Orașul din România în care s-a lucrat până în ultima zi a anului 2023. Primarul a anunțat inaugurarea a 7 pasaje în centru

62414328

Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a anunţat deschiderea circulaţiei, duminică, în ultima zi a anului 2023, în cele şapte pasaje construite în centrul orașului.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan, afirmă că aceasta este una dintre cele mai mari lucrări realizate în oraş în ultimii 30 de ani.

”Ultima zi a anului 2023 vine cu o mare bucurie pentru noi toţi. Începând cu ora 12:00 se vor deschide cele 7 pasaje din zona Centrului Civic şi a Pieţei Cetate”, a transmis pe Facebook primarul din Oradea, Florin Birta.

”Aceste pasaje sunt cadoul pe care orădenii, prin răbdarea de care au dat dovadă în timpul lucrărilor, l-au "împrumutat" constructorilor şi municipalităţii, şi care acum le este restituit, pentru a se bucura din plin de el, după cum merită. Vă mulţumesc şi vă doresc un an nou fericit alături de cei dragi”, a mai spus primarul din Oradea.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, afirmă - într-un mesaj tot pe Facebook - că vor fi 3 câştiguri majore:

-► eliminarea blocajelor în trafic în cel mai important nod rutier din interiorul oraşului;
-► circulaţia fluentă a tramvaielor şi respectarea cadenţei de circulaţie a acestora;
-► piaţa de deasupra pasajului mare, între Catedrala Ortodoxă şi Parcul 1 Decembrie, va asigura traversarea în siguranţă a pietonilor dinspre centrul vechi înspre cetate.

”Felicitări domnului primar Birta, constructorilor şi echipei tehnice din primăria Oradea pentru finalizarea uneia dintre cele mai mari lucrări realizate în Oradea în ultimii 30 de ani”, a transmis Bolojan.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62394344
Ji Jinping laudă economia Chinei în discursul de Anul Nou. Este "mai rezistentă şi mai dinamică"

Economia Chinei, a doua a lumii, este "mai rezistentă şi mai dinamică" a spus președintele Xi Jinping în discursul său de Anul Nou. Chiar și așa, producția din țară a scăzut constant, și în luna decembrie.

62409215
Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident în ultima zi din an. A fost lovit de mașină în Cluj-Napoca

Un pieton a fost accidentat mortal de un autoturism, duminică, pe DN 1C Cluj-Napoca - Dej, pe raza localităţii Răscruci, în judeţul Cluj, a informat Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

62304733
Accident între un microbuz şi un tractor, pe o șosea din Constanța. Cinci persoane sunt evaluate medical

Un accident în care au fost implicate un microbuz şi un tractor a avut loc, duminică, în judeţul Constanţa.

 

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.