Povestea de coșmar a doi copii de 11 și 13 ani din Capitală. Au fost abuzați și trimiși la cerșit chiar de mama lor

62485753
Shutterstock

O femeie din București a fost arestată pentru abuzurile la care și-a suspus cei doi copii, de 11 și 13 ani. Procurorii DIICOT susțin că cei doi au fost victimele violențelor fizice și psihice și că, în plus, erau forțați să cerșească.

În acelaşi dosar, a fost reţinut şi un bărbat, complice al femeii.

"Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada 2022 - 2024, inculpata în vârstă de 38 de ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a fiicei şi fiului său (în prezent având vârstele de 13 şi, respectiv, 11 ani), i-a obligat, prin acte de violenţă fizică şi psihică, la practicarea cerşetoriei în folosul său material. Minorii au fost transportaţi în diverse zone din municipiul Bucureşti, inculpata însoţindu-i şi exercitând permanent controlul asupra lor, atât personal, cât şi prin intermediul celuilalt inculpat. De asemenea, în activitatea infracţională a fost implicată şi o inculpată minoră, de 16 ani, care în intervalul 2022 - 2023, alături de ceilalţi inculpaţi, a obligat una dintre victimele minore să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material", transmite DIICOT într-un comunicat de presă.

DIICOT a sesizat Tribunalul Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă a doi dintre inculpaţii reţinuţi.

Copii au fost luați în grija statului

Faţă de inculpata minoră, procurorii DIICOT - Structura Centrală au luat măsura controlului judiciar.

Victimele minore au fost preluate de către DGASPC pentru măsuri de îngrijire şi ocrotire.

Activităţile de urmărire penală au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Brigăzii Rutiere din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62361819
Ce a observat ministrul Mediului din elicopter în comunele din România. „Aproape în fiecare am văzut”

Sistemul Garanţie-Returnare a avut o performanţă de 78%, în luna august. Dincolo de succesul acestui sistem, suntem obligaţi să fim ambiţioşi şi pe celelalte fracţii de deşeuri, a declarat, joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

62485741
Piromanul din Bacău, prins de polițiști. Cum și-a justificat faptele

Poliţiştii din Bacău au reţinut un suspect în cazul incendiilor izbucnite la două gospodării, acum două zile, în comuna Gura Văii. Este vorba despre un bărbat de 60 de ani din localitate care, după incident, dispăruse de la domiciliu.

62485744
Ploaie torențială transformată în grindină, miercuri noaptea, în Cluj și Sălaj. A fost transmis mesaj RO-Alert

O ploaie torențială în mai multe localități din județele Cluj și Sălaj s-a transformat noaptea trecută, preț de câteva minute, în grindină.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.