(P) Cauți să schimbi un permis auto expirat? Iată ce analize medicale trebuie să efectuezi!

62056195

În prezent, este dificil să ne imaginăm cum putem face față provocărilor zilnice fără ajutorul unui mijloc de transport rapid și la îndemână.

Cu toate acestea, înainte de a putea avea acces la un autovehicul personal, este necesar să avem în posesie și un carnet de conducere valabil.

Pentru obținerea acestuia, însă, vom avea nevoie de câteva acte, precum fisa medicala, lucru care presupune efectuarea unor analize medicale permis auto.

Astfel, dacă în trecut obținerea rezultatelor era anevoioasă și putea dura zile întregi, astăzi există multe clinici care pot efectua aceste analize medicale pentru permis auto rapid, eliberând adeverință pe loc.

Prin urmare, analizele medicale pentru permisul auto sunt necesare atât la eliberarea unui nou permis de conducere, cât și pentru reînnoirea unuia deja expirat.

Din acest motiv, au apărut multe clinici autorizate, care pot efectua în regim rapid analizele medicale permis auto, eliberând fișa medicală în doar câteva ore, în aceeași zi. Cu toate acestea, multe persoane se prezintă la clinici fără a avea asupra lor toate actele necesare. Iată ce acte îți trebuie pentru a efectua rapid analizele medicale pentru permis auto:

• Buletinul sau cartea de identitate, în original și copie (cetățenii străini au nevoie de carte de rezidență, permis de ședere, certificat de înregistrare însoțit de pașaport).

• Dacă urmezi încă școala de șoferi, este necesară fișa de școlarizare.

• Dovadă plății contravalorii permisului de conducere (în valoare de 68 de Lei), care se achită la trezorerie, online, sau prin mandat poștal.

• Adeverință de la medicul de familie în care să se menționeze că solicitantul este apt pentru a conduce (sau parafă din partea medicului de familie pe fișa pentru permisul auto la punctul B), în cazul în care pacientul figurează cu boli cronice în evidența medicului de familie.

• În cazul bolnavilor de diabet este necesară și o scrisoare medicală de la medicul diabetolog în care să fie trecute diagnosticul, tratamentul și confirmarea că solicitantul este apt pentru a conduce.

De asemenea, va trebui să ai asupra ta și ochelarii de vedere (dacă este cazul).

Cu toate acestea, uneori nu vei avea nevoie de noi analize medicale pentru permisul auto. De exemplu, dacă permisul a fost furat sau deteriorat, va trebui să te ghidezi după următorii pași:

• Declararea pierderii/distrugerii se face la Compartimentul Regim Permise de Conducere care a eliberat permisul de conducere auto. În acest caz se depun: declarația de pierdere și adeverința de circulație – formulare care se găsesc pe site-ul oficial al instituției;

• Declararea furtului se face la unitatea de poliție pe raza căreia s-a produs fapta. În acest caz solicitantul se va prezența la Compartimentul Regim Permise de Conducere cu adeverință de furt în locul declarației de pierdere;

• În cazul în care permisul de conducere pierdut era încă valabil, nu mai sunt necesare noi analize medicale permis auto.

Alături de analizele medicale pentru permisul auto, vom avea nevoie și de o avizare psihologică, însă doar în anumite cazuri. Iată care sunt acestea:

• Celor care au permisul anulat sau suspendat pentru diverse abateri le trebuie un certificat medical de redobândire permis auto, însoțit de aviz psihologic;

• În cazul în care vrem să ne înscriem la cursurile școlii de șoferi va fi necesar un aviz medical însoțit de avizul psihologic;

• Pentru persoanele care au permis expirat sau care trebuie reînnoit - analize medicale pentru permis auto, fără aviz psihologic.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
Lansarea noilor colecții Silk Essentials

Designerul român Laura Hîncu a lansat miercuri, 12 iunie 2019, în cadrul celei de-a patra ediții a Silk Garden Party, două noi secțiuni Home și Demi Couture.

(P) Leasing auto second hand - avantaje si dezavantaje

Leasing-ul masinilor uzate este cu siguranta un contract atragator pentru tot mai multi consumatori.

(P) Rucsacul de dama - o combinatie de forta si stil

Special conceput pentru a raspunde necesitatilor feminine in ceea ce priveste stilul dar si functionalitatea, rucsacul de dama este un accesoriu foarte apreciat.

Recomandări
Legea integrității, din nou în Parlament. USR vrea ca averile demnitarilor să fie ”la vedere”, PSD elimină total declarația

Legea integrității a ajuns din nou în Parlament, după ce Curtea Constituțională (CCR) a admis obiecția de neconstituționalitate privind obligația partenerilor de viață ai demnitarilor de a depune declarații de avere.

Legea integrității. Cum a modificat AUR prevederea despre ”persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți”

Partidul AUR, condus de George Simion, a reintrodus, luni, în Legea integrității, amendamentul legat de publicarea declarațiilor de avere și de către persoane care au relații asemănătoare între soți, dar care a fost modificat, ca urmare a deciziei CCR.

Dronă căzută la doar cinci metri de o casă din județul Vrancea. Zona a fost izolată, iar localnicii evacuați preventiv

Locuitorii aflaţi pe o rază de aproximativ 300 de metri în jurul unei gospodării din satul Ciuşlea, comuna Garoafa, unde a fost descoperită o dronă prăbuşită într-un nuc, au fost evacuaţi preventiv luni.