Plângeri penale împotriva senatorilor PSD Șerban Nicolae și Tit-Liviu Brăiloiu

61989862

Sindicaliștii din penitenciare reclamă un comportament abuziv și injurios în timpul discutării proiectului de Statut al polițiștilor de penitenciare.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) condamnă lipsa de transparență și comportamentul injurios și abuziv al unor senatori PSD, printre care Șerban Nicolae și Tit-Liviu Brăiloiu, în comisiile în care este discutat la Senat proiectul de lege privind Statutul polițistului de penitenciare.

Potrivit unui comunicat, FSANP va depune în cursul acestei săptămâni plângeri penale împotriva senatorilor care se fac vinovați de infracțiuni de abuz în serviciu și limitarea exercitării mandatului de reprezentare sindicală, și ia in calcul acțiuni civile pentru insultele adresate de către aceștia în timpul ședinței Comisie pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din 20 noiembrie 2019.

Sindicaliștii susțin că, pe 20 noiembrie 2018, cu doar o zi înainte de termenul de adoptare tacită și după ce președinții comisiilor au schimbat sala de ședințe pentru a fi evitată presa care aștepta declarații pe o altă temă, o parte dintre senatorii social democrați, prin președintele de ședință, au decis eliminarea din sală a reprezentantului angajaților din penitenciare, iar ca reacție la obiecțiile acestuia au proferat amenințări și injurii, ”care se pot demonstra ușor cu înregistrările de ședință”.

În context, în calitate de coautori ai amendamentelor la un proiect de act normativ, reprezentanții sindicaliștilor din penitenciare au fost invitați și au participat la ședințele amânate succesiv ale comisiilor parlamentare.

Proiectul în cauză a primit aviz negativ de la Consiliul Economic și Social, și, potrivit sursei citate, au fost formulate peste 50 de amendamente de la Consiliul legislativ și 44 de amendamente din partea FSANP.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62002705
Edilii, dezinteresați de programul de ajutorare pentru vârstnici: "Mai bine mor"

În vreme ce mii de bătrâni rămași singuri au nevoie disperată de ajutor, un program guvernamental menit să le facă viața mai ușoară nu stârnește interes în rândul edililor.

62002634
Pericolele la care sunt supuşi în mediul online adolescenţii români. Până unde merge încrederea în influenceri

Cyber-bullyingul, fenomenul selfie sau informaţiile false sunt doar câteva dintre pericolele la care sunt supuşi în mediul online adolescenţii romani.

62001353
"Tatăl meu mă umileşte". Cum sacrifică România actuala generaţie de copii

Copiii României sunt din ce în ce mai supuşi abuzului emoţional, acasă sau la şcoală, avertizează psihologii. Avem o întreagă generaţie care se simte abandonată şi ne referim aici la fetiţele şi băieţii ai căror familii sunt la muncă în străinătate.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Primul ministru care a obținut aviz favorabil în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.