Viorica Dăncilă, în vizită oficială în Oman. E însoțită de Petre Daea și Sorina Pintea

61998316
Agerpres

Premierul Viorica Dăncilă a început, sâmbătă, o vizită de trei zile în oman, alături de delegația sa.

Oficialii români au fost întâmpinaţi la sosire de Sayyid Badr bin Hamad bin Hamoud al Busaidi, secretar general în Ministerul Afacerilor Externe, de Dr. Madeeha bint Ahmed bin Nassir al Shaibaniyah, ministru al educaţiei, şi de Saud bin Hilal al Busaidi, ministru de stat şi guvernator al Muscat, potrivit publicației Muscat Daily, citată de Agerpres.

Au mai fost de faţă Ahmed bin Salim Ba'omar, ambasadorul Omanului în Italia, şi Mihail Coman, ambasadorul României în Oman, potrivit sursei citate.

Premierul român este însoţit de ministrul de Externe Teodor Meleşcanu, ministrul Agriculturii Petre Daea, ministrul Sănătăţii dr. Sorina Pintea, de Ramona Mănescu, membru al Parlamentului European, şi de alţi oficiali.

„Vizita oficială la Muscat reprezintă o dublă premieră în relaţiile bilaterale. Este primul contact între România şi Sultanatul Oman, la nivelul conducerii celor două guverne, de la data stabilirii relaţiilor diplomatice între cele două state, la 1 mai 1974. De asemenea, programul vizitei include deschiderea oficială a Ambasadei României în Sultanatul Oman, în apropierea aniversării a 45 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între cele două ţări, în 2019", se menţionează într-un comunicat al guvernului român.

Agenda vizitei în Sultanatul Oman include întrevederi cu Sayyid Fahd bin Mahmoud al Said, viceprim-ministrul Consiliului de Miniştri al Sultanatului Oman, miniştri ai cabinetului, precum şi participarea la un Forum de afaceri, care va reuni membri ai cabinetului, preşedinţii Camerei de Comerţ şi Industrie, al Autorităţii Zonei Economice Speciale Duqm, al Autorităţii Publice pentru Promovarea Investiţiilor şi Dezvoltarea Exportului, precum şi a 20 de companii omaneze de prestigiu, interesate de oportunităţile de afaceri din România, mai precizează executivul de la Bucureşti.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
61995478
CEx-ul PSD va avea loc luni, la ora 12:00. Gabriela Firea nu va participa
Şedinţa Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD a fost convocată pentru luni, la ora 12,00, a precizat, sâmbătă, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Florin Iordache.
61939961
PNL, atac la Guvern: ”Înjură UE, în timp ce pe șest se milogesc să le dea bani gratis”
Datoria externă a României este plătită din fonduri europene, nu din creşterea economică anunţată de Guvern, a afirmat Senatorul PNL Florin Cîţu, într-o postare pe Facebook, de sâmbătă.
61985885
Cioloș: "România are nevoie de un guvern mai credibil până la sfârșitul lunii noiembrie"
Dacian Cioloş a declarat că România are nevoie de un guvern mai credibil, care să reprezinte ţara la preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.