Noapte de rugăciune în Șumuleu Ciuc, în așteptarea Papei. Unii pelerini au dormit în mașini

×
Publicitate

Pentru mii de credincioşi a fost o noapte de rugăciune în Bazilica Sfânta Maria din Şumuleu Ciuc, în așteptarea Papei.

Veniți din toate colțurile țării, dar și din străinătate, special să-l întâlnească pe Sfântul Părinte, oamenii nu au ţinut seama de vremea nu foarte prietenoasă.

Aeronava care îl va transporta pe Papa Francisc sâmbătă dimineaţă, în drumul său către Miercurea Ciuc, va ateriza la Târgu Mureş din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, şi nu la Bacău, cum s-a anunţat iniţial, a anunţat Comitetul Interministerial pentru Securitatea vizitei Suveranului Pontif. Schimbarea traseului nu afectează programul iniţial al Papei Francisc, care va ajunge la Şumuleu Ciuc şi la Iaşi la orele anunţate.

A fost o noapte de veghe în Șumuleu Ciuc. Pelerinii care au ajuns încă de vineri în micul cartier de la marginea oraşului Miercurea Ciuc au cântat şi s-au rugat până dimineaţă, în aşteptarea Papei Francisc.

La Bazilica Sfânta Maria momentele de rugăciune au început încă de la lăsarea serii.

Oamenii au venit de departe, unii nu au dormit de 24 de ore. Totuşi asta nu i-a împiedicat să vină să se aşeze în genunchi, să mediteze şi să se roage în aşteptarea Sfântului părinte.

După ce s-au familiarizat cu zona, pelerinii şi-au petrecut seara alături de gazde. Un grup de turişti au venit tocmai din Ungaria ca să-l vadă pe Sfântul Părinte. Au avut noroc cu o localnică care le-a oferit cazare şi mâncare tradiţională.

"Am făcut varza călită, varza roşie şi varza albă cu carne friptă şi le-a plăcut foarte mult."

"Astăzi am vizitat împrejurimile şi pe drum ni s-a întâmplat ceva miraculos. Pentru prima dată în viaţa noastră şi chiar şi a preotului: în autobuz am ţinut Sfânta Liturghie."

"Ne-am bucura să ne întâlnim cu Papa, la picioarele Sfintei Maria, aici, în Șumuleu."

Cei care nu au mai găsit cazare şi-au petrecut noaptea în maşini, în parcările amenajate la marginea cartierului. Însă sacrificiul merită, spun oamenii.

Un grup de prieteni din Baia Mare a venit în pelerinaj cu rulota.

La Șumuleu Ciuc sunt aşteptaţi să mai sosească sâmbătă mii de pelerini.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!   

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62050648
Papa va vizita biserica unde statuia Fecioarei Maria ar fi vindecat sute de oameni

Papa Francisc va ajunge sâmbătă la Şumuleu, un mic cartier din Miercurea Ciuc. Locul are o importanţă religioasă aparte. Aici se află Bazilica Sfânta Maria, unde există o statuie a Sfintei Fecioare despre care credincioşii spun că este făcătoare de minuni

62050643
Papa Francisc în România. Restricţiile de trafic din Miercurea Ciuc, Iaşi şi Blaj

Traficul rutier este restricţionat parţial, sâmbătă şi duminică, la Miercurea Ciuc, Iaşi şi Blaj, pe timpul vizitei Papei Francisc. Şoferii sunt sfătuiţi să aleagă rute ocolitoare.

62050636
12 localităţi sub ape, în Prahova. Viitura i-a luat toţi cei patru copii unei femei

12 localităţi din judeţul Prahova sunt afectate de inundaţii, iar secretarul de stat Raed Arafat a ajuns în zonă şi merge în zonele afectate de vremea nefavorabilă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.