Procurorii Parchetului General au descins de dimineață la zeci de adrese, inclusiv ale unor intermediari bănuiți că ar fi contribuit la înșelarea zeci de clienți.
Corespondent PROTV: „19 percheziții autorizate de judecător sunt încă în desfășurare, la cererea procurorilor secției de urmărire penală din Parchetul General, care investighează de luni de zile acest caz de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave ce vizează un complex rezidențial din Sectorul 5 al Capitalei, acolo unde zeci de clienți ar fi fost convinși să cumpere apartamente și chiar să plătească avansuri pe baza unor promisiuni de vânzare-cumpărare. Au fost întocmite cel puțin 80 de astfel de promisiuni de vânzare-cumpărare pentru locuințe, care încă nici nu ar fi fost edificate cu totul. Însă ce este mai grav, spun procurorii Parchetului General care cercetează acest caz, multe dintre aceste locuințe ar fi fost vândute mai multor clienți, iar unii dintre ei plăteau avansuri consistente.
De altfel, în acest moment se vorbește despre peste 60 de păgubiți care ar fi rămas fără bani și fără locuințe, pentru că ar fi semnat și plătit acele sume de bani, fără să știe că sunt târâți într-o afacere păguboasă și fără să știe care este situația juridică a proprietăților. De altfel, prejudiciul estimat în acest caz până în acest moment se ridică, potrivit Ministerului Public, la 16 milioane de lei, așa încât după perchezițiile de miercuri, cel puțin patru suspecți vor ajunge în fața anchetatorilor pentru a da explicații. Sunt doar intermediarii, pentru că artizanii acestei afaceri, dezvoltatorii imobiliari mamă și fiu, spun surse apropiate de anchetă, nu s-ar afla în țară de ceva vreme.
Ar fi fugit în Italia, așa încât în perioada ce va să vină, cel mai probabil se va cere ajutor din partea partenerilor italieni pentru a fi aduși aici și pentru a da explicații într-un dosar în care se fac cercetări și pentru suspiciuni de spălare de bani. Pentru că, spun aceleași surse apropiate de anchetă, banii obținuți de la clienții care plăteau avansurile erau plimbați prin diferite societăți comerciale controlate de aceiași suspecți, iar apoi erau retrași și folosiți de ei după bunul lor plac.”