dar el a fost foarte cuminte. Datorită acestui lucru a şi mers bine, pentru că a avut o afectare pulmonară foarte mare. Evoluţia în cazul său a fost destul de dificilă, 6 săptămâni a stat la noi în ATI, în schimb a fost extrem de cuminte, a acceptat absolut tot din partea noastră, nu s-a răzvrătit, ventilatoarele sunt greu de suportat, dar el a fost foarte cuminte. Datorită acestui lucru a şi mers bine, pentru că a avut o afectare pulmonară foarte mare. Cred că şi vocea mea i-a făcut bine, îmi recunoştea vocea chiar şi dacă îi vorbeam la distanţă şi îmi spunea 'îngerul meu'”, a spus medicul.
Etichete: general,
