Planul elaborat pus la cale de patru hoți din București. Au înscenat un accident ca să fure un seif

×
Publicitate

Polițiștii din București au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, joi, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Prejudiciul este estimat la aproximativ 70.000 de euro.

Un bărbat din Sectorul 4 al Capitalei a sesizat poliția, pe 6 ianuarie, cu privire la faptul că, în aceeași zi, din locuința sa ar fi fost furat un seif metalic în care se aflau bijuterii, ceasuri de lux, ceasuri vechi de valoare și mai multe sume, în lei și valută, precum și diverse acte.

În urma cercetărilor s-a stabilit că fapta ar fi fost săvârșită de către patru bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani.

Pe 6 ianuarie, un tânăr de 26 de ani, nepotul victime - potrivit unor surse, după o înțelegere prealabilă cu ceilalți trei bănuiți, au înscenat un accident cu autoturismul bărbatului păgubit.

Aceștia s-au deplasat la locuința lui, moment în care accidentul a fost înscenat, iar victima a fost sunată și chemată la mașină.

Ulterior, bănuiții s-ar fi deplasat într-o localitate din județul Ilfov, unde ar fi tăiat seiful, apoi ar fi luat bunurile și documentele din interior, celelalte fiind aruncate într-un lac de acumulare dintr-un județ apropiat.

Joi au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, iar polițiștii au găsit și ridicat ceasurile și documentele.

În plus, a fost identificată o societate comercială la care bănuiții ar fi introdus bunurile sustrase, în regim de amanet.

Bănuiții au fost depistați și conduși la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigații Criminale – Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62416832
Un elev de la un liceu militar din Alba Iulia a murit după ce a căzut pe geam, de la etajul 4

Un elev al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a murit după ce a căzut de la etajul 4 al instituției de învățământ, joi.

62414082
„Să se gândească că și-a omorât copilul”. CTP, reacție după ce patronul Fermei Dacilor a cerut să fie eliberat din arest

Cristian Tudor Popescu a comentat pe contul său de Facebook cazul de la Ferma Dacilor, pensiunea cuprinsă de flăcări în luna decembrie. Patronul cere Tribunalului din Prahova să fie eliberat din arestul preventiv.

62416829
A murit bebelușul din Iași aruncat pe geam de mama sa ca să scape de incendiu. Care este starea femeii

Bebelușul aruncat miercuri pe geam la Iași de la etajul trei de către mama sa, pentru a-l salva de incendiul ce cuprinsese apartamentul, a murit la spital.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.