Mii de polițiști din toată țara au protestat în faţa Guvernului. Sindicatele au transmis că vor suspenda activitatea

×
Publicitate

Mii de polițiști din toată țara au protestat miercuri în București nemulțumiți că nu au primit la salariu banii promiși de guvern în urmă cu 3 ani.

Liderii sindicatelor avertizează că dacă guvernul nu rezolvă problema, polițiștii sunt hotărâți să intre în grevă chiar dacă legea le interzice asta. Jandarmeria a anunțat că organizatorii mitingului ar putea fi amendați pentru că au depăşit numărul participanților admis de lege pe perioada pandemiei.

 Mii de polițiști de la ordine publică, frontieră, ofițeri de penitenciare și alte structuri ale ministerului de interne au înlocuit azi pistoalele din dotare cu... vuvuzele, sirene de vapor, tobe și steaguri, la un amplu protest desfășurat în inima Capitalei. Oamenii s-au strâns mai întâi în fața guvernului.

Ionuț Pop, vicepreședintele sindicatului Europol: "Singura soluție pe care o identificăm și la care nu dorim să ajungem, este oprirea activității și asigurarea doar a cazurilor urgente. Populația va fi afectată pentru că asemenea justiției, cetățeanii României își caută dreptatea folosindu-se de atribuțiile Poliției Române".

Acest polițist, cu o vechime de 29 de ani, este atât de supărat încât s-a legat cu lanțuri de picioare.

Polițist: "Ne-am săturat să fim bătaia lor de jos și să fim umiliți. Vrem că legea salarizării unitare să fie respectată, practic polițiștilor li se fură bani din buzunare".

Miile de polițiști au mărşăluit la prânz din Piața Victoriei până în fața palatului Parlamentului. Colegii lor de la brigada rutieră au avut grijă ca traficul să nu se blocheze și au oprit progresiv șoferii care se intersectau cu mulțimea protestatarilor.

Victime colaterale în protestul polițiștilor sunt șoferii care sunt nevoiți să circule pe rute ocolitoare atâta timp cât Calea Victoriei este blocată de coloană demonstranților care se îndreaptă spre Casa Poporului.

Polițiștii au ținut să-și strige supărarea și la geamul ministrului lor, însă jandarmii i-au ținut la distanță de curtea Ministerului.

Jandarmii nu doar că asigură măsurile de ordine la mitingul polițiștilor, dar le-au transmis liderilor de sindicate că pentru acest protest riscă o amendă de 10 mii de lei. În perioada pandemiei, adunările publice cu mai mult de 100 de persoane sunt interzise.

Mitingul s-a încheiat puțin după ora 15, fără ca polițiștii să fie chemați la negocieri de vreun reprezentant al guvernului. Sindicatele au transmis că vor trece la pasul următor: suspendarea activității.

 


.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62239881
Prima reacție a premierului Ciucă după ce SUA au anunțat că trimit trupe în România

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marți, după ce SUA au decis trimiterea de trupe suplimentare în România, că era o măsură la care se așteptau.

62239827
Cei 3 bărbați din Iași care au agresat un șofer al unei companii de ride-sharing au fost prinși de polițiști

Cei 3 bărbați din Iași care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, l-au agresat pe șoferul unei firme de ride-sharing au fost prinși de polițiști.

62239830
Bărbatul care și-a uitat pistolul într-un mall din Capitală, acuzat de tâlhărie. Ar fi atacat un om cu o sabie

Un bărbat cunoscut polițiștilor, după ce astă-vară și-a uitat pistolul într-un mall din București, a ajuns iar în atenția anchetatorilor.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.