Peste 1500 de persoane au participat la a doua ediție Dor de Doină, proiectul care aduce folclorul în atenția Gen Z

×
Codul embed a fost copiat

Peste 1500 de persoane au participat la a doua ediție Dor de Doină, proiectul care a reușit să aducă folclorul în atenția Generației Z.

Evenimentul, organizat de Asociația FRUI VITA, s-a bucurat de o participare aproape dublă față de ediția precedentă și a adus o fuziune unică între muzica tradițională și ritmuri hip-hop sau electro, cu artiști precum Argatu și Maria-Casandra Hauși.

Tinerii prezenți au avut ocazia să participe la ateliere de meșteșuguri, iar copiii au putut face cunoștință cu doina și tradițiile folclorice românești, în cadrul atelierelor interactive și a jocurilor surpriză pregătite de organizator.

Publicul a avut ocazia să asculte străvechea Doină Românească - Horea Maramureșeană, prezentată într-un mod inedit, printr-o îngemănare a Doinei cu sonoritățile acustice și electronice din sfera jazzului, la concertul oferit de Maria Casandra Hauși și Sorin Romanescu, prin proiectul NOD (NEW OLD DOINA).

Citește și
Dor de doina
Doina românească, parte a patrimoniului UNESCO. "Rămâne prezentă rădăcina poporului nostru"

Ioana-Diana Bogdan-Teașcă, președinta Asociației FRUI VITA: "Mulțumim tuturor participanților care au însuflețit evenimentul nostru din Gradină Botanică. Ne bucurăm că am realizat un proiect care a adus sens, a adus oameni împreună, zâmbete, bucurii, și ne-a oferit un amalgam de emoții făcându-ne să trăim fiecare moment la intensități nebănuite.”

Anul acesta, Asociația FRUI VITA a dus mai departe proiectul manualului digital creat în prima ediție, și l-a tradus în limba engleză pentru a fi astfel disponibil la nivel internațional tuturor celor interesați de doină.

Oamenii s-au bucurat de activități pentru toate vârstele, fiecare având posibilitatea de a explora și de a se conecta cu tradiția românească într-un mod modern și captivant.

Printre acestea s-au numărat atelierul senzorial „Teatru Labirint", o călătorie unică de mindfulness și conectare cu natura, atelierul de meșteșug „Șezătoarea de Cusut Vatra Satului”, unde cei prezenți au învățat să coasă cămăși tradiționale, și atelierul de modelare ceramică, care a oferit ocazia de a crea piese unicat.

De asemenea, copiii au avut parte de un atelier interactiv cu jocuri și desene, iar tinerii artiști au putut participa la un concurs de pictură cu tema „Doina”, ce a culminat într-o expoziție în aer liber.

Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Articol recomandat de sport.ro
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Citește și...
Dor de Doină, proiectul care aduce folclorul în lumea Generației Z. “Reacția tinerilor a fost impresionantă. Nu ne așteptam”
Dor de Doină, proiectul care aduce folclorul în lumea Generației Z. “Reacția tinerilor a fost impresionantă. Nu ne așteptam”

Tradițiile folclorice românești, așa cum este doina, riscă să dispară dacă nu ajung la tinerii din Generația Z, iar pentru asta, e nevoie ca informația să ajungă cât mai ușor la ei, spune Ioana Bogdan-Teașcă, președinta Asociației FRUI VITA.

Doina românească, parte a patrimoniului UNESCO.
Doina românească, parte a patrimoniului UNESCO. "Rămâne prezentă rădăcina poporului nostru"

Peste 700 de entuziaști s-au adunat pentru evenimentul "Dor de Doină", o inițiativă care își propune să îmbine tradițiile muzicale românești cu influențele moderne.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații
Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații

Consiliul Concurenței anunță că a amendat opt companii, printre care Automobile Dacia și Renault Technologie Roumanie pentru practici ilegale pe piața muncii.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.