Percheziții DNA la ELCEN, într-un dosar de corupție. Anunțul companiei despre producerea apei calde către populație

62138048
Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorii anticorupție desfășoară marți percheziții la sediul central al Companiei Electrocentrale București (ELCEN), precum și în alte șapte locații din Capitală și județul Ilfov. Sunt suspiciuni de corupție care fac obiectul anchetei.

Direcția Națională Anticorupție a anunțat oficial că procurori din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor fapte de corupție „în cursul anului 2025, de către funcționari publici din cadrul unei companii de stat".

În cursul zilei de marți, 9 septembrie, procurorii fac percheziții domiciliare în opt locații din București și județul Ilfov, „dintre care una este sediul unei companii de stat, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale", precizează DNA.

ELCEN confirmă percheziția

Compania Electrocentrale București a confirmat că reprezentanți ai Direcției Naționale Anticorupție fac percheziții la sediul central al companiei „în baza unui mandat emis de autorităților competente".

Potrivit ELCEN, procurorii au solicitat punerea la dispoziție a unor documente și informații necesare acțiunii aflate în curs, iar compania cooperează „în mod deplin pentru a facilita desfășurarea verificărilor".

Conducerea companiei a precizat că sunt „tratate cu maximă seriozitate și responsabilitate" solicitările instituțiilor statului.

Activitatea companiei nu este afectată

ELCEN a ținut să precizeze că desfășurarea acestor proceduri nu afectează în niciun fel continuitatea activității companiei și asigurarea producerii energiei electrice și termice pentru consumatorii din București și pentru Sistemul Energetic Național.

„Compania va continua să colaboreze strâns cu autoritățile și va comunica în mod transparent orice informații suplimentare de interes public, în limitele permise de cadrul legal și de ancheta aflată în desfășurare", se arată în comunicatul companiei.

Suspiciuni de dare și luare de mită

Potrivit unor surse judiciare, percheziționările se desfășoară în opt locații și vizează suspiciuni de dare și luare de mită, fiind implicate inclusiv persoane din conducerea ELCEN. Sursele citate au menționat că procurorii au ridicat documente din toate birourile sediului central al companiei care asigură energia electrică și termică pentru bucureșteni.

Ce este ELCEN

Compania Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN) este deţinută de Ministerul Energiei (97,51% din acţiuni) şi SNGN Romgaz (2,49%).

Obiectul de activitate al companiei îl reprezintă producţia, transportul, distribuţia şi vânzarea energiei termice, dar şi producţia şi vânzarea energiei electrice. Este cel mai mare producător de energie termică din România (40%) şi din Bucureşti (90%). 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62573365
O femeie de 50 de ani și copilul ei, găsiți morți într-un apartament din Drobeta Turnu Severin. Sora femeii a alertat poliția

O femeie de 50 de ani şi copilul său au fost găsiţi morţi, marţi dimineaţă, într-un apartament din Drobeta Turnu Severin.

62560188
Cod galben de inundații în 11 județe. Hidrologii avertizează asupra scurgerilor versanților și viiturilor rapide

Hidrologii au emis, marţi, un cod galben de inundaţii, valabil de la ora 12.00 la ora 24.00, pe râuri din 11 judeţe ale ţării. Potrivit hidrologilor, în acest interval sunt posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

62573362
Un tramvai a deraiat în București, după ce a lovit o trotinetă lăsată pe șine

Un tramvai a deraiat în Bucureşti, la intersecţia Bd. Gheorghe Şincai cu Bd. Tineretului, după ce a lovit o trotinetă electrică lăsată pe şine.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.