Percheziții la Universitatea București referitoare la contractele de deratizare

×
Publicitate

Percheziții de amploare la Universitatea din București. În vizor este o firmă din Constanța, care trebuia să se ocupe de dezinfecția, deratizarea și dezinsecția clădirilor ce aparțin instituției de învățământ.

În realitate, serviciile nu ar fi fost prestate, spun anchetatorii. Reprezentanții firmei vizate resping toate acuzațiile.

GEMINI TRADE SRL și-a început colaborarea cu Universitatea din București pe 8 februarie 2021. A obținut contractul de 4,2 milioane de lei la licitație. Însă nu ar fi prestat serviciile de deratizare, dezinsecție și dezinfecție promise ori, în unele situații, ar fi făcut lucrări de mântuială, spun anchetatorii.

Polițiștii au făcut 36 de percheziții domiciliare, în primul rând în Capitală, la sediile mai multor facultăți din cadrul Universității București, cum ar fi, de exemplu, Facultatea de Drept, Facultatea de Chimie sau Facultatea de Istorie, dar și în alte spații ce aparțin patrimonului instituției, precum Gradina Botanică. Verificări au avut loc însă și în Municipiul Constanța, la sediul firmei de deratizare.

Alături de reprezentanții DSP, anchetatorii au ridicat mai multe probe din substanțele biocide folosite de firma respectivă.

Mirabela Amarandei, purtător de cuvânt al Universității din București: "Au fost, într-adevăr, prchezitii în cursul acestei dimineți, în spatiile Universității din București. Reprezentanții Poliției Sectorului 2 verifică furnizarea serviciilor de deratizare către Universitate de către o companie privată".

Compania vizată a avut, în trecut, contracte de achiziții publice cu mai multe instituții de stat, cum ar fi ministere, penitenciare, universități sau direcții de asistență socială. Contactați de Știrile PRO TV, reprezentanții companiei au transmis că totul ar fi de fapt o înscenare a unei firme concurente.

Reporter: "Cum explicați faptul că, potrivit acuzațiilor, aceste deratizări nu s-ar fi făcut în realitate?".

Reprezentantul firmei GEMINI TRADE SRL: "Noi nu știm nimic! Pe noi nu ne-a acuzat nimeni de nimic, doar ne-am trezit de dimineață, la mine, cu trei persoane, la fratele meu cu alte trei persoane de la MAI. În speță, s-au preocupat de magazia cu produse biocide, cu materialele, insecticide, dezinfectante, raticide".

Reprezentanții Universității din București au transmis că ancheta nu ar trebui să afecteze pregătirea noului an universitar, chiar daca instituția nu colaborează în prezent cu altă firmă de deratizare.
 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62211845
Cât plătesc oamenii pentru buletinul cu cip care a început să fie eliberat deja populației
Cluj-Napoca este primul oraș care introduce cartea de identitate cu cip.
62211832
Guvernul va plăti o parte din facturi pentru consumatorii considerați vulnerabili
Guvernul României vă plăti o parte din facturile la gaze, energie electrică și cărbune pentru consumatorii considerați vulnerabili. De pildă, sută la sută, pentru cei care au până în 200 de lei venit pe membru de familie.
62211823
Mărturia tulburătoare a șoferului implicat în accidentul de autocar. „Doamne fereşte, bine că am scăpat”
Experienţă la limită, pentru nouă oameni aflaţi într-un autocar plecat din Oneşti. Aceştia au ajuns cu răni serioase la spital, după ce şoferul a lovit un autobuz parcat, chiar în apropierea autogării de destinaţie, în Bucureşti.