Petre Daea: „Cormoranii în România fac baie în piscine. Atât de mulți”
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vorbit miercuri în Comisia de Pescuit a Parlamentului European prioritățile pe care le are România în domeniul pescuitului.
„Îngrijorarea pescarilor este dincolo de puterea de rezistență. A se vedea populațiile de cormorani. Am discutat cu comisarul. A văzut România. Pentru a fi expresiv, persuasiv, a fi convingător, i-am spus că cormoranii în România fac baie în piscine. Atât de mulți... nu se mai feresc de oameni. De pescari, nici atât”, potrivit unei înregistrări audio publicate de EuropaFm.
Totodată, el a vorbit și despre ieșirea Marii Britanii din UE.
„Uniunea Europeană este mai săracă față... fără Anglia. Este mai săracă față de Marea Britanie. Un om care înțelege furtuna Brexitului, dar înțelege și furtuna pescarului, în momentul în care el se află în raport cu natura și nu găsește soluții pe care să le folosească.”
Daea a pledat pentru ca UE să continue dezvoltarea comunităţilor locale de pescuit, precum şi promovarea de parteneriate locale, iar în acest context, pescuitul mic costier necesită un tratament preferenţial.
El a susţinut că politica comună în domeniul pescuitului este deosebit de importantă, atât prin dimensiunea sa internă, care contribuie la gestionarea durabilă a stocurilor halieutice şi la promovarea bunăstării şi identităţii culturale a comunităţilor noastre locale, cât şi prin dimensiunea sa externă. Aici, UE şi-a asumat un rol de leader, promovând o serie de iniţiative importante pentru consolidarea guvernanţei internaţionale a mărilor şi a oceanelor în context mai larg, a susţinut Daea.
„Subliniez angajamentul nostru de a contribui la asigurarea sustenabilităţii pe termen lung a activităţilor de pescuit prin adoptarea planurilor multianuale de gestionare. În acest sens, vom asigura procedurile de adoptare rapidă a Planului pentru apele occidentale şi dorim să ajungem la un acord politic rapid, împreună cu dumneavoastră, pentru Planul multianual de gestionare a stocurilor demersale din Marea Mediterană de Vest", a adăugat el.
Acest plan este a doua propunere care vizează asigurarea exploatării durabile a stocurilor din bazinul Mării Mediterane, în conformitate cu obiectivele PCP reformate. De asemenea, urmăreşte asigurarea unui cadru de gestionare mai stabil, transparent şi coerent, oferind totodată posibilităţi pentru soluţii regionale.
„Din aceste motive, am examinat detaliat propunerea în Consiliu şi am lucrat la o poziţie comună care asigură sustenabilitatea ecologică, socială şi economică a pescuitului în acest domeniu. Am citit cu atenţie poziţia Parlamentului European şi o examinăm în prezent pentru a găsi căile de compromis pentru preocupările noastre. Aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu dumneavoastră pentru ca Parlamentul şi Consiliul să găsească împreună cea mai bună cale de urmat pentru gestionarea pe termen lung a stocurilor de peşte în cauză", potrivit oficialului român.
Un alt aspect deosebit de important pe care România îl are în vedere, ca preşedinte al Consiliului UE, îl reprezintă capacitatea UE de a contribui la securitatea alimentară şi furnizarea de produse de pescuit şi acvacultură de înaltă calitate, cu ridicat aport nutriţional pentru cetăţeni, informează Agerpres.
„Ne este cunoscut tuturor nivelul mare al importurilor pe piaţa UE. Trebuie să utilizăm la maximum potenţialul de producţie al acvaculturii durabile din UE, pentru a răspunde aşteptărilor consumatorilor noştri şi pentru a creşte numărul locurilor de muncă. Trebuie, de asemenea, să asigurăm sprijinul necesar pentru promovarea parteneriatelor locale şi dezvoltarea comunităţilor locale, fie ele costiere sau nu. În acest context, pescuitul mic costier necesită un tratament preferenţial. Toate aceste aspecte sunt adresate prin propunerea Comisiei privind viitorul instrument financiar pentru pescuit şi afaceri maritime la care apreciez şi salut, în primul rând, simplificarea propusă care va contribui cu siguranţă la o mai bună gestionare şi, implicit, absorbţie a fondurilor europene", a mai spus Daea.
El consideră că trebuie abordate corespunzător toate obstacolele existente în calea absorbţiei fondurilor, inclusiv capacitatea beneficiarilor de a asigura cofinanţarea.
„Ştiu că administraţiile naţionale au depus în ultima perioadă toate eforturile pentru accelerarea absorbţiei fondurilor, deci nu poate fi vorba de dezinteres sau neglijenţă din partea statelor membre, dar complexitatea sistemului actual rămâne o problemă reală. Să învăţăm din experienţa trecutului pentru a îmbunătăţi sistemul", a susţinut ministrul.
În opinia sa, importanţa acestui fond este incontestabilă pentru industria de pescuit, acvacultură şi procesare, pentru comunităţile locale, pentru dezvoltarea economiei albastre şi pentru atingerea obiectivelor PCP, mai ales în contextul actual şi al complexităţii normative. De aceea, trebuie să îi asigurăm un nivel adecvat de finanţare.
„În ceea ce priveşte Regulamentul de control, ne propunem să avansăm cât se poate de mult la nivelul Consiliului, până la finalul mandatului. Propunerea Comisiei de actualizare şi modernizare a sistemului de control al pescuitului este examinată la nivel tehnic în Consiliu şi preşedinţia română acordă o mare importanţă acestei propuneri legislative. Obiectivul nostru este de a promova o atmosferă de lucru constructivă şi productivă care să ne permită să avansăm cât mai mult posibil în acest dosar complex", a continuat Daea.
