Patru copii, lăsați să doarmă pe câmp, sub cerul liber. Răspunsul incredibil al autorităților

62135135

O familie cu patru copii este lăsată să doarmă pe câmp, sub cerul liber, în timp ce autoritățile se invite una pe alta să intervină pentru adăpostirea acesteia.

 

Cei patru copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, împreună cu părinții lor, și-au găsit adăpost pe malul lacului Ezăreni, din comuna ieșeană Miroslava, scrie Știrea de Iași.

Deși au fost sesizați telefonic despre acest caz încă de pe 1 iulie, angajații DGASPC Iași întârzie să ia măsuri în acest caz deși, potrivit legii, instituția are obligația de a interveni în cazurile în care sănătatea și integritatea copiilor sunt puse în pericol.

Copiii trăiesc în condiții inumane, dar DGASPC Iași preferă să aștepte reacția Primăriei Miroslava și abia apoi va intervene, mai arată sursa citată.

 

DGASPC Iași așteaptă să vadă ce face primăria Miroslava

 

”În urma cercetărilor efectuate, am luat contact cu primarul comunei Miroslava. Nu se cunoaşte exact cum a ajuns familia în situaţia de a dormi sub cerul liber. Totuşi, familia este formată din 4 copii şi doi părinţi. Dacă primăria Miroslava nu va găsi o soluţie pentru familie, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi îi vor prelua pe cei patru minori”, a fost răspunsul oferit de purtătorul de cuvânt al DGASPC Iași.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62121797
Județele care nu au avut niciun caz de Covid-19 în ultimele 24 de ore

Opt județe din țară nu au mai înregistrat niciun caz nou de Covid-19 în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

62135129
Ministrul Muncii, amenințat de un pensionar în timpul unei conferințe de presă: „Minciuni, mincinoaso”

Un incident a avut loc, duminică, în timpul unei conferinţe de presă a Ministrului Muncii, Violeta Alexandru.

62135128
Tarom operează, din 24 iulie, zboruri directe Iaşi-Constanţa şi retur. Cât durează un drum

Tarom va opera, începând cu data de 24 iulie, zboruri directe către Constanţa, cu plecare din Iaşi şi retur, a anunţat companie pe pagina sa de Facebook.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.