Ofensiva dronelor în Crimeea. Rușii se laudă că le-au distrus pe toate

×
Publicitate

Peninsula Crimeea, ocupată de ruși, a fost și în noaptea de joi spre vineri ținta unui atac cu drone aeriene și marine.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că aparatele au fost doborâte fără a face pagube, deși pe internet circulă imagini cu deflagrații la sol. Pe de altă parte, Statele Unite și-au exprimat „îngrijorarea" cu privire la perspectivele cooperării militare dintre Rusia şi Coreea de Nord, după ce liderii celor două țări au purtat, joi, discuții.

Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat că apărarea aeriană a rușilor a distrus 11 aparate, care ar fi vizat ținte militare din apropierea localității Ievpatoria, de pe coasta vestică a peninsulei.

Alte cinci drone marine ucrainene au încercat să atace, pe timpul nopții, vasul Serghei Kotov, care patrula în largul Crimeei, dar au fost distruse, mai anunță oficialii ruși.

Pe de altă parte, imagini noi, surprinse din satelit, arată urmările atacului cu rachete, care a vizat, în noaptea de miercuri spre joi, șantierul naval din Sevastopol. Deflagrațiile au avariat grav un vas de desant și un submarin, ambele aparținând marinei ruse. Au suferit pagube majore și două dintre docuri, folosite de Moscova pentru a-și repara și întreține ambarcațiunile din flota rusă de la Marea Neagră.

Perspectiva unui acord militar între Rusia și Coreea de Nord

Pe de altă parte, analiștii și presa disecă declarațiile liderilor rus și nord-coreean, care s-au întâlnit ieri pe un cosmodrom din Extremul Orient Rus. Vladimir Putin a vorbit de „perspectiva” unui acord militar între Rusia și Coreea de Nord, fără a anunța ceva concret. La discuții, caracterizate drept „sensibile și private” de Kremlin, a participat și ministrul rus al apărării.

Statele Unite se tem că Phenianul i-ar putea livra Rusiei obuze de artilerie nord-coreeană și arme antitanc pentru operațiunile din Ucraina. Și ar primi în schimb tehnologie avansată pentru sateliți și pentru submarine cu propulsie nucleară.

John Kirby, purtător de cuvânt Naţional Security Council: „Nu vorbim aici de două țări care să aibă o relație funcțională, și nici nu au prea multă încredere una în alta. Deci va trebui să vedem ce urmează, dar orice aranjament care ar îmbunătăți capacitățile militare ale Coreei de Nord ar fi cu siguranță o preocupare semnificativă pentru noi.”

Întâlnirea din Rusia, care a durat aproape cinci ore, a cuprins și un dejun cu un meniu select.

Vladimir Putin: „În Coreea există un proverb: "Hainele sunt bune când sunt noi, dar prietenii sunt buni când sunt vechi". Iar la noi în popor se spune: "Un prieten vechi e mai bun decât doi (prieteni) noi". Iată înțelepciunea populară care se aplică pe deplin relației moderne dintre țările noastre.”

O relație care va mai dura, pe puțin 100 de ani, a declarat, la rândul său, Kim Jong-Un, scrie presa de la Phenian. La finalul întrevederii, Kim Jong-Un l-a invitat pe Vladimir Putin să-i întoarcă vizita. Iar potrivit jurnaliștilor nord-coreeni, liderul de la Kremlin a acceptat cu entuziasm propunerea.  

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Cum a fost prins deținutul evadat din Pennsylvania. Un câine a reușit ce nu au putut să facă 500 de agenți antrenați

Un câine polițist din Statele Unite primește laude după ce i-a ajutat pe oamenii legii să prindă un deținut evadat în urmă cu două săptămâni.

Surse Reuters: Ucraina a atacat din nou în Crimeea. A distrus un sistem rusesc de apărare antiaeriană

Ucraina a distrus, joi, un sistem de apărare antiaeriană al ruşilor din apropierea oraşului Evpatoria, în Crimeea anexată, într-un atac cu drone şi rachete desfăşurat în timpul nopţii de Serviciul de Securitate al Ucrainei şi de marină.

Primele încercări de salvare a vasului de croazieră eșuat au fost fără succes. Ce se întâmplă cu cei 206 de turiști

Un vas de croazieră australian, cu 206 de turiști la bord, a eșuat pe un banc de nisip în largul coastelor estice ale Groenlandei.  

Recomandări
Cum a ajuns Siegfried Mureșan să fie singurul român din topul celor mai importanți oameni din politica Europei: „Un moderat”

În decembrie 2025, publicația POLITICO a realizat un clasament în ceea ce privește personaje marcante din politica Europei, iar în acea ierarhie a fost inclus și Siegfried Mureșan, a treia propunere de premier a lui Nicușor Dan.

Explicația Casei de Pensii privind cele 2,2 milioane de pensii care ar fi fost calculate greșit. „Fiecare va fi analizată”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat vineri la valul de informații apărute în spațiul public, potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate eronat.  

Fitch avertizează România că riscă retrogradarea în „junk” dacă mai continuă criza politică. „Ridică multe întrebări”

România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka,