Pericol pe autostrada dintre Sibiu și Alba Iulia. Șofer: „Ne rugăm la Dumnezeu să ajungem la familii acasă”

×
Publicitate

Probleme pe Autostrada 1, pe tronsonul care leagă Sibiu de Alba Iulia. Rosturile de dilatație din carosabil, vechi de aproape 10 ani, s-au deteriorat și pun în pericol circulația mașinilor.

Avertizați de șoferi, drumarii s-au apucat de reparații și în zona viaductului Săcel au închis banda de urgență și au restricționat circulația.

La rosturile de dilatație dintre viaductul Săcel și autostrada A1, în județul Sibiu, chiar înainte de intrarea în tunel, elementele prinse în carosabil au ieșit din lăcașurile lor, cel mai probabil din cauza căldurii, dar și a vechimii, spun specialiștii.

Ce pot păți șoferii pe Autostrada 1, potrivit unui inginer

Ioan Recheștean, inginer „Căi Ferate Drumuri și Poduri”: „Există posibilitatea desprinderii și pot fi antrenate de roțile autovehiculelor. Foarte grav dacă sunt antrenate spre mașina din spate, căreia îi poate produce avarii și chiar, Doamne ferește, o lovitură în parbriz care poate fi de-a dreptul fatală.”

Șoferii înțeleg riscul și mulți dintre ei au anunțat drumarii.

Șofer: „Pe autostrada asta de când fac eu, de când i-a dat drumul, niciodată nu e sigur. Au apărut denivelări care sunt foarte periculoase, având 24 de tone pe mașină, la o singură denivelare din asta poate să te dezechilibreze.”

Șofer: „Aș vrea să iau un reprezentant din ăsta de la Drumuri, să meargă cu mine în camion, să vadă cam cum sari în sus la toate denivelările, nu doar la rosturi.”

Șofer de TIR: „Au sărit denivelările la poduri. Ne rugăm la Dumezeu să ajungem la familii acasă.”

O echipă de specialiști în întreținerea autostrăzii au inspectat zona și au limitat la 60 de kilometri pe oră viteza în zonă. În plus, a fost restricționat accesul pe banda de urgență.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov: „Cerem șoferilor să respecte toate restricțiile temporare”

Robert Elekes, purtătorul de cuvânt DRDP Brașov: „Acolo vorbim de rosturi de dilatație destul de vechi, au în jur de 10 ani și din acestă cauză presupunem că au apărut aceste probleme. Cerem înțelegerea șoferilor și îi rugăm să respecte toate restricțiile temporare din zona respectivă.”

Direcția de Drumuri și Poduri Brasov, care are în administrare autostrada, a anunțat că va cumpăra sisteme noi de acoperire a rosturilor de dilatație. Iar toate restricțiile de circulație se mențin pe durata lucrărilor.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62267488
O fată de 15 ani din Vaslui a fost înjunghiată de fostul iubit chiar în fața mamei ei
O fată de 15 ani din județul Vaslui a fost înjunghiată de fostul iubit, chiar sub privirile mamei adolescentei.
62267505
Valoarea tichetelor de masă crește de la 1 iulie. Klaus Iohannis a promulgat legea
Preşedintele Klaus Iohanis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea şi completarea Legii 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, transmite Administraţia Prezidenţială.
62178442
O locomotivă a luat foc la intrarea în Gara Videle. 250 de oameni se aflau în tren
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la o locomotivă electrică, în zona de triaj a Gării Videle, au anunțat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman.