Pățania unui schior începător care s-a urcat cu placa la 1.700 m înălțime. „Totul este irelevant”

×
Publicitate

La munte, turiștii se bucură de zăpada rămasă pe pârtii, sub căldura soarelui de primăvară. Ca să marcheze noul anotimp, fetele au purtat flori prinse-n ochelarii de schi, iar unii băieți au schiat în pantaloni scurți, la 10 grade Celsius.

În Poiana Braşov s-a alunecat pe toate pârtiile, iar turiştii au radiat de fericire câtă vreme soarele nu a dispărut de pe cer.

Ajunşi în Masivul Postavaru, turiştii au fotografiat mai întâi crestele înzăpezite, apoi s-au apucat de schiat. Străinii se declară fascinaţi de priveliştea asupra Bucegilor.

Tânăr: "Peisajul este minunat. Vom face câteva fotografii cu priveliştea. Vremea este bună, e frumos, poate puţin cam caldă."

Un turist din Bucureşti s-a încumetat să urce la 1.700 de metri altitudine ca să îşi testeze limitele, deşi este începător.

Reporter: Te chinui de ceva vreme aici?
Turist: Cinci minute, încă n-am reuşit nimic.
Reporter: Păi şi cum o să aluneci până în staţiune?
Turist: Nu ştim, nu ştim nimic. Totul este irelevant.

Iar un alt tânăr curajos venit din Anglia a purtat short pe pârtie.

Turist: "Nu e chiar aşa frig, e bine. Când e vânt, când e soare."

Soarele puternic a topit o parte din zăpada de la baza pârtiilor aşa că, pe o scurtă porţiune, turiştii au fost nevoiţi să îşi ia schiurile în spate.

Femeie: "Zăpada moale la ora asta ţi se lipeşte de schiuri şi e mult mai greu decât pe zăpada îngheţată."

Pe pârtii au răsunat chicotele de copii, care s-au întrecut în oameni de zăpadă. Ca să serbeze primăvara, câteva domnişoare şi-au pus flori. Nu după urechi, ci la casca de schi.

Vremea a fost potrivită şi pentru drumeţii la picior, în timp ce alţii au pornit cu bicicletele pe poteci de munte.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62114165
Primăvara și-a intrat în drepturi, prilej cu care turiștii au luat cu asalt litoralul

La malul mării, primăvara şi-a intrat pe deplin în drepturi. O spun sutele de localnici, dar şi turiştii care s-au bucurat sâmbătă de cea mai călduroasă zi de la începutul acestei lunii.

62114122
Stațiunea unde merg tot mai mulți turiști. Un pachet de două nopți costă 400 de lei

Turismul balnear devine o afacere profitabilă tot anul. Peste 4.000 de turiști, majoritatea cupluri, își vor petrece week-end-ul de 8 martie în stațiunea Băile Felix.

62113866
Experiențe ca în Alpi, însă în munții noștri. Ce înseamnă conceptul de „chalet”

Dacă sunt cu gândul la vacanțele din Alpi, românii pot avea parte de experiențe similare și în munții noștri.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.