Părinții își vor putea lua liber de la serviciu, dacă școlile sunt închise

×
Publicitate

Părinții ar putea să-și ia liber de la serviciu, ca să poată sta cu copiii, atunci când școlile vor fi închise pentru o perioadă limitată.

Așa au stabilit deputații, din comisia de muncă, după ce în anii trecuți cursurile au fost suspendate în toată țara din cauza ninsorilor abundente.

Miercuri ar trebui deputaţii să dea şi votul final în plen, după care acest proiect ar putea să devină lege, dacă va fi promulgat de presendintele Klaus Iohannis.

Potrivit proiectului, părinţii care au copii sub 12 ani sau copii cu dizabilităţi vor putea să beneficieze de aceste zile libere de la serviciu, dacă şcolile la care învaţă copii lor sunt închise din cauza condiţiilor meteo sau alte situaţii extreme stabilite de autorităţi.

În cazul familiilor cu 2 părinţi, trebuie depusă o declaraţie pe propria răspundere, semnată de ambii şi depusă la angajator. Un singur părinte va putea beneficia de această perioadă liberă, iar angajatorul nu doar că va fi obligat să îl lase liber, ci şi să îi plătească acea zi de muncă, potrivit salariului.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62097774
Ce șpăgi primeau liderii PSD Arad de la cei care voiau să se angajeze la CNAIR. Sumele sunt uriașe
Ancheta procurorilor DNA de la Direcția de Drumuri și Poduri din Timișoara a scos la lumină o adevărată filieră de trafic de influență cu ramificații în mediul politic.
62097765
Nava eșuată din Portul Midia a intrat în custodia autorităților. Costurile operațiunii
Nava care a eșuat în Portul Midia cu peste 14.000 de oi la bord a intrat în custodia autorităților române. Evacuarea animalelor moarte care au transformat zona într-un focar de infecție intră acum în sarcina Administrației Porturilor.
61813232
Cazul mitei la DRDP. Cele opt persoane reţinute, lăsate în libertate de judecători
UPDATE. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, marţi, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a celor opt persoane reţinute în dosarul de corupţie de la vama Nădlac II, dosar în care sunt cercetaţi şi lideri ai PSD Arad.