Preoții care i-au făcut campanie electorală lui Călin Georgescu. Calistrat Chifan: „E nevoie de bărbați care încalecă femeia”

×
Publicitate

Preoții care s-au implicat activ în această campanie electorală și au încălcat regulile Patriarhiei Române au primit avertismente și așteaptă judecata bisericească.

În zona Moldovei sunt trei asemenea cazuri. Mai-marii Bisericii le reamintesc celor care slujesc că activitatea politică înseamnă încălcarea legământului depus în fața lui Dumnezeu.

Una dintre fețele bisericești care a făcut fățiș campanie în favoarea candidatului Călin Georgescu este Părintele Calistrat Chifan.

Părintele Calistrat Chifan: „Noi ar trebui acum să facem ochii mari cât cepele și să ne întrebăm dacă dorim să fim conduși în continuare cu spatele înainte spre Europa. Ați adus muhaiaua asta care ne salvează pe noi de toate nenorocirile, băgați-vă mintea în cap. Nu avem nevoie de bărbați cu toc și umbreluțe. Avem nevoie de bărbați care fac copii, care încalecă femeia și să zămislească.”

În urma filmului postat după aflarea rezultatelor din primul tur, părintele a fost contactat de corpul de inspecție bisericească al Arhiepiscopiei Iașilor. I s-a pus în vedere că are obligația de a se supune unei anchete. Iar la Suceava, preotul Constantin Stavovei a postat pe Facebook mai multe mesaje împotriva candidatei Elena Lasconi.

Flavian Sava, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei: „Au fost dispuse măsuri doar pentru cei în privința cărora s-a justificat această chemare, pentru că au făcut campanie în mod explicit. Ori pe profilele lor de Facebook, ori în grupuri de WhatsApp pentru o anume persoană sau împotriva unui candidat. Ceea ce s-a putut face este să șteargă acele postări sau să inactiveze contul pentru perioada aceasta de campanie până la alegeri.”

Mesajul Patriarhiei Române pentru preoții din subordinea sa

Simultan cu intervenția locală asupra preoților care au îndemnat credincioșii să voteze cu un anumit candidat, Patriarhia a comunicat public obligațiile și interdicțiile cărora li se supun, prin statut, oamenii Bisericii.

„În vederea respectării opțiunilor politice ale credincioșilor săi, preotul are obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declarațiile publice, cât și în activitatea practică, față de problemele cu caracter politic. Opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret”, a transmis Patriarhia Română.

Așadar, preoții nu-și pot exprima adeziunea față de un candidat sau altul în spațiul public, ceea ce include atât lăcașurile de cult, cât și rețelele sociale.

Patriarhia Română aduce în actualitate o decizie a Sfântului Sinod Ortodox de acum 16 ani, care e în vigoare. Aceasta le interzice preoților, înalților clerici, călugărilor și maicilor să facă politică partinică, să fie membri ai partidelor politice, să candideze la alegerile parlamentare, să fie susținători în campaniile electorale și să devină demnitari și înalți funcționari publici în țara noastră sau în alte țări. Cei care încalcă aceste interdicții sunt nevoiți să aleagă între cariera politică și chemarea către cele sfinte.

Șefii Bisericii Ortodoxe îi îndeamnă pe cei care pot dovedi imixtiuni ale preoților în libertatea votului să facă sesizări la arhiepiscopiile și episcopiile din țară.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Noua Comisie Europeană a fost votată miercuri. Ce înseamnă „busola competitivității”

Miercuri, la Strasbourg, Parlamentul European a votat noua Comisie Europeană, în care, pentru prima dată, România deține o poziție de vicepreședinte.

România va intra în Schengen de la 1 ianuarie. Iohannis: „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă”

Ambasadorii UE au agreat miercuri aderarea României la Spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025.

Un oficial al statului român cere interzicerea TikTok în România, de joi. Pavel Popescu anunță începerea „procedurilor”

Un oficial al statului român cere public interzicerea platformei TikTok în România, după acuzațiile de influențare în primul tur al electoratului român în favoarea suveranistului Călin Georgescu.

Recomandări
Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.