Ora în România. Cea mai lungă zi a anului are 25 de ore

×
Publicitate

ORA IN ROMANIA. România a trecut oficial la ora de iarnă. Aşa că ora 4 a devenit 3 , iar ziua de astăzi este aşadar, cea mai lungă: va avea 25 de ore. 

Medicii spun că trecerea la ora de iarnă poate avea unele efecte nedorite, în special asupra vârstnicilor.

Prima dată ţară noastră a introdus sistemul cu ora de iarnă şi cea de vara... în 1932.

CFR Călători a anunţat că trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

Trenurile de călători vor pleca din gări (staţiile din care se formează) după ora oficială de vară până în noaptea de 28/29 octombrie 2017 ora 4 AM, care devine ora 3 AM.

ORA IN ROMANIA

În noaptea 28/29 octombrie 2017, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 29 octombrie 2017, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.

Numerotarea fusurilor începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich din Marea Britanie, către est.

Pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale este ora fusului 1, iar a Europei Orientale, ora fusului 2.

România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a luni octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Primii care au introdus ora de vara au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania.

Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919. Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de state, dar perioada variază de la o ţară la alta.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
61918356
Caz revoltător la o cofetărie din Brăila. Mai mulţi şobolani au fost filmaţi în laborator

O fosta angajată a filmat cu telefonul mobil mai mulţi şobolani în laborator şi le-a postat pe o reţea de socializare. De altfel, ea susţine că acesta este şi motivul pentru care şi-a dat demisia, după ce l-a înştiinţat pe patron.

61848051
Bărbatul care şi-a legat copilul de un copac şi l-a torturat, internat la Spitalul de Neuropsihiatrie de la Săpoca

Bărbatul care şi-a dus copilul într-o pădure, l-a legat de un copac şi l-a tăiat pe mâini, pe picioare şi pe burtă a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie de la Săpoca, unde va fi supus unei expertize psihiatrice.

61918352
Cod portocaliu de viscol la munte şi Cod galben de vânt și ploi în toată ţara. Drumurile afectate

Avertizările meteorologice de vreme severă au intrat în vigoare duminică dimineaţă şi vor fi valabile până luni noapte, interval în care va fi vânt puternic, iar vremea se va răci în toată ţara.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Preşedintele Nicuşor Dan face declaraţii la ora 21:00. Este aşteptat să anunţe numele premierului desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va suștine astăzi la ora 21:00 declarații de presă la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 19h13m02s498
Portretul profesorului din România. Ce spun cifrele despre cei care educă aproape 3 milioane de copii

De Ziua Mondiala a Profesorului, fiecare dintre noi are un nume în minte. Al unui dascăl care ne-a încurajat, îndrumat, sau poate că a descoperit un talent neștiut.