Ploile torenţiale au făcut ravagii în mai multe judeţe din centrul şi estul ţării. 20 de case, inundate

×
Publicitate

 Într-o comună din Vrancea pompierii au salvat cinci oameni blocaţi într-un tractor împotmolit în râul Putna.

Două fete de 14 ani au fost preluate de medicii SMURD, pentru că se aflau în hipotermie. Iar în judeţul Galaţi, un pârâu a ieşit din matca şi a inundat 20 de case şi o sută de gospodarii.

Ploaia torenţială a umflat luni seara Putna atât de mult încât cinci persoane aflate într-un tractor, două fete de 14 ani, o femeie şi doi bărbaţi, s-au trezit prinse în mijlocul şuvoaielor.

Curenţii au fost atât de puternici încât localnicii din Tichiriș, judeţul Vrancea, au cerut ajutorul pompierilor pentru a-i salva.

Militarii au intervenit cu o barcă pneumatică şi le-au scos mai întâi pe cele două fete, care se aflau în şoc hipotermic şi au fost preluate de echipajele SMURD.

Şi în judeţul Galaţi a fost rupere de nori. În comuna Corod, paraul Corozel a ieşit din matca şi a inundat case şi gospodarii.

Conform primelor evaluări ale ISU Galaţi, au fost inundate 20 de case şi o sută de gospodarii. În sprijinul cetățenilor au fost mobilizați 25 de pompieri militari cu 6 motopompe transportabile și 2 remorcabile.

Pârâul s-a retras, dar pompierii au rămas în localitate pentru a evacua apa din curţi şi locuinţe. În aceeaşi comună, în urmă cu trei săptămâni, oamenii au mai fost loviţi de inundaţii provocate de ploi torenţiale.

Articol recomandat de sport.ro
Câți bani au scos românii din buzunar pentru cea mai bine vândută mașină electrică
Câți bani au scos românii din buzunar pentru cea mai bine vândută mașină electrică
Citește și...
62057211
Ce au pățit 3 tineri care au furat balizele de semnalizare de pe un drum, în Gorj

Trei tineri din Gorj s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinşi furând balizele de semnalizare de pe un drum în lucru.

62057202
Un german milionar în euro cumpăra clipuri pornografice cu minore românce

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Crimă organizată au descins marți dimineaţă în două localităţi din Argeş şi Dâmboviţa, pe urmele a 7 indivizi suspectaţi de trafic de minori şi pornografie infantilă.

62057191
Părinții adoptivi ai Sorinei se tem că vor fi ”linșați public”. Scrisoare către autorități

Părinții adoptivi ai Sorinei au transmis, marți, o scrisoare decshisă procurorului general al României, Bogdan Licu, pe care îl roagă să mute judecata către un tribunal care să fie mai departe de zona Baia de Aramă - Craiova.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Calin georgescu inquam photos codrin unici
Călin Georgescu riscă o pedeapsă de până la 3 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat pentru saluturile legionare

Călin Georgescu a aflat că mai are un dosar penal. Fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat de polițiștii din Ilfov de îndemn legionar pentru un gest făcut în octombrie 2025. Anchetatorii l-au vizitat în arestul central pentru audieri.

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.