Potrivit DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2025 - prezent, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, respectiv de constituire a unui grup infracţional organizat, scrie News.ro.

În cursul zilei de 31 martie 2026, în baza autorizaţiilor emise de instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 23 de locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti, respectiv a judeţelor Bacău, Dolj, Timiş şi Vâlcea, dintre care una este sediul unei instituţii publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale.

Activităţile se desfăşoară cu sprijinul DNA Structura centrală, a Serviciilor Teritoriale Bacău, Craiova, Piteşti şi Timişoara, precum şi a Jandarmeriei Române

Potrivit unor surse judiciare, ancheta ar viza 12 persoane acuzate de dare şi luare de mită, trafic de influenţă şi divulgare de informaţii confidenţiale, între acestea fiind şi şeful Autorităţii Rutiere Române, Cristian Anton.

Citește și
Ilie Bolojan și Nicușor Dan, mesaje de Ziua Eroilor: Omagiu adus sacrificiului și valorilor naționale