Propunerea de Regulament privind măsurile tehnice reprezintă o provocare majoră pentru ambele instituţii, având în vedere complexitatea şi sensibilitatea sa.
Preşedinţia austriacă a depus toate eforturile pentru a încheia negocierile acestui dosar important şi pentru a convinge delegaţiile să agreeze un mandat revizuit, care reprezintă un pas real spre un compromis echilibrat. Din păcate, acest lucru nu a fost suficient pentru a ajunge la un acord politic la ultimul trialog de la Strasbourg, a mai spus el.
„Considerăm că este nevoie de o perioadă de reflecţie astăzi pentru a face o analiză a situaţiei. Preşedinţia română examinează compromisul propus de PE în cadrul grupului de lucru şi va depune eforturile pentru a ajunge la o concluzie pozitivă cât mai curând posibil. Cum menţionam anterior, considerăm deosebit de importantă promovarea cooperării internaţionale şi consolidarea guvernanţei mărilor şi oceanelor prin dimensiunea externă a PCP. Doresc aşadar să subliniez importanţa apartenenţei UE la organizaţiile regionale de gestionare a pescuitului (ORGP), deoarece acestea urmăresc să consolideze cooperarea regională pentru a garanta atât conservarea, cât şi exploatarea durabilă a resurselor piscicole", a arătat oficialul.
Totodată, la finalul dezbaterilor din Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală (AGRI) a Parlamentului European, Petre Daea a mai spus:
„O zi plină, într-un marş al zilei, să spun aşa, pentru ca iată deja avem rezultate în domeniu. Deja la această oră sunt patru dosare pe care le-am închis din punctul nostru de vedere, punându-le pe drumul acesta tehnic de prelucrare şi apoi de aprobare. Aici este vorba de practicile comerciale neloiale, o directivă foarte importantă care vine din dezbaterile programate şi desfăşurate în preşedinţia austriacă, dar care acum a trecut prin mâna noastră şi a pornit la Parlament. De asemenea, reglementările privind peştele spadă şi GFCM (Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană n.r.) în domeniul piscicol...Iată cum ne putem măsura efortul prin rezultatele pe care le-am obţinut până acum. Vom continua în acelaşi ritm zilnic de muncă, pentru că aici suntem la negocieri, dar grupele noastre de lucru cu experţii sunt la treabă, sunt în trialoguri, fac muncă specifică în acest domeniu şi îşi concentrează eforturile pentru a avea rezultatele pe care ni le-am propus", a spus Daea.
El a precizat că interesul major evident pentru Politica Agricolă Comună (PAC) s-a putut vedea în această după-amiază „în sala arhiplină, cu sute de participanţi", din comisia AGRI, „în care nu am putut zări locuri goale".
„Am fost eu în ţinta întrebărilor multiple din diverse locuri şi diverse zone de interes, mă gândesc la cele peste 30 de întrebări care mi-au fost adresate după ce am prezentat priorităţile, pentru a cunoaşte care este poziţia preşedinţiei privind PAC, ştiindu-se că acum o desenăm politic din 2021 până în 2027. Ea va sta la baza activităţii fermierilor, pe care ei o aşteaptă cu foarte mult interes, de aceea numărul mare de întrebări şi dezbaterile pe măsură", a precizat şeful MADR.
Potrivit sursei citate, politica comună în domeniul pescuitului, discutată în Comisia de pescuit în această dimineaţă, a suscitat de asemenea un interes major.
„S-a văzut o preocupare foarte largă, au fost teme specifice, multe, puse în dezbatere şi am constatat aceeaşi preocupare, aceeaşi grijă de a colabora cât mai repede şi mai bine cu putinţă, pentru că toată lumea se aşteaptă să încheie cât se poate de repede anumite dosare pe care le avem în analiză şi în portofoliul nostru de discuţii şi la nivelul Consiliului de Miniştri", a adăugat oficialul român.
Daea a afirmat că trebuie avută în vedere şi sprijinirea micilor fermieri, care „menţin zonele rurale vii", mai ales cele montane, deţinute în mare parte de tineri fermieri, pentru că ei pot contribui mai bine la procesul de convergenţă a mediului rural european, „pentru a-l revitaliza şi a-l face mai prosper".
De asemenea, bioeconomia, cercetarea şi inovarea în agricultură se vor regăsi printre subiectele de dezbatere de la nivelul Consiliului Uniunii Europene în primul semestru 2019.
„Fără cercetare şi inovare nu se vor putea atinge obiectivele de mediu şi de atenuare a schimbărilor climatice. Obiectivele privind dezvoltarea durabilă a agriculturii europene, consolidarea capacităţii sale de reacţie şi adaptarea la noile provocări, tot mai complexe, impun un acces corespunzător, echilibrat la fondurile de cercetare, al tuturor statelor membre, indiferent de poziţionarea lor geografică. Bioeconomiei îi revine un rol esenţial într-o abordare politică integrată menită a creşte sinergiile dintre diferitele politici şi sectoare, cu integrarea rezultatelor cercetării şi schimbului de bune practici şi idei pentru reducerea deşeurilor şi pierderilor de produse agroalimentare pe întreg lanţul, precum şi conservarea resurselor naturale cu revalorizarea acestora", a susţinut Petre Daea.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!