Noi precizări ale Poliției după ce Șacalul a ucis-o pe una dintre victime în timp ce era supravegheat

62478912

Poliţia Română a transmis, joi, că nu se impun verificări interne la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa. 

Poliţia Română a precizat ”nu au rezultat indicii cu privire la încălcări ale procedurilor de lucru şi prevederilor legale incidente” în instrumentarea cazurilor de crimă.

”Până la acest moment, nu au rezultat indicii cu privire la încălcări ale procedurilor de lucru şi prevederilor legale incidente, astfel că nu se impune efectuarea de verificări interne”, a transmis, joi, Poliţia Română, referitor la un posibil control la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, în legătură cu modul de instrumentare a cazurilor de omor.

Potrivit sursei citate, poliţiştii de caz au efectuat cercetări conform delegării procurorului şi sub coordonarea acestuia.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în legătură cu crimele de la Constanţa, că poliţiştii au demonstrat o ”foarte bună acuitate în a face legături între anumite elemente disparate la începtul acestui caz”.

”Legat de cazuri în anchetă, nu dau detalii. Tot ce pot să vă spun este că astfel de detalii vor fi date de către IGPR în colaborare cu Parchetul şi pot, de asemenea, să vă mai spun cu certitudine că poliţiştii au demonstrat o foarte bună acuitate în a face legături între anumite elemente disparate la începutul acestui caz. Mai multe pe parcursul anchetei vor oferi poliţiştii şi procurorii, nu ministrul”, a declarat Cătălin Predoiu.

Întrebat dacă va trimite Corpul de Control la Constanţa, ministrul Afacerilor Interne a răspuns: ”Voi trimite Corpul de Control ori de câte ori se justifică. Nu am făcut niciodată, niciun fel de ezitare nu am avut legat de astfel de evenimente. (...) Da, dacă e nevoie, voi trimite şi Corp de Control. Dar cauzele respective sunt în anchetă. Ce pot eu să spun, ca ministru, pe ce date am, este că poliţiştii au făcut rapid anumite conexiuni în legătură cu elemente disparate din acest dosar. Acum sigur că se colaborează şi cu Parchetul. IGPR, Poliţia Română este instructată să comunice, să aibă o activitate transparentă faţă de dumneavoastră şi ori de câte ori permite procurorul să vină în faţa dumneavoastră cu informaţii din anchetă. (...) Aştept o informare de la IGPR şi pe baza ei voi judeca dacă este cazul. Acum ceea ce cred că trebuie să facă nu numai poliţiştii, ci şi procurorii să pună cap la cap tot ce au aflat din anchetă”.

Predoiu a afirmat că poliţiştii verifică toate conexiunile pe care le poate avea acest caz şi cu altele neelucidate sau în curs de anchetă.

Un bărbat a fost arestat preventiv, el fiind suspectat de uciderea a două femei la Constanţa.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Sadîc Zafer, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind suspectaţi că sunt implicaţi în uciderea a două femei ale căror cadavre au fost găsite în stare avansată de putrefacţie, în 2 iulie şi în 4 septembrie.

”Cele două victime se pare că au fost ucise în acelaşi mod de către acelaşi individ. Nu ştim deocamdată cu certitudine cauza morţii întrucât starea de putrefacţie a victimelor a împiedicat medicii legişti să ne lămurească efectiv despre cauza morţii. La una dintre victime nici nu avem deocamdată toate rezultatele histopatologice sau toxicologice la dispoziţie. Cert este că în cursul investigaţiilor s-a stabilit că inculpatul reţinut şi faţă de care urmează să fie formulată propunere de arestare preventivă, având un cazier destul de bogat încă din minorat, a încercat să obţină prin mijloace frauduloase bani şi alte bunuri de la cele două victime”, a declarat Sadîc Zafer.

El a afirmat că victimele au fost cunoscute de bărbat prin intermediul unor anunţuri postate pe internet prin care ele ofereau servicii sexuale.

”Le-a cunoscut pe victime prin intermediul unei publicaţii de internet care oferă servicii sexuale. Pe prima dintre victime se pare că a ucis-o în locuinţa închiriată de aceasta în Mamaia, pe data de 2 iulie 2024, iar pe cea de-a doua victimă a ucis-o la data de 27 august 2024, în Năvodari, în locuinţa în care era găzduit de inculpata care a fost la rândul său reţinută în dosar”, a relatat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul a furat maşinile victimelor, după ce le-a omorât.

Șacalul, așa cum este poreclit suspectul în cazul crimelor din Constanța, ar fi ucis-o pe a doua victimă în timp ce poliția era pe urmele sale.

Cei care îl aveau sub supreveghere pe Șacal după descoperirea primei crimei ar fi făcut o serie de greșeli. Aceștia nu au știut cum să interpreteze unele dintre discuțiile acestuia.

Zafer Sadîc, procuror: „Nu se ştia foarte clar la ce se referă atunci când vorbea.... La un moment dat spunând: „sper că nu a curs ceva din ea în mașină.”

O altă greșeală care ar fi fost făcută se referă la faptul că polițiștii - în momentul în care Delia, prima victimă a Șacalului - a fost dată dispărută, autoturismul ei nu a fost dat în urmărire, așa cum cer procedurile. Așa a fost posibil ca mașina să fie înstrăinată de Nicolae Mitrea și să iasă din țară pentru a fi înmatriculată în Bulgaria.


 

Articol recomandat de sport.ro
Deziluzie la Moscova! A spus-o fără ocolișuri: „Nu se luptă pentru victorie”
Deziluzie la Moscova! A spus-o fără ocolișuri: „Nu se luptă pentru victorie”
Citește și...
Aproape 200 de muncitori fără contract de muncă, găsiți pe șantierul Autostrăzii Moldova. Pedeapsa primită de angajatorul lor

O inspecție a ITM Buzău a descoperit 190 de muncitori care lucrau pe șantierul Autostrăzii Moldovei (A7) fără contract individual de muncă.

România va cere UE compensaţii. „Avem prețuri semnificativ mai mari la energie decât în vestul Europei”

România va solicita compensaţii consiliului de miniştri, la nivel european, în condiţiile în care preţurile la energie în regiunea noastră sunt semnificativ mai mari comparativ cu vestul Europei.

Polițiști din Argeș, acuzați de constituire a unui grup infracțional care înscena accidente auto. Care este prejudiciul

Doi polițiști din Argeș sunt cercetați alături de alte 18 persoane, pentru constituirea unui grup infracțional care se ocupa cu înscenarea unor accidente auto pentru despăgubiri de la societățile de asigurări.

Recomandări
Cu cât s-a ieftinit motorina standard la pompă după noua reducere de 25% a accizei. Calculul pentru un litru

Prețul motorinei standard a coborât sub 10 lei la unele stații de carburant. În această noapte a intrat în vigoare a doua reducere a accizei, stabilită de Ministerul Finanțelor.

Autoritatea Electorală Permanentă începe controlul la marile partide politice, cu excepția AUR. ”Încurcam lucrurile pe acolo”

Autoritatea Electorală Permanentă începe marţi misiunile de control la partidele politice.

Putin, presat de unul dintre cei mai importanți aliați ai Rusiei. Modi îi cere o pace „cât mai curând posibil” în Ucraina

„Trebuie să trecem de la războiul fără sfârșit la sfârșitul războiului.” - este mesajul public transmis de premierul indian lui Vladimir Putin.