Pasagerii de pe Henri Coandă au așteptat 5 zile să prindă un zbor la Madrid. ”Suntem cu nervii la pământ”

×
Publicitate

Peste 100 de români au reușit să plece abia luni spre Madrid, deși avionul lor ar fi trebuit să decoleze de vineri.

Până acum, zborurile au fost sistate, deoarece pistele aeroportului din capitala Spaniei au fost acoperite de o zăpadă cum nu a mai fost acolo de zeci de ani.

Guvernul spaniol a scos Armata, care a curățat aeroporturile, iar zborurile s-au reluat parțial.

După cinci zile de plimbări între aeroport și hotel, acești oameni au făcut luni încă un check-in pe aeroportul Henri Coandă.

Femeie: "Sper să nu ne mai întoarcem".

Femeie: "Sper că zburăm astăzi, nu? Sigur zburaţi. Sau ne întoarcem înapoi la hotel? După 5 zile ne ajunge".

Sperau să ajungă în capitala spaniolă pe 8 ianuarie, dar ninsorile abundente aproape că au blocat Madridul, iar pasagerii au fost întorși din drum de nenumărate ori.

Sunt peste 170 de persoane care de cinci zile încearcă să se întoarcă în Madrid. În orașul spaniol, aeroporturile sunt închise în totalitate din cauza zăpezii acumulate pe piste.

 

Zbor anulat de cel puțin 10 ori

 

Până acum, zborul acestor persoane a fost amânat de cel puțin 10 ori.

Bărbat: "Cu munca. Problema mai gravă: avem un băiat cu probleme. De trei zile nu și-a mai luat medicamentele. E foarte greu".

Femeie: ”Cu nervii la pământ. Trebuia să-și ia medicamentele, nu am, s-au terminat de sâmbătă".

Femeie: "A patra îmbarcare astăzi. Sperăm să plecăm și să ajungem cu bine că trebuia să fim de ieri la muncă".

Bărbat: "Ne-au plimbat de la hotel, îmbarcați, debarcați. Nu permite Madridul să decolăm".

Bărbat: "Obosit, debusolat, tot mergi, te urci, te întorci, o plimbare care nu își are rostul. Suntem în 2021!".

Femeie: "E prima oară când ni se întâmplă așa ceva, mai ales cu copilaș mic. Am rămas fără pamperși, fără pireu, fără toate cele necesare".

În tot acest timp oamenii au fost cazați la un hotel din Capitală, iar compania aeriană le-a asigurat și mâncare.

În cele din urmă, Blue Air a primit confirmarea că aeroportul Barajas din Madrid a fost redeschis parțial, iar avionul a decolat de pe aeroportul Henri Coandă la ora 17.00.

Probleme au întâmpinat și pasagerii unui zbor din Cluj-Napoca.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Programările pentru etapa a 2-a de vaccinare anti Covid în România încep în 15 ianuarie. Unde și cum se fac

Pe 15 ianuarie, la ora 15, încep înscrierile pentru a doua etapă de vaccinare. Sunt vizați toți românii trecuți de 65 de ani, cei cu boli cronice și angajații din domenii esențiale.

Plângere la DNA depusă de un angajat ASF. Reclamă „protecția” oferită pentru 2 societăți de asigurări

Zeci de mii de români nu ar fi beneficiat de despăgubiri în baza poliței obligatorii de răspundere civilă sau ar fi primit mai puțini bani fiindcă instituția care ar fi trebuit să îi protejeze, le-ar fi ținut de fapt partea unor asiguratori rău platnici.

Eforturi uriașe pentru salvarea unei tinere infectate cu SARS-CoV-2 și a bebelușului său. Copilul a primit nota 1 la naștere

O poveste sfâșietoare vine din Botoșani, unde medicii se luptă pentru a salva viața unei tinere de 29 de ani, diagnosticată cu COVID și a bebelușului ei.

Recomandări
Noi informații despre drona prăbușită în Suceava. Ce au găsit echipele trimise în lanul de porumb

O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din județul Suceava și a luat foc la impactul cu solul. Incendiul a fost, din fericire, de mici dimensiuni.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Interesele României în Regiunea Arctică. Președintele Nicușor Dan participă la Summitul European, invitat de Finlanda

Preşedintele Nicuşor Dan va participa, duminică şi luni, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, găzduit de Republica Finlanda, la Rovaniemi.