Pompierii chemați să stingă un incendiu au făcut o descoperire șocantă în locuința afectată

62240590
Shutterstock

Poliţiştii din Giurgiu fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 44 de ani din localitatea Stăneşti a fost transportată la spital cu o plagă tăiată la nivelul gâtului.

 

Victima a fost găsită în această stare de pompierii solicitaţi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa acesteia.

Ulterior, oamenii legii au aflat că a fost înjunghiată de soţ, care se află deja în custodia poliţiştilor.

"Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată în această seară, prin 112, de către un bărbat în vârstă de 24 de ani din comuna Stăneşti cu privire la faptul că mama sa, în vârstă de 44 de ani, a fost lovită în zona gâtului, cu un cuţit, de către soţul în vârstă de 50 de ani, după care atacatorul a incendiat locuinţa", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Giurgiu.

Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta violent la nivelul acoperişului şi au intervenit pentru stingerea acestuia cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă.

În incendiu au ars: acoperişul casei, pe o suprafaţă de aproximativ o sută de metri pătraţi, mobilierul din interiorul a trei camere şi al unui hol şi tocăria de la geamuri.

Potrivit ISU Giurgiu, cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, care urmează să stabilească încadrarea juridică a faptei în funcţie de evoluţia stării de sănătate a femeii.

În urmă cu două zile, o altă femeie din municipiul Giurgiu a fost înjunghiată mortal de soţ.

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62240586
Două persoane au murit în urma unui accident, în județul Dolj. Femeia fusese luată la ocazie
Două persoane, un bărbat de 69 de ani și o femeie de 56 de ani, și-au pierdut viața în urma unui grav accident rutier în apropiere de Băilești, județul Dolj.
62240584
Accident în Ferentari. Un bărbat beat și fără permis de conducere a lovit trei mașini
Un accident violent s-a produs sâmbătă seară într-un cartier din Capitală, unde un şofer de 36 ani a lovit 3 mașini - un taximetru ce se afla în mers și alte două, ce erau parcate.
62236498
Urmărește Survivor România, în exclusivitate pe VOYO, înainte de difuzarea pe TV!
De sâmbătă, 5 februarie, Survivor România, show-ul fenomen care îi pune pe concurenți în fața celei mai mari provocări, se vede cu o zi inainte doar pe VOYO.