Pedepsele sub 5 ani ar putea fi executate acasă sau în week-end. "Doar în Evul Mediu erau închisori"

×
Publicitate

Parlamentarii puterii fac tot posibilul să uşureze viaţa puşcăriaşilor. Conform unor noi modificări propuse de PSD la legea de executare a pedepsei, toţi cei care primesc mai puţin de 5 ani de închisoare şi-ar putea ispăşi pedeapsa acasă.

Motivând că nu reprezintă niciun pericol social, aleşii din comisia juridică vor să-i lase pe toţi cei care nu au comis fapte cu violenţă şi au fost condamnaţi la cel mult cinci ani de închisoare să-şi ispăşească acasă cea mai mare parte a pedepsei.

E totuşi necesar ca ei să fi fost închişi cel puţin un an din 5. Restul de patru îi pot executa la domiciliu, având montată o brăţară electronică de supraveghere. Din când în când ar fi vizitaţi de poliţişti din comisia de probaţiune.

Reprezentanţii UDMR consideră că oamenii care greşesc nu mai pot fi pedepsiţi că în Evul Mediu.

Cel puţin, aşa a declarat deputatul Marton Arpad: „Doar în Evul Mediu erau pedepse cu închisoarea iar acum trebuie să corectăm”.

Marton Arpad

Dacă textul va deveni lege, un condamnat pentru fapte de corupţie ar putea cere comutarea pedepsei în arest la domiciliu şi, după un an petrecut în penitenciar, se va muta acasă. Mai mult, ar putea să execute restul pedepsei doar în weekend, când trebuie să se prezinte la un centru special sau să muncească în folosul comunităţii.

Decizia de comutare a pedepsei este a judecătorului din penitenciar, nu a celui care a judecat cauza şi care, se presupune că ştie mult mai bine dosarul.

Culmea este că toate aceste modificări au fost aduse unei iniţiative a liberalilor. Cei de la PNL sunt însă împotriva propriului text scris acum 2 ani. Ba, mai mult, vor să conteste la Curtea Constituţională propriul proiect. Votul final în cazul acestor legi se va da după Paşte.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61951375
Accident rutier cu șase răniți, la Neptun. O persoană este în comă
Trei persoane au fost rănite, miercuri după-amiază, într-un accident rutier care a avut loc pe DN39, în stațiunea Neptun.
61951378
Operațiune de salvare impresionantă. Doi iezi, resuscitați de medicii SMURD din Prahova. VIDEO
Misiune mai puţin obişnuită pentru echipajele de urgenţă chemate să stingă un incendiu izbucnit într-o localitate din Prahova, la Cocorăştii Colt.
61951385
Dunărea continua să creeze probleme în toate localităţile pe care le traversează. Șoferii, nevoiţi să treacă prin apă
În multe zone, fluviul a ieşit din albie, a inundat case şi a rupt malurile iar pe anumite porţiuni şoferii sunt nevoiţi să treacă prin apă cu maşinile